Un "lănţişor"
Iluminat public la Jaipur
La intrare în oraş ne exprimăm dorinţa de a intra într-un magazin cu ceramică albastră ce ne ademeneşte cu exponatele sale. Suntem întâmpinaţi de patron care ne oferă scaune şi ceai şi se oferă să ne destăinuie secretul produselor sale. Într-o piuă zdrobeşte demonstrativ câteva roci colorate din care se extrag pigmenţii. Aşa zis-a ceramică nu este altceva decât un amestec de cuarţ, pulbere de sticlă, clei şi sare, material turnat în forme, pus la uscat, pictat manual şi apoi ars în cuptor. Miracolul intervine în cursul arderii, când culoarea neagră se schimbă în albastrul intens de Jaipur, iar vărul lui, maro, se schimbă în albastru deschis. Tot atunci se fac cioburi jumătate din piese astfel că procesul nu este prea rentabil din punct de vedere economic, dar este subvenţionat de stat ca fiind deosebit şi tradiţional. Cu aceasta patronul şi-a încheiat disertaţia şi ne invită să vizităm imensul magazin. Intrăm. Parterul şi cele două etaje ale complexului gem de cele mai năstruşnice obiecte, de la banalele căni şi farfurii până la ciudate piese de mobilier. Din păcate odată cu micşorarea distanţei, dispare şi mirajul: lucrătura e grosolană iar piesele nu prea bine finisate sunt grele ca marmura şi lovite, scot un sunet ca de sticlă. Ieşim cu mâna goală şi în compensaţie ne propunem să vedem ceea ce face într-adevăr faima Jaipurului: bijuteriile din argint.
Mahomed ne debarcă în faţa unei bijuterii şi ne face instructajul: totul se negociază, preţul de cumpărare începând cam de la jumătatea preţului iniţial. Nu bine intraţi suntem preluaţi de un vânzător ce ne interoghează amabil cu privire la gusturile noastre, apoi după turul de acomodare prin faţa tuturor vitrinelor ne oferă câte un scaun şi-i face semn unui gealat care apare cu câteva sertare garnisite cu piese din argint printre care scotocim cu mâinile vârâte pân la cot: brăţări masive, broşe, medalioane şi ... adevărate lanţuri! Suntem în Rajastan, ţinutul rajahilor şi al bogăţiilor, aşa că piesele se vând la kil nu la gramaj! Indienii obişnuiesc să poarte bijuterii masive însă în Europa aşa ceva ar fi strident aşa că spre regretul vânzătorului ne mulţumim să lăudăm marfa ... şi cam atât. De curiozitate încercăm să tocmim fictiv şi ieşim cam la preţurile din ţară.
Hotărât lucru, nu e ziua miracolelor. Căldura amiezei ne-a cam moleşit dar departe de a capitula, vrem să vedem textile şi pielărie: mare greşeală! Mahomed ne debarcă pe o stradă-bazar, ne dă întâlnire peste o jumătate de oră şi dispare în fluxul de vehicule. Urmează o agresivă baie de mulţime ce ne stoarce de ultimele rezerve energetice. Ne târâm printre aşa zisele „magazine” deschise spre stradă ce oferă marfă ieftină şi de slabă calitate: papuci, baticuri, cămăşi în dungi, sariuri, mărgele, bijuterii. După câteva minute doar suntem sătui de toată nebunia şi nu vrem decât să treacă timpul şi să vină Mahomed să ne ia. Singurele lucruri deosebite zărite pe strada bazar au fost stâlpii de iluminat public parcă decupaţi din cărţile pentru copii şi un indian feroce îmbrăcat doar cu o cârpă în jurul brâului şi cu un trident în mână, probabil adeptul cine ştie cărui cult.