Cu caiacul prin pădure

Mila 23 – Ivan Patzaikin / Alex Talambă /...

30 mai 2015 Comentarii (2) Europa, Excursii, Fără categorie, Romania, Transilvania

În Trascău, cu trenul

N-am mai ieșit demult cu rucsacul în spate. Nu cocoașa îmi lipsea, ci plecările pe câteva zile, cu toate cele necesare înghesuite în rucsac. Mi-era dor să tai muntele în două, să înoptez acolo unde văd un loc atrăgător, să stau la foc până mi se închid ochii după care să vină încă o zi la fel și apoi încă una și tot așa până la final când, pe drumul de întoarcere, să regret că nu mai avem încă vreo două zile disponibile. Cum weekendul se prelungea cu ziua de Rusalii ne-am făcut un traseu de trei zile prin Trascău și cum mașina era la pansat am hotărât că vom merge cu trenul. Din Oradea plecam eu și Cosmina, urmând să ni se alăture Sanda, în Cluj.

Am pus câteva lucruri în rucsacuri, cu zgârcenie, să nu avem prea mult de cărat și am luat 300 de lei, să fie. Nici nu mai știu de când n-am mai fost cu trenul așa că drumul pe jos până la gară a fost un remember. La casierie am cerut două bilete la Teiuș și am rămas gură cască la aflarea prețului: 149 de lei. Mi s-a părut că nu aud bine, ce naiba?, era un simplu interegio (fostul accelerat), nu cine știe ce tren! Dar atâta era. De unde credeam că stăm bine, ajunsesem cam strânși cu banii. Am sunat-o pe Sanda s-o prevenim că numai bogații umblă cu trenul, să aibă grija și de noi, să nu rămânem de căruță la întoarcere.

La ora 15 coborâm în Teiuș. E cald, la soare chiar torid și avem de mers pe jos până în Cetea și chiar mai departe, căci plănuim să înnoptăm în preajma Cheilor Cetii. O luăm pe la umbra zidurilor și după 6400 de pași măsurați cu pedometrul Sandei ne oprim în Stremț, să cerem niște apă. Ne e și foame, dar amânăm prânzul până la ieșirea din localitate unde găsim un loc umbrit sub coroana unui pom: ”iar e bine la excursie!”. Mai departe părăsim șoseaua vânturată de mașini și pe un drum de pământ trecem dealul în Cetea. Localitatea bine conturată mai păstrează case vechi, tradiționale. Odată cu înserarea ieșim la capătul din amonte și ne găsim un loc de cort într-o livadă, apoi mă întorc în sat după apă. Un localnic îmi rezolvă problema, dar nu pot pleca până nu bem împreună un ”jinars”, prilej cu care aflu că satul e depopulat, că cei mai mulți au plecat.

-Și unde zici că vreți să ajungeți? mă descoase gazda.

-Mergem pe vale până la Tecșești, apoi trecem dincolo, la Cheia.

-De Tecșești parcă am auzit, dar de Cheia nu știu.

-Mai sus de mănăstirea Râmeț…

-Mai sus de mănăstire??? E prea departe! E păcat de Dumnezeu să umblați atâta. Eu zic să mergeți în sus doi kilometri, că-i frumos, apoi să vă întoarceți și să stați aici, la mine, să vă pice bine.

Am scăpat cu greu amintindu-i că mă așteaptă niște guri însetate. La plecare mi-a pus în plasă câteva felii proaspete de chec cu care ne-am îndulcit în jurul focului.

  • Teiuș
    La plecare
  • Piatra Cetii
  • Peisaj din Trascău
  • Inedit
  • În Cetea
  • Pe uliță
  • Umbrele înserării

Dimineața începe cu prima rază de soare filtrată prin pânza cortului și se continuă cu ceaiul de mentă fiert în ceaun. Pe sub bolta copacilor bătrâni crescuți pe marginea pârâului ajungem în Cheile Cetii, în locul numit Băile Romane, probabil din cauza marmitei scobite de cascada ce împiedică întrarea în canion. Salcâmii înfloriți parfumează aerul, vegetația crudă inundă totul în jur iar râul coborând valea cu mare energie de relief asigură fundalul sonor. Locul pare să clocotească de viață, dar cel mai important, natura este la ea acasă, marcajul turistic fiind singurul element antropic.

Traseul depășește bariera de calcar trecând pe deasupra canionului, apoi continuă prin pădure, pe un drum de pământ ce urcă continuu. S-a făcut cald și nu ratăm nici-un prilej de a ne alimenta cu apă. După aproape 3 ore ajungem la intrarea în Cheile Tecșeștilor fierăstruite în bariera de calcar din care se dezvoltă Piatra Cetii,  iar dincolo de chei găsim câteva case tradiționale ce constituie cătunul Tecșești.

S-a făcut ora prânzului și foamea ne dă ghes. Ne oprim să mâncăm în Poiana Narciselor din care avem o privire cuprinzătoare asupra abrupturilor Pietrei Cetii. Cu burta pusă la cale ne continuăm drumul printr-o zonă de platou. Suntem pe marea lamă de calcar ce începe în Bedeleu și se continuă până aici, constituind culmea principală a Trascăului. După parcursul prin pădure deschiderea peisajului e binevenită, dar o linie electrică ce traversează platoul pângărește locul.

Coborârea din platou se face printre casele înșirate pe Dealul Geoagelui. Construcțiile din lemn,  cu acoperișuri din paie, se integrează perfect în peisaj. Câteva smocuri de lână prinse în sârma ghimpată a unui gard trădează ocupația localnicilor. O ploaie rapidă ne obligă să ne adăpostim sub streașina unui grajd din întunericul căruia ne privește curios un vițeluș, apoi prindem marcajul triunghi albastru ce vine din Întregalde și ne conduce în coborâre accentuată în Cheile Pravului, ultima etapă a traseului spre Cheia.

