În vasta curte înţesată cu instrumente ne simţim ca în Epoca de Piatră: toate sunt din piatră. Închipuiţivă un sextant obişnuit care a fost scăpat când era mic în licoarea magică şi crescând într-o zi ca alţii în 24 a ajuns precum Guliver, o ditamai construcţie de 4-5 etaje înţesată de pitici, turişti în mărime naturală. Uriaşele cadrane din marmură, gradate scrupulos, au de-alungul scări abrupte pe care astronomii acelor vremuri (şi suntem asiguraţi că şi cei de azi) urcă pentru a citi cu precizie indicaţiile lăsate de umbrele mişcătoare. Sau nişte semisfere perfecte cu un diametru de circa 3m, placate tot cu marmură, amprentate în sol ca urma unei bile scăpată din tăriile înaltului. Şi câte şi mai câte: un tort uriaş, gata tăiat, din care cineva a furat feliile impare, un uriaş disc ca o secţiune printr-o lămâie, sau (chestia care confirmă regula), un disc de aramă ca un gong, zgâriat cu traiectoriile cine ştie căror corpuri cereşti. Mă interesează prea puţin funcţionalitatea acestor instrumente de precizie, dar sunt fascinat de volumele şi formele neobişnuite.
