Boca del Rio

17 aprilie 2018 Comentarii (0) Excursii, Romania

La pas prin Bucureşti

Nu am văzut niciodată Bucureştiul decât în poze sau în trecere cu trenul, dar nu am avut ocazia să mă plimb prin capitală. În aceeaşi situaţie se afla şi Andreea căreia i se datorează în mare parte plecarea datorită entuziasmului cu care mi-a propus-o. „Sună-mă repede, am o veste bună!” mi-a scris pe Facebook.

La pas prin Bucureşti însumează 45728 paşi, echivalentul a 34,41 km în două zile doar pe jos (ar trebui să intrăm în cartea recordurilor pentru că l-am întrecut pe Tibi Ușeriu). Totuși, când un ghinion se abate asupra ta, de obicei nu vine singur. Asta a simţit Ștefan pe pielea lui în timp ce a luat Bucureştiul la pas. Cu toate acestea, a fost o excursie plăcută pe care suntem siguri că el nu o va uita niciodată. Dacă sunteţi curioşi de ce nu o va uita niciodată, vă invit să parcurgeţi următorul articol presărat cu umor.

-Hei !! ai vorbit cu Ştefan?

– Nu, de ce? Ce s-a întâmplat?

– Are concurs de karate la Izvorani şi merge singur. Ne-a întrebat dacă nu vrem să mergem cu el.

– Daaaaa… nu sună rău. Când?

– În weekendul 13-14-15 aprilie. Ultimul weekend din vacanţă. Vrei să mergem? Mie mi-ar plăcea super mult.

– Da, oricum mi-am dorit de mult să merg.

Şi aşa a rămas stabilită plecarea noastră la Bucureşti. Mi s-au dat peste cap toate planurile de a lucra la licenţa în vacanţă, dar nu-mi pare rău. A fost o ieşire faină. Haideţi să vă povestesc.

Vineri, 13 aprilie plecăm de după-masă la Cluj ca să ne lăsăm bagajele pentru săptămâna ce va urma, în special zacusca, meniul principal al studentului, urmând să prindem trenul spre Bucureşti Nord de la 22:09. Mă gândeam chiar înainte să ajungem în gara din Cluj să ne luăm biletele, dar am uitat. Ştefan a plecat direct din Oradea la ora 19:00. Planul era să ne vedem pe peron şi mai apoi în capitală, pentru că el şi-a luat bilet la cuşetă. A spus că trebuie să fie odihnit pentru concurs.

Din gară luăm autobuzul spre cămine, lăsăm bagajele de acasă, îl facem pe cel pentru Bucureşti, ne încărcăm telefoanele şi plecăm înapoi.

-Hai repede, Andreea! „Să vezi că nu mai prindem loc pe scaun în tren, mi-am zis eu în gând.”

Ajungem la casa de bilete.

-Două bilete la Bucureşti Nord cu reducere de studenţi, vă rog.

-Nu mai sunt locuri, ne spune doamna de la casa de bilete.

-Pfuuu… mă aşteptam la asta, îi spun Andreei ştiind ce ne aştepta dacă chiar vrem să mergem. Bine! Fie! Daţi-ne două bilete fără locuri.

După 15 minute în care am aşteptat pe peron, ajunge trenul şi ne întâlnim cu Ștefan. Planul era ca înapoi să vină şi el la clasa a 2-a ca să nu plătească cuşeta, aşa că i-am dat veștile proaste.

-Salut! Te sfătuiesc să iei loc pe bancă şi să pui puţină odihnă la pachet pentru că vei avea nevoie.

-De ce?

-Noi avem bilete fără loc şi la întoarcere nu mai sunt trenuri cu locuri libere, deci şi tu vei avea de „suferit”.

-Da’ pe naiba ?!

-Serios ! şi i-am întins biletul să se convingă.

Strategia pe care ne-am bazat a fost ca sigur vor fi locuri libere pentru că oamenii mai şi coboară, aşa că n-am mai pierdut timpul şi am mers în primul vagon să căutăm locuri libere. Am găsit şi nu ne-a deranjat nimeni până la Teiuş, unde a trebuit să ne ridicăm. Cu toate acestea am găsit alte locuri libere pe care a trebuit să le eliberăm la Mediaş. M-am aşezat în altă parte, pentru că Andreea a găsit un loc pe care, culmea, nu-l revendica nimeni. Doar eu eram cel ridicat mereu. La Sighişoara din nou a trebuit să-mi schimb locul, ba chiar între Predeal şi Buşteni am stat în picioare. În total am dormit vreo 4 ore, dar şi alea cu frica că oricând ne putea ridica cineva.