  • Dimineata
  • Ceaiul
  • Parfum de sfârșit de mai
  • Cheile Cetii
  • Băile Romane
  • Despicătura Cheilor Cetii
  • Surpriză
  • Cheile Tecșești
  • Gospodărie în Tecșești
  • Piatra Cetii
  • Pe platou, pe lângă linia electrică
  • Dealul Geoagiului
  • Adăpostite de ploaie
  • Casă nelocuită
  • În față, Cheile Pravului
  • Pe drumurile din sat
  • Trascau-18
  • Coborârea în Cheile Pravului
  • Soarele de după ploaie
  • Gospodărie tradițională
  • Pădurea de mesteceni

Suntem din nou în cotloanele muntelui. Câte o casă izolată, de cele mai multe ori abandonată, ne face să ne gândim la un paradis pierdut. Poposim. Ziua fost destul de obositoare însă frumusețea peisajului ne-a recompensat pe deplin. Pacea și liniștea acestor locuri e incredibilă. Îmi vine să cred că e suficient să fiu aici pentru a fi fericit. Senzația de bine e copleșitoare și ne ridicăm cu greu pentru a ne continua drumul. Ajungem la un izvor puternic unde ne umplem recipientele cu apa rece. Suntem deasupra gropii pe fundul căreia se dezvoltă satul Cheia. Locul este de o sălbăticie rară. Câteva râuri confluează în acest loc însă datorită văilor înguste cu aspect de chei, nici-un drum nu ajunge în sat. Izolarea este totală și nu e de mirare că în tot satul doar o singură casă mai e locuită. Pereții abrupți ai Cheilor Râmețului străjuiesc ieșirea apelor din fortăreața naturală în care ne pregătim să coborâm odată cu înserarea. Chiar la intrare în chei știm o poiană atrăgătoare unde ne gândim să ne ridicăm corturile și după ce traversăm râul umflat, prin apă, putem să ne aruncăm rucsacurile în iarbă.

După ridicarea corturilor aprindem focul și ne ospătăm cu tradiționala porție de macaroane cu brânză. Îmi pare rău că mâine vom pleca spre casă. Punem ceaiul la fiert, tocmai la timp căci avem musafiri. Un clujean și prietenul lui de pe coasta Californiei ne cer voie să campeze în poiană. Se fac utili adunând lemne și petrecem o seară împreună în jurul unei sticle de vin, povestind despre Etiopia și Angkor Wat.

  • Oase
  • Pe Cheile Pravului
  • Șura de lângă izvor
  • Coborând în Cheia
  • Prin poiene
  • Trecem râul
  • Tabăra

Dimineața fac o plimbare prin iarba udă prin satul Cheia. De la ultima descindere, unele case s-au huluit și o troiță a dispărut mâncată de vreme, dar sunt și semne bune: o familie din București s-a mutat în sat și a construit o casă tradițională, cu acoperiș de paie, în preajma bisericii.

Revin în tabără și pun de ceai. Soarele s-a ridicat suficient cât să treacă peste pereții de calcar ai cheilor și în radiația lui strălucitoare, corturile ude au început să ”fumege”. După ce mâncăm, ne strângem lucrurile și suntem gata să plecăm mai departe. Vom merge pe deasupra cheilor, pe ”brâna caprelor”, în timp ce echipa clujeano-americană o va lua pe vale, prin apă. Pe o limbă de grohotiș câștigăm altitudine, apoi urmăm poteca ce curge printre țancuri asigurată pe alocuri cu cabluri de oțel și când coborâm din nou la talvegul văii picăm exact peste prietenii noștri din poiană. Ei au venit cu mașina, pe care au lăsat-o la capătul drumului ce urcă de la mănăstire și au bunăvoința de a ne scoate la Teiuș.

  • Casa bucureștenilor
  • Prin sat
  • Pe uliță
  • Cheia
  • Liberi
  • Brâna caprelor
  • Cheile Râmețului
  • Traseul aerian
  • Contrafort
  • Traversând valea
  • Porțiuni amenajate pe vale
  • Cosmina
  • La intrarea în chei

Ultimul act a aparținut tot CFR-ului. Ne urcasem pe un personal și urma să schimbăm în Cluj având doar 5 minute între legături. Am riscat sperând că nu va avea întârziere, însă trenul (care nu venea de altundeva ci se formase în Teiuș) a plecat mai târziu cu 30 de minute. De ce? Pentru că aștepta un accelerat întârziat în care existau câțiva călători care trebuiau să prindă o legătură.

-Și noi ce facem? l-am întrebat pe ”naș”.

-O să anunț în Cluj cazul vostru.

Omul s-a ținut de cuvânt și a revenit triumfător:

-Legătura voastră o să aștepte.

Nu-mi venea să cred! Pentru doi oameni vor ține un tren în gară 30 de minute? Eram curioși… În Cluj am tras la peronul 3 și la peronul 2 ne aștepta personalul de Oradea. CFR-ul se ținuse de cuvânt. Pentru doi călători a dat peste cap programul câtorva zeci sau sute care acum bombăneau exact cum o făcusem noi în Teiuș. Sistemul actual agreează să îndrepte o greșeală cu altă greșeală…

2 Responses to În Trascău, cu trenul

  1. George spune:

    salut Kiru,

    am vazut site-ul si ne-a placut ce ai scris si postat pe el! felicitari!
    speram sa tinem legatura!

    Ruxandra si George IONITA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *