<< index >>

 

Taraba mobilă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În drum spre locul de muncă

<< index >>

De la fereastra hotelului

Dimineaţa se strecoară în cameră odată cu zgomotul străzii. Am dormit bine. Mă uit la ceas: este ora 8, ceea ce înseamnă 4:30 în ţara mea. Sunt perfect odihnit dar Cosmina are alte obiceiuri matinale aşa că o mai lungesc şi eu sub sac încă o jumătate de oră apoi ies la geam: peste drum zăresc două restaurante în faţa cărora un indian (n-am să mai spun tuciuriu) mătură cu un şomoiog de nuiele, un grup de japonezi (oricum, asiatici) beau ceai făcut direct în stradă la o tarabă ambulantă, ignorând cu nonşalanţă lipsa cuvântului igienă. Trafic de ricşe şi motorete, câini pribegi printre picioare de vaci sfinte, un centru de colectare a materialelor refolosibile împrăştiate mai mult pe stradă decât adunate înăuntru... Destul. Închid fereastra ca să mai reduc din zgomot şi mă apuc să utilez micul rucsac pentru incursiunile turistice de azi: bani, aparate foto, acumulatori de schimb, ghidul turistic, harta capitalei ... La 9:30 îi dau deşteptarea Cosminei şi până ce se primeneşte în baie îmi arunc privirea pe un menu al restaurantului de peste drum ce seamănă leit cu dicţionarul de scrable: vada, utthappam, dosa, thali ... Un sfert de oră mai târziu încă nu m-am hotărât ce să mănânc, dar nu ne e foame aşa că ieşim să facem un tur de cartier.

Fast food indian

General store

La lumina zilei lucrurile nu stau chiar atât de rău. De la ultima incursiune pe străzi cineva a mai măturat mizeriile (oricum, au mai rămas destule). Tot Pahar Ganjul este un imens bazar aşa că aruncăm priviri curioase la marfa expusă uneori direct pe asfalt: fructe, seminţe, cereale, făină de toate culorile, oale din lut, mâncare gătită pe loc. Un ashram al lui Vivekananda cu grădinile pline de crizanteme pare un lotus înflorit în mijlocul noroiului. Intrăm în librăria ashramului ce abundă de cărţi în engleză cu toţi sfinţii celebri ai Indiei. Peste drum funcţionează un post de transformare complet deschis, fără nici o plasă de protecţie sau măcar o tăbliţă cu „Pericol de electrocutare”. Mai în colo o staţie de metrou ... suprateran.