Santa Cruz – partea a V-a

La terza volta – Partea I – Enna

30 august 2016 Comentarii (4) Ascensiuni, Jurnale, Peru

Santa Cruz – partea a VI-a

05.01.2016

Noaptea a plouat, dar spre dimineața s-a înseninat. O mai lungim cu somnul până la 7, apoi ne spălăm și suntem chemați la masă.

În fața casei Edwin și Pablo pun harnașamentul pe măgarii unei caravane căci Hulca e unul din localnicii ce străbat traseul Santa Cruz cărând bagajele turiștilor.

Pregătirea caravanei

Pregătirea caravanei

Suntem serviți cu o nouă porție de cartofi prăjiți, apoi coborâm în curte ca să ne strângem bagajele. Hulca a plecat cu caravana și Zaragoza spală haine într-un bazin de lângă casă. O întrebăm unde e Vaqueria, satul prin care trec combisurile ce coboară din munte și ne arată un punct incert undeva pe versantul opus. Facem o fotografie împreună cu cei rămași pe acasă, după care ne luăm rămas bun și plecăm mai departe. Ne-a plăcut această familie și cred că sentimentul a fost reciproc.

Împreună cu Edwin și Zaragoza

Împreună cu Edwin și Zaragoza

Coborâm pe drumeag până la o bodegă în fața căreia e parcată o motoricșă. Nu prea am înțeles pe unde trebuie să ieșim din sat și ne abatem greșit pe un drum ce se înfundă, revenim, întrebăm localnicii și până la urmă rezolvăm științific tocmindu-l pe Robert să ne ducă cu motoricșa până la drumul pe care trece combisul de Yungai.

Îmbarcați în motoricșa lui Robert

Îmbarcați în motoricșa lui Robert

Ghemuiți în cutia motoricșei privim în urmă la drumul de pământ ce se încolăcește sub noi în serpentine strânse. O vreme urcăm abrupt forțînd cei câțiva cai putere ai vehiculului, apoi coborâm în Colcabamba, traversăm un curs de apă și începem urcușul pe versantul opus până într-o altă localitate unde Robert parchează în fața bodegii. Am ajuns. Înainte de a ne despărți de Robert îl cinstim cu o bere și facem împreună o fotografie, apoi păcăniturile motoricșei se sting în depărtare și rămânem pe banca de la drum, în fața căreia ar trebui să oprească combisul de ora 12. Satul pare mort. Avem de așteptat încă două ore și cum nu trece nici o mașină, hotărâm să folosim timpul experimentând Inka Kola, sucul național peruan, dulceag, ușor aromat, cu culoare de pipi.

Experimentând Inka Cola

Experimentând Inca Kola

O vreme nimic nu tulbură liniștea locului, apoi ne trezim asaltați de o ceată de copii. Marjorie are 7 ani, e din Lima și împreună cu fratele ei mai mic a venit să-și petreacă vacanța de vară la verii Natalie și Brian. Băieții au un manual de aritmetică din filele căruia fac avioane și în scurt timp distracția devine acaparatoare. Copiii știu să facă avioane sud-americane, dar sunt sătui de ele și vor europene, astfel că mă apuc de treabă și manualul de aritmetică tipărit pe hârtie de calitate superioară își pierde filă după filă. Abia ieșite din mâna mea, avioanele sunt lansate de pe marginea unei râpe destul de adânci. Unele modele intră în vrie, dar cele cu adevărat reușite pot chiar să se înalțe, unele aterizând pe acoperișul din olane al bodegii și atunci copiii îl roagă pe celălalt gringo să le recupereze cu o prăjină lungă. Cu toate că au avioane cât să concureze cu succes liniile aeriene Peruane, copiii vor tot timpul altele întinzându-mi noi pagini și în final orgia aviatică se termină cu un concurs în care fiecare își lansează modelul cel mai performant.

Miting aviatic

Miting aviatic

La ora 12 nici urmă de combis. Nici la 12:30. La ora 12:45 apar doi cicliști de cursă lungă, încărcați cu bagaje. În spate au un mic steguleț alb cu roșu: sunt polonezi. Fac o scurtă pauză, prilej cu care aflăm că sunt într-un tur al lumii, America de Sud fiind al doilea continent pe care-l parcurg. Bronzați, zâmbitori, urcă în șei și dispar în scrâșnetul abia auzit al pietrișului din drum, apoi liniștea se reinstaurează din nou. Abia pe la ora 13 apare un microbuz. Deși merge la Yungai, nu ne poate lua fiind deja plin. Șansele de a găsi altă mașină sunt cvasinule, așa că Cosmina insistă să ne ia, măcar până în Vaqueria. Șoferul acceptă până în Vaqueria și ne depozitează rucsacele pe portbagajul de pe acoperiș, alături de bagajele celorlalți pasageri care se strâmtorează să ne facă loc și nouă. Drumul urcă mereu și după o jumătate de oră ajungem.

Combis în Anzi

Combis în Anzi

Ne-am fi așteptat ca Vaqueria să fie o localitate mai răsărită, poate chiar un orășel, însă numele e aruncat asupra a 5-6 case înșirate dealungul drumului de pământ. Așezarea este chiar mai neînsemnată față de localitatea de unde am plecat și cum n-am trecut prin nici-o intersecție, e clar că nu beneficiază nici de un trafic mai intens. N-am vrea să rămânem aici așa că insistăm pe lângă șofer să ne ducă mai departe, dar acesta e ferm: trebuie să ne dea jos ca să ia în locul nostru câțiva localnici ce au rezervare.

-Și noi? Ce șanse avem să ajungem în Yungai?

-Cam într-o oră trebuie să vină încă un combis, utimul pe ziua de azi.

Mașina pleacă și ne mutăm pe banca din stația auto. Dincolo de drum e plasată strategic o tarabă cu răcoritoare și ceva de-ale gurii. Grasu îi dă târcoale și pentru câțiva soles revine cu un fel de salată din boabe de fasole, boabe de porumb prăjit, frunze de salată și felii de roșii plutind într-o zeamă acrișoară. Amestecul pare cu atât mai gustos cu cât foamea a început să ne încerce și în timp ce savurăm inedita salată apare un combis din sens opus. Chiar dacă Vaqueria nu e mare ca localitate, se pare că e o stație importantă. Lumea coboară pentru pauza de masă și taraba e luată cu asalt. Ne amuză teribil o țărancă cu fustă colorată, clop tradițional și pantofi de sport Nike în cea mai pură nuanță de fuchsia.

Țărani din Peru

Țărani din Peru

Timpul trece și apare și combisul nostru tixit cu pasageri. La început șoferul nu vrea să ne ia motivând că și așa mașina e prea încărcată, dar Cosmina e convingătoare (așteptăm de 3 ore!) și până la urmă ne vedem îmbarcați, rucsacurile deasupra și noi înăuntru pe un fel de banchetă improvizată.

Pornim. Drumul urcă continuu pe vale, apoi se angajează în serpentine spectaculoase trecând dintr-o căldare de altitudine în alta. În jur încep să apară din nou vârfuri înzăpezite, tot mai impresionante. Micuțul microbuz Toyota huruie pe octava cea mai înaltă încercând să biruie panta și cu toate că drumul nu e asfaltat, nu zdruncină prea tare. În pasul Portachuelo depășim din nou cota 4700. În creastă e perforată o trecere asemănătoare unei porți de piatră prin deschizătura căreia vedem pentru o clipă versantul vestic al Cordillerei Blanca, apoi trecem dincolo și orizontul se deschide porționat de geamurile mașinii. De aici înainte coborâm și dintr-odată motorul Toyotei nu mai urlă iar mașina coboară vivace, aproape silențios. Serpentinele fac ca prin parbriz să avem parte de priveliști succesive către toate punctele cardinale și imaginile sunt impresionante. Dacă versantul estic se apropia de imaginea convențională a unui munte, aici tăietura văii spre care ne coboară serpentinele este deosebit de adâncă, de peste 1000 de metri, însă ceea ce impresionează cu adevărat e forma regulată a versanților, perfect verticali. Canionul pe fundul căruia se văd cu claritate cele două lagune Llanganuco de un turcoaz fantastic are pereții perfect drepți și fundul plat, închipuind un profil dreptunghiular dominat de giganții înzăpeziți între care Huascaran și Huandoy sunt actori principali. Oriunde privesc imaginile îmi taie respirația, dar localnicii din microbuz nu par deloc impresionați de panoramă. Mi-ar place să facem pană, ca să pot fotografia în voie, dar acest lucru nu se întâmplă și abia pe fundul văii, la un punct de control al poliției se face o scurtă oprire de pipi, aproape de laguna superioară.

O privire din trecătoare

O privire din trecătoare

Apa are o culoare incredibilă. Dacă un pictor ar avea imprudența de a o reproduce fidel pe pânză, arta lui ar fi catalogată drept kitch. Câteva bărci de agrement plutesc pe pata colorată, iar din versanți curg cascade desprinse din ghețarii de altitudine care de aici nu se mai zăresc. Ieșim din canion și până în Yungai coborâm interminabil printre terase agricole și case cu pereți din pământ, ce fac politică.

După trei ore de la plecarea din Vaqueria microbuzul oprește în autogară. Rucsacurile sunt prăfuite rău. De pe o înălțime, o statuie gigantică precum cea din Rio, domină orașul ce arată destul de bine, poate și datorită faptului că e nou fiind construit de la zero acum 45 de ani. Istoria locului e sinistră. În data de 31 mai 1970,  80 de milioane de tone de gheață, zăpadă, pământ și bolovani au acoperit total vechiul Yungai, ucigând instantaneu 20.000 de oameni. Având drept cauză un cutremur puternic cu epicentru în Pacific, avalanșa s-a declanșat prin desprinderea versantului nordic al vârfului Nevado Huascaran, versant acoperit de un ghețar. Volumul enorm de material a ajuns la viteze de 280-335km/h, nelăsând locuitorilor orașului nici o șansă de scăpare, cei câțiva oameni rămași în viață fiind plecați din oraș în zona înaltă, la cimitir. În urma catastrofei guvernul a interzis excavările, noul oraș fiind construit la 1,5km distanță.

Un ultim combis ne duce în Caraz. De data asta putem urca cu ușurință dealul spre Plaza de Armas. Regăsim Los Pinos Lodge și ne cazăm. După un duș și o trecere în revistă a noutăților mondiale pe internet ieșim în oraș să mâncăm cu sentimentul că nu există fericire mai mare decât aceea de a trăi la joasă altitudine.

Cina din Caraz

Cina din Caraz

 Alte imagini:

  • O nouă dimineață
  • Silvia și Edwin
  • Edwin
  • Silvia și extraterestrul din curte
  • Țărani din Huaripampa
  • Motoricșa lui Robert
  • Priviri în urmă
  • Suntem urmăriți
  • Fotografie cu Robert
  • Localnic
  