Iniţial planul era să plecăm vineri seara, ajungem sâmbătă dimineaţa, vizităm cât apucăm şi seara în aceeaşi zi ne întoarcem, urmând să ajungem în Cluj duminică dimineaţa, dar Andreea a vorbit cu un prieten din Bucureşti, George, care a fost într-atât de amabil încât să ne invite la el peste noapte.

Sâmbătă dimineaţa la 8:35 am ajuns în București, iar George ne aştepta pe peron. L-am salutat şi i-am spus că primele lucruri pe care vrem să le facem este să bem o cafea şi să găsim autogara pentru Ștefan. Pentru că în gară toate erau scumpe, am ajuns să bem cafeaua în parcarea autogării şi imediat după ce ne-am revitalizat Ștefan a şi sărit în microbuz.

– Succes! Să ne suni când te întorci ca să ne vedem. Drum bun!

Fiind rezolvate primele două „probleme” ne-am îndreptat spre garsoniera lui George ca să ne lăsăm bagajele. Acesta ne sfătuieşte să ne facem abonament de o zi pe toate liniile la metrou, pentru că vom avea nevoie şi care apropo este chiar ieftin. 8 lei. Ajungem la staţia „Apărătorii Patriei” de unde luăm un autobuz până lângă Delta Văcăreşti, care a fost şi primul obiectiv pe care l-am văzut. Este impresionant să vezi cum în timp s-a dezvoltat o deltă chiar în mijlocul capitalei, care acum este arie protejată.

 

Delta Văcărești

RIIING! RIIING! RIIING! Sună telefonul. Ştefan.

-Ce faci? Te-ai înscris? l-am întrebat.

-Deci n-o să crezi ce am păţit!

La un moment dat am ajuns să nu mă mai mire nimic din ce păţeşte, dar asta chiar le-a întrecut pe toate. Doar în filme am mai văzut aşa ceva.

-Ce ai păţit?

-Deci cum stăteam eu la cuşetă mi-am pus bagajul sub pat. Pe la 2 noaptea a urcat un tip şi şi-a pus bagajul lângă al meu. Care erau şansele să avem fix acelaşi model de geantă?

-Deci nu-mi spune că v-aţi încurcat bagajele… i-am spus cu o voce super mirată, dar în acelaşi timp mă bufnea şi râsul.

-MHM!

-Şi acuma ce se întâmplă?

-Păi ca noroc că aveam în geantă foile de înscriere la concurs şi omul a putut să ia legătura cu mine. L-am rugat să ia un taxi din Otopeni până în Izvorani şi plătim jumi juma. Şi asta nu e tot. Colac peste pupăză, omul e şi surdo-mut așa că am vorbit direct cu taximetristul. În fine, sper doar să ajungă la timp ca să pot concura.

În tot acest timp, cât Ștefan a fost la concurs eu cu Andreea şi George ne-am plimbat prin oraş. Am fost în centrul vechi unde ce m-a uimit cel mai mult şi ce n-am mai văzut în altă parte este faptul că angajaţii de la unele localuri stau afară şi te invită înăuntru. Am intrat în librăria Cărturăreşti şi în diferite localuri deosebite, dar doar ca să le vizităm. Am vizitat muzeul CFR unde era o machetă uriaşă cu trenuri electrice, muzeul militar unde m-a bucurat şi uimit în acelaşi timp faptul că am putut să văd în realitate tancurile cu care mă joc în World of Tanks. Între timp a ajuns şi Ștefan, pe la ora 15, urmând să mergem în Sun Plaza la Altex, unde George a vrut să salute pe cineva. După ce şi-a terminat tura persoana respectivă, pentru că lucra la Altex, am mers la un suc pe terasă în mall.

Librăria Cărturești

Unul mic și unul mare

Macheta CFR

-NU POT SĂ CRED! a exclamat dintr-o dată Ștefan.

-Ce ai făcut iar? schiţând un zâmbet pentru că deja mă gândeam ce urmează.

-Mi-am uitat bluza de trening la Izvorani !

-HAHAHA! am izbucnit eu, Andreea şi George.

-Nu ştiu pe cine să sun să mi le ia ca dacă îl sun pe antrenor va râde de mine în hohote.

