"Multumesc pentru relatare, a fost un foileton deosebit, ai un exceptional talent narativ."
Costin Simion
*
Lucian Ionescu
DE LA GIURGIU LA VENEŢIA
ŞAPTE LUNI ÎN CAIAC
Editura ARHIP ART
SIBIU, 2014
-368 pagini
-hartă
-imagini color
- prefaţă de Ivan Patzaichin
Dorin Chiş
O CAFĂ
LA STAMBUL
Editura ARHIP ART
SIBIU, 2014
215 pagini
Preţ: 20 lei
Imagine copertă: Michael Gheorghiu
Graphic/design copertă: Claudiu Szabo
Consultant de specialitate: Constantin Lascu
Lansări:
Dorin Chiş
DINCOLO
Editura ARHIP ART
SIBIU, 2012
190 pagini
Preţ: 20 lei
Imagine copertă şi ilustraţii: Angela Szabo
Graphic/design copertă: Claudiu Szabo
Lansări:
În epoca blogului şi a lumilor virtuale, cartea de
călătorie este pe cale de dispariţie. Nu pentru că nu mai este dorită sau
pentru că nu ar mai fascina, ci pentru că plecările în sine, alterate de
trecerea aproape ritualică prin birourile cu aer condiţionat ale agenţiilor
de turism, nu mai au substanţă şi nu mai nasc veritabile călătorii. Oameni
precum Marco Polo, Thor Heyerdahl sau Alexandra David Neel sunt din ce in ce
mai puţini şi dintre aceştia, şi mai puţini au priceperea de a-şi împărtăşi
cu alţii poveştile. Tocmai de aceea şi poate şi pentru că, fără a-şi pierde
universalitatea, descrie o iniţiativă 100% românească, volumul ce poartă
subtitlul sugestiv „Şapte luni în caiac” este o carte rară.
Lucian Ionescu, autor, dar şi personaj, şi-a propus, simplu, să ajungă la
Veneţia. Nu şi-a dorit să viziteze ceva, nu şi-a luat bilet şi n-a făcut
nici o rezervare. Singura lui dorinţă a fost aceea de a face întreaga
călătorie cu propriile forţe. Îmbarcat în caiacul pe care l-a proiectat şi
l-a realizat singur, a plecat „la drum” cu o încredere imensă în protecţia
divină, fiindcă orice călătorie veritabilă, chiar dacă neconştietizată, este
la modul subtil un pelerinaj în căutarea lui Dumnezeu. Speriat de cutezanţa
de a se zmulge din plasa gravitaţională a cotidianului, a intuit că trebuie
să-şi abandoneze egoul şi înarmat doar cu voinţă, să înfrunte necunoscutul.
Necunoscut în secolul Google Earth? Lucian ne dovedeşte că da, fiindcă calea
pe care o urmează şerpuieşte în zona litorală, adeseori volatilă, la
contactul dintre lumea apei şi cea a uscatului. Google Earth rămâne
neputincios în a da informaţii vitale celui de la padelă, care, cu mirare şi
uneori cu surpriză îşi descoperă drumul, mirare care este transmisă şi
cititorului. Trecând prin momente de extaz sau deznădejde, prin peisaje
paradisiace sau prin purgatoriul infernului, de la o pagină la alta, cartea
este o succesiune de momente unice, irepetabile. Varietatea extremă este
laitmotivul principal şi astfel descoperim malul nămolos al unui fluviu, cu
cohortele lui de ţânţari, lacurile întinse bântuite de furtună, plajele cu
nisip de la ţărmul mării, intersectarea unei rute maritime de la gura unui
mare port, falezele învăluite în ceaţă, roca submersă, ca un schweizer, prin
care mişcarea valurilor dă naştere unor gheizere de suprafaţă, Bosforul cu
traficul lui naval şi tentaculele megalopolisului, drumurile pe uscat cu
caiacul la remorcă, plajele de pietriş, apoi uscatul ce se pierde în mare
fragmentându-se în sute de insule şi în sfârşit, ţărmul mlăştinos,
inabordabil, al unei lagune, încheind cumva bucla începută pe malul
fluviului. Tocmai această varietate uluitoare asigură acţiunii un fundal
atât de dinamic încât, ea singură te incită să întorci pagină după pagină,
făcând din acest volum o carte de o singură noapte.
Peste acest fundal se suprapun însă personajele, pescari, oameni simpli sau
grăniceri, cu înfăţişări şi apucături de demoni sau de zâne bune, uneori cu
accente de umor negru, ca în Albania unde personajul cărţii este invitat la
o înmormântare. Cartea lui Lucian nu este un roman modern ci mai degrabă o
repunere în scenă a poveştilor copilăriei. Din contactul cu această lume
dispărută demult din oraşele noastre, Lucian învaţă. Lumea i se revelează.
