Triumful fierului

Ceva mai bun decât tăcerea

3 iunie 2018 Comentarii (2) Foto

A fotografia înseamnă a afirma

 

10 negri mititei

Fiecare imagine este o afirmație, iar fotografia este un canal de comunicare a afirmațiilor prin imagini. Pentru a mă face înțeles voi folosi în continuare comparația dintre comunicarea vizuală și cea verbală.

Se spune că învățăm mereu, atât cât trăim. Vorbirea apare în primele luni de viață ca un gângurit indescifrabil pentru cei din jur, se dezvoltă prin articularea primelor cuvinte, capătă sens prin organizarea cuvintelor în propoziții pentru ca în final să devină o unealtă perfecționată a intelectului, un suport pentru transmiterea ideilor.

1. Echivalentul gânguritului, a emiterii de sunete fără semnificație, doar pentru propria plăcere, este descoperirea clickului. Apăsăm pe declanșator și pe displayul aparatului foto apare o imagine: wow!!! Suntem încântați de descoperire. Nu contează ce e acolo, procedeul de captură a imaginii ne încântă. Țac, țac, țac, hai să-ți arăt ce-am făcut! A îndrepta aparatul într-o direcție, indiferent care, și a face click este echivalentul unui gângurit de nou născut.

2. Articularea primelor cuvinte sunt echivalentul preocupării pentru a „ținti” cu aparatul foto, pentru a introduce ceva ANUME în cadru. Observăm un om și mișcăm sau ne mișcăm cu tot cu aparat până ce omul ajunge în cadru.

3. Pentru a putea comunica, pentru a fi înțeleși de cei din jur renunțăm să mai articulăm cuvinte disparate și le organizăm în propoziții. Omul nostru este mascat de alte lucruri, se pierde în spatele lor astfel că trebuie să stabilim o ierarhie a interesului și să facem ordine în cadrul fotografic.

4. Acum putem vorbi coerent, dar un curs de dicție ne poate învăța să ne modulăm vocea pentru a rosti cuvintele mai clar. Observăm că omul nostru e prea mic în cadru pentru a putea fi observat și ne apropiem de el pentru a apare mai mare, eventual îl plasăm în centrul fotografiei pentru a putea fi descoperit mai ușor și pentru a capta imediat atenția. Folosirea regulilor de fotocompoziție ne ajută la îmbunătățirea comunicării.

5. Acum, că putem comunica, e momentul să realizăm că vorbirea nu este decât o unealtă perfecționată a intelectului, un suport pentru transmiterea ideilor. Vorbirea este „un canal de comunicație”, nu este conținutul comunicat! Ideile circulă de la o persoană la alta ca un fluid și în procesul de comunicație vorbirea are rolul țevii, a tubului prin care circulă ideile. Vorbirea este un mijloc pur tehnic de transmitere a informațiilor și nu informația în sine, dar să ne întoarcem la fotografie. Fotografia este „un canal de comunicație”, nu este conținutul comunicat! Pentru a comunica prin intermediul fotografiei trebuie să avem ceva de comunicat (o idee) și să organizăm elementele din cadrul fotografic în așa fel încât cel ce privește imaginea să recepteze ideea. E simplu: dacă în spatele imaginii nu există idee, nu există nimic de receptat. O fotografie făcută fără o idee conține un mesaj vid.

Există idei conștiente și inconștiente. S-ar putea să nu putem explica anumite idei pe care totuși subconștientul nostru le transmite printr-o imagine (și care pot fi receptate de privitor, conștient sau inconștient), însă nu trebuie să ne bazăm pe asta. Atunci când fotografiem trebuie să avem în spate un plan, o idee iar titlul imaginii poate fi cheia de descifrare a ideii, un indiciu pentru înțelegerea fotografiei, a mesajului.

Basic instinct

Boli de oase

Mic dejun

Minuni

Agressione

Auto nirvana

2 Responses to A fotografia înseamnă a afirma

  1. Rotund Alexandra spune:

    Hmmm… cale lungă până la 5. 🙂

Lasă un răspuns