-Păi no, ce preferi, să nu râdă de tine sau să-ţi recuperezi bluza? a întrebat Andreea.

-Să-mi recuperez bluza, clar.

Terminăm de băut sucurile şi ne întoarcem la George acasă pentru că eram super obosiţi şi să-şi lase şi Ștefan bagajele. Planul era să ne întoarcem totuşi în centrul vechi pentru că urma să înceapă Spotlight, un festival de lumini proiectate pe clădiri. Ne lăsăm bagajele, mâncăm ceva pe fugă şi respectăm planul. La ora 22 eram înapoi în centru. A fost frumos spectacolul, ba chiar s-a desfăşurat şi un concurs între mai multe ţări, însă cu părere de rău, reprezentaţia României mi-a plăcut cel mai puţin. A fost mare înghesuială şi oboseala îşi spunea deja cuvântul aşa că am decis să ne întoarcem acasă.

Spotlight

Duminică ne-am trezit cu chiu cu vai pe la 8:30, ne-am băut fiecare cafeaua de dimineață şi am plecat din nou prin oraş. George ne-a spus că are câteva treburi de rezolvat aşa că ne va lăsa singuri câteva ore, dar ni se va alătura din nou când termină. Zis şi făcut. Următoarea destinaţie a fost muzeul Antipa, însă ca să ajungem acolo trebuia să ne refacem abonamentele de metrou. A fost frumos la muzeu, în special pentru Ștefan care a primit intrare gratis pentru că este la facultatea de biologie, dar şi pentru că probabil a înţeles mai multe decât noi. În cadrul muzeului a fost şi o expoziţie temporară intitulată „Venin” unde am intrat fără jenă ca mai apoi să aflăm că se plătea bilet separat. Până şi-a dat seama doamnă de la intrare care fusese la baie noi am reuşit să vedem jumătate din expoziţie, aşa că am plecat când a venit la noi să ne zică că e expoziţie cu intrare.

Am ieşit din muzeu, ne-am luat o cafea şi ne-am dus din nou la metrou cu destinaţia Piaţa Unirii unde urma să ne întâlnim cu George. La metrou nu există controlori. Sistemul e gândit în aşa fel încât ca să ajungi pe peron trebuie să scanezi abonamentul la nişte porţi. Eu şi Andreea trecem de porţile respective și ne grăbim să prindem metroul. Mă uit în spate.

-Andreea! Stai!

-Ce-i baiu’ ?

-Păi nu-l văd pe Ștefan.

Urc scările pe care tocmai le-am coborât şi îl văd în spatele porţilor.

-Ce faci? Vii?

-Nu merge cardul. Nu ştiu ce are. Doar în dimineaţa asta l-am reînnoit.

-Sigur e cel bun?

Se uită pe spate unde scria termenul de valabilitate şi realizează cu stupoare că şi-a aruncat la gunoi abonamentul nou. Şi uite aşa ajungi să cheltui mai mult decât ţi-ai propus. În fine. Până la urmă îşi face din nou abonamentul şi mergem în Piaţa Unirii. Ne întâlnim cu George şi ne îndreptăm spre Palatul Parlamentului. Facem două-trei poze după care mergem în parcul Cişmigiu şi mai apoi la Grădina Botanică. Stăm cam o oră la Botanică pe pătură după care ne întoarcem după bagaje pentru că la ora 18 aveam tren înapoi spre Cluj.

Palatul Parlamentului

Impresiile despre capitală sunt împărţite. Mi-a plăcut, dar mi-a şi displăcut, ca şi oraş. Măreţia lui este impresionantă, dar nu mi-a dat impresia că mă aflu într-o capitală europeană. Nu voi argumenta de ce, pentru că nu vreau să influenţez. Este strict o părere subiectivă. Cu toate acestea în general mi-a plăcut excursia la Bucureşti, m-am simţit foarte bine şi cu acest prilej, doresc să-i mulţumesc lui George pentru amabilitatea lui. Fără tine, George, multe nu ar fi fost posibile. Mulţumim !

Andreea, Ștefan, George și eu


  • 30772475_2094222300606845_789955547_o
  • 30772227_2094222263940182_2138636196_o
  • 30769113_2094222323940176_1102396753_o
  • 30547101_2094222243940184_1081521233_o
  • 30546263_2094222213940187_21189715_o

Lasă un răspuns