Padelând zile în şir, are timp să se gândească, dar mai ales contemplă, până
ce, chiar şi un insignifiant fir de nisip este în stare să-i vorbească.
Ajuns în acest punct, nu-şi mai doreşte decât să ajungă acasă. Într-o zi,
beat de frumuseţe, realizează că toate acestea nu au nici o valoare fără
fetele lui, lucru firesc fiindcă, orice călătorie, în loc să te îndepărteze,
te apropie şi te împacă cu cel ce eşti. Senzaţia finală este că a găsit,
fără să caute ceva. La capătul a şapte luni de încercări, Lucian câştigă un
lucru comparabil cu vechimea, o calitate ce nu se poate cumpăra cu bani ci
pe care doar timpul o poate produce, o creştere interioară invizibilă, dar
pe care toţi o văd, dovadă că în ciuda hainelor arse de soare ce-i dau
aspectul unui vagabond, o tânără venită de pe mare „îl recunoaşte”, generând
deliciosul episod „good bye, nice guy”.
Lucrurile povestite par uneori incredibile. Efortul, fizic şi mental, este
resimţit în puseuri de febră, dureri de rinichi şi câteodată în stări de
singurătate. Persoanele mai pragmatice ar putea să se întrebe: s-a meritat
oare? Răspunsul? Vă invit să-l găsiți fiecare, dragi cititori.
Dorin Chiş
coordonator colecţie
"Singur, singur, singur. Orizontul închis de ceaţă mă face să mă uit tot mai des la siajul fosforescent. Dâra oxigenată pare că are propria luminaţie, marcând diafan parcursul nostru, dar ce poate fi asta? O torpilă rapidă vine din pupa şi siajul ei se aşterne perfect paralel cu al nostru. Viteza ei net superioară îi permite să ne ajungă şi să ne depăşească prin tribord, apoi siajul ei se înnoadă în curbe imprevizibile şi se împleteşte cu alte siaje venite în urmă. Sunt delfini veniţi la un număr de magie. Spectacolul s-a mutat în apă. Volute. Dantelă. Efluvii fosforescente dizolvându-se în întunericul pur. Erupţii submerse, moi, diluate, fără contraste, de un albastru opalescent croşetează în prova, apoi se întorc şi trec pe dedesubt dintr-un bord în altul. Sunt o gaşcă zbenguindu-se în jurul nostru. Vitalitatea lor mă încântă. Corpuri reci, dând viaţă mării întunecate. Nu ştiu dacă aşa ceva se poate filma şi cu atât mai mult mă simt privilegiat, ca şi cum reprezentaţia ar avea o dedicaţie nominală. Unul a sărit la doar câţiva metri de mine şi stropii fosforescenţi lucind pe corpul musculos mi-au ars retina. O clipă, o fracţiune de clipă şi ca-ntr-un instantaneu fotografic, imaginea developată este memorată şi clasată pentru eternitate. Nu-mi pot lua ochii de la trasoarele ce desenează traiectorii efemere, ducându-se în larg, dar revenind de fiecare dată. În anii conflagraţiei mondiale, aceste siaje în noapte ar fi provocat groază, acum însă aş fi în stare să le privesc toată noaptea... de n-ar fi frigul."
*
"Am senzatia realista ca am fost la bord. Vinovat pentru asta esti tu si felul tau de a scrie si descrie. Senzatia mea e bizara, fiindca nu ii cunosc personal pe membrii echipajului."
"Pentru scrierea lui Dorin nu s-a inventat nici iconul si
nici alt semn pe o pagina web, care sa exprime aprecierea mai aproape de
justa ei valoare.
Mi-a placut mereu gandirea lui narativa, asezarea intamplarilor in spatiu si
istorie. Ochiul vede doar ce se intampla, insa mintea aseaza frumusetea
intamplarii, in straturile istoriei concomitent cu suprapunerea realului
peste ce-a fost ori ce va sa fie. Impletirea asta da o valoare aparte si
aici il gasim pe Crocodil, cu al lui "know how " .
Tare mi-e drag sa il citesc pe omul asta."
Florio
*
"Mersi Kiru. Stilul tau este din ce in ce mai placut."
mihaif99
*
Sfârșitul zilei se consumă exact ca-n cartea tibetană a morților: "a venit momentul când pământul se scufundă în apă, apoi apa se îneacă în foc, apoi focul se stinge în aer..."
"Cand am ajuns aici tocmai sorbeam un gat de cafea pregatita special pentru lectura de mai sus...fraza asta a desavarsit starea de bine ..."
"Magic, maiestrie desavarsita in acest capitol..., am simtit fiecara cuvant, cred ca ar trebui sa lasi balta toate activitatile, doar sa traiesti si sa scrii despre asta..."
Pilgrim
*
"Brevetul acela doar te recunoaste ca si skipper, dedicarea unei parti din viata, apelor si sangele-nspumat ce-ti curge prin vene te face sa fi skipper. In toata calatoria asta imaginara ce mi-ai creat-o dimineata de dimineata, tu ai fost skipperul pe care l-am recunoscut. "Tu" m-ai calauzit prin mare la bordul Bananec'ului, tot tu ma obligi sa verific cursul dimineata de dimineata, sa vad exact ce ai mai scris si unde trebuie sa mai calatoresc."
george563
*
"Grozav mod de a-ți începe ziua, mai ales când primele semne de luciditate după amorțeala nopții, le ai când ești deja în fața calculatorului... la muncă. Cred că, de fapt, istorisirea asta e subtitut de cafea pentru mine."
Adi
*
"Călătorii adevărate, în care nu poţi să fugi la mal, în care trebuie să treci prin toate cele, bune sau rele. Cine e nebunul care ar ieşi pe mare în plină furtună? Dar într-o traversadă nu te poţi sustrage, dacă vine furtuna, va trebui să treci prin ea. Nu spun că nu mi-e frică şi nici că, dacă ar fi posil, nu aş face orice ca s-o evit, dar la urmă, ceea ce contează, ceea ce preţuieşti, sunt tocmai clipele în care ai fi vrut să fugi şi n-ai putut. Clipele în care, ca să nu fi rănit în spate, ca laşii, te întorci cu faţa şi acestea nu sunt posibile în vacanţele pline de fun ci în călătoriile lungi, în croaziere."
"Tocmai ai explicat motivele pentru care am plecat pe mare. Îți mulțumesc. Din suflet."
"Vorba omului ăluia, "nu stiu altii cum sunt...", dar eu îti multumesc pentru aventura asta care mi-a însotit niste saptamâni de ploaie si negură galiciană, a fost un soi de "raza de soare de lângă cafea"
Roz Avel
*
"De cand cu "cafa de Istambul" ziua de lucru de la birou incepe intr-un mod placut. Fiecare episod are efectul unui drog care iti da o stare de visare placuta. Astept urmatoarea doza. Marea provoaca dependenta."
Imi
*
"Frumos scriam, citit placeam."
Simba
*
"Va spun sincer ca, de cand am descoperit articolul nu ma pot opri din citit...complimentele mele autorului...are har... dar trecand peste aceste aspect fara de care poate ca Aventura nu ar fi avut atata savoare...am ramas fascinat de calatorie..."
inginerul84
*
DINCOLO sau ce se întâmplă când lumea de aici nu mai poate să ne-ncapă
„Cine n-a citit
măcar o carte scrisă de Jules Verne? Şi cine dintre cei ce-au citit nu s-a
imaginat
pornind în căutarea aventurii? Ce păcat că ne-am născut în acest secol în
care suprafaţa Pământului poate fi explorată confortabil pe ecranul unui
computer! Ce vremuri minunate şi câtă poftă de viaţă trebuie să fi avut
Columb când a pornit pe mare să demonstreze că Pământul e rotund, câte vise
s-au irosit în căutarea izvoarelor Nilului şi ce tragedii eroice s-au scris
la poli! Mai aproape de noi, ultimele mari bătălii s-au dat pe piscurile
Himalayei. Oameni în toată firea au lăsat casa, familia şi confortul unei
vieţi călduţe pentru a traversa mări şi continente, pentru a înfrunta un
mediu ostil, pentru a ieşi în afara parametrilor de funcţionare a corpului
uman, doar cu speranţa atingerii unui vârf de munte, a inutilului. Să fie
vorba de minţi rătăcite? Nu! Din contră. Erau cei pe care, aşa cum spunea
Eminescu, „lumea nu putea să-i mai încapă”, spirite dârze pentru care
provocările unei vieţi normale nu însemnau mare lucru”.
Fragmentul pe
care l-am reprodus din noua carte a lui Dorin Chiş, Dincolo, ar putea el
însuşi
să incite cititorul la aventura cunoaşterii prin ochii unui împătimit al
munţilor, peşterilor şi apelor.
Cu siguranţă, un montaniard sau un speolog sau un navigator va rezona cu
gândurile exprimate
în rândurile de mai sus. Eu vorbesc însă despre scrierea lui Dorin Chiş cu
uimirea celui care a
văzut doar vreo două peşteri la viaţa lui, a bătut cu piciorul vreo câţiva
munţi şi a făcut vreo două
croaziere pe Dunăre, în ambarcaţii conduse de alţii.
Mi-au trecut
multe cărţi prin mână. Ca editor, vin în contact cu minţi şi mai ales
suflete, poate
mai mult şi într-un fel mai aparte decât alţii. Am văzut multe cărţi, în
marea lor majoritate foarte
bune. Trebuie să recunosc însă că felul în care scrie Dorin Chiş mă încântă
cum numai în copilărie
mă mai încântau aventurile pe care le descopeream în cărţi. Da, Dorin are
darul acesta de a scrie
frumos, incitant şi simplu în acelaşi timp, dar care-ţi permite să vezi cu
ochii minţii chiar mai mult
decât ceea ce citeşti. Scrisul lui Dorin Chiş te face să vezi dincolo de
adâncurile unei peşteri sau
dincolo de întinderea de ape ori de creste montane: te face să vezi în
adâncul spaţiului şi timpului
din tine. Te îndeamnă la aventura cunoaşterii şi autocunoaşterii. Aventurile
pe care le descrie par,
la prima vedere, doar simple aventuri, fapte şi lucruri care s-au mai
întâmplat sau se pot întâmpla
şi altora. Da, dar dincolo de cuvinte, mai găseşti ceva: pe tine. Citind
cartea lui Dorin Chiş, te
cufunzi într-o transă hipnotică în care tu însuţi îţi descoperi sau
redescoperi resurse şi pofta de a-ţi
depăşi limitele cotidiene, de a-ţi depăşi condiţia.
Cu siguranţă, un speolog sau un montaniard ori un navigator va găsi locuri
şi lucruri familiare în scrierile lui Dorin Chiş. Dar va găsi şi altceva.
Da, a citi pe Dorin Chiş are valenţe terapeutice sau cel puţin de exerciţiu
de dezvoltare personală. Călătorind cu Dorin, călătoreşti cu tine, într-o
aventură uimitoare, iniţiatică, revelatoare.
Fragmentul pe care l-am reprodus la începutul acestui articol este şi
începutul părţii a doua a
cărţii, parte pe care autorul o numeşte „Departe de casă”. Pentru că Dorin
Chiş nu se mulţumeşte
să umble doar prin jurul ogrăzii. El ţinteşte mai sus şi mai departe, chiar
dacă, paradoxal, acest
mai sus înseamnă adâncuri de peşteri.
George Arhip
*
"N-am chef să învăţ. Pe biroul de lemn din uriaşa sală de lectură a bibliotecii universitare zac împrăştiate foile unui curs de care abia m-am atins iar alături, cartea pe care o citesc: Norbert Casteret, Aventuri sub pământ. Am o poftă teribilă să plec pe munte şi de data asta am şi motiv, şi încă unul cât se poate de serios: peste câteva zile, Corina şi Traian se vor cununa în chilia încropită într-o peşteră de la poalele Pietrei Craiului. Să plec? Să nu plec? În timp ce cumpănesc consecinţele ambelor decizii, mă joc cu numărul cartonat ce-mi dă dreptul să ocup acest birou. Pe spatele lui, studenţii prin mâna cărora a trecut şi-au mâzgălit gândurile, sau numai au mâzgălit. Pe un colţ mă atrag câteva cuvinte scrise cu o caligrafie boemă: „Viaţa n-o putem face mai lungă. Hai s-o facem lată!”
*
"N-am mai fost de mult „dincolo”. Uneori, când fac curat sau când caut mai adânc prin pivniţă, dau peste salopeta, casca şi lampa de carbid. Orice mişcare, cât de mică, ridică în aer particule fine de argilă, trezind amintiri din registrul olfactiv, apoi, ca o părere, simt mirosul şlamului şi în semiobscuritatea şi aerul umed al pivniţei, mă închipui cu ani în urmă descoperind lumea împreună cu prietenii mei. Nici pe ei nu i-am mai văzut de mult. „Pentru că aventura corespunde unei anumite perioade din viaţă şi – această nevoie mai mult sau mai puţin potolită – nu mai vrei decât linişte, colţişorul tău, aruncând salopeta şi casca în urzici...” ( Francois Pernette)
Furnizorul nostru de cărţi, albume, postere, cărţi poştale:
