Bulevard subpopulat. Motoricşă.
Prima problemă se iveşte în momentul în care trebuie să traversăm un bulevard intens circulat. Nu mă refer la o traversare imprudentă, la întâmplare: zebra e la locul ei pe carosabil, atâta doar că pentru fluxul de vehicule ea pare inexistentă. Împreună cu un grup de asiatici (probabil coreeni) încercăm să forţăm trecerea ieşind cu curaj nebun în faţa maşinilor dar cum nimeni nu manifestă nici cea mai vagă intenţie de a reduce măcar viteza, revenim în fugă pe trotuarul protector. Bulevardul pae de netrecut dar după câteva numere de eroism în care ne testăm spiritul de conservare, vremelnica comunitate internaţională de pietoni se vede de cealaltă parte a bulevardului ce mai răsună o vreme de claxoane. Încep să cred că fie şi numai pentru a trece strada e mai cuminte să tocmeşti o ricşă însă de astă dată noi avem de parcurs un drum destul de lung aşa că recurgem la una motorizată. Şi în India este iarnă aşa că înserarea se lasă cu frig, deci zgribulim înghesuiţi unul în altul pe bancheta din spate. Curentul din acest vehicul semideschis nu e deloc plăcut la această oră! În drum spre gara feroviară traversăm vestitul Connaught Place, uriaşa piaţă circulară ce constituie miezul unei reţele de străzi concentrice recunoscută ca placă turnantă între Old şi New Delhi. Atât cât ne permite prelata motoricşei privim în jur: trafic sufocant (dar ciudat, respectând semafoarele şi trecerile de pietoni), clădiri moderne cu zeci de etaje, hoteluri opulente, magazine ... Toate acestea înecate în sosul uman! Dar vraja nu ţine mult, motoricşa coteşte pe un alt bulevard ce iese ca o rază din inelele lui Connaught Place şi în scurt timp peisajul se transformă în deja binecunoscutul Pahar Ganj: înghesuiala se amplifică, regulile de circulaţie şi semafoarele dispar şi ceea ce mi se pare cel mai interesant, în aer apare mirosul unui condiment neidentificat ce parfumează literalmente India săracă. Categoric, Pahar Ganjul nu este un loc pentru oameni fini dar este sarea şi piperul New Delhi-ului.
Coborâm în faţa gării, plătim motoricşa şi urcăm la primul etaj, la biroul de rezervări pentru străini. La căteva mese nişte funcţionari cu turban aşezaţi în faţa computerelor, consiliază turişti de toate naţiile. Aşteptăm pe nişte canapele să ne vină rândul. Vrem să călătorim mâine la Jaipur, apoi la Agra. Primim un formular destul de stufos ce trebuie completat cu date destul de eteroclite. Ne-am fi aşteptat să fie doar informaţii cu privire la clasa trenului, destinaţia şi orarul călătoriei dar formularul cere şi o sumedenie de date personale (numele, sexul, vîrsta) şi culmea, când ne vine rândul funcţionarul varsă toate aceste date irelevante în calculator şi le regăsim printate pe biletul de călătorie. Rangul trenurilor este destul de sofisticat dar la indicaţia înaintaşilor alegem să călătorim până la Jaipur cu un expres la clasa CC, echivalentul clasei I de la noi. De la Jaipur la Agra se pare că nu circulă exprese aşa că optăm pentru un intercity la clasa SC (secondary class?). Diferenţa de preţ este substanţială: pimul bilet costă 930R iar al doilea doar 206R, cu toate că distanţa e cam aceeaşi. Ei, om vedea noi cum va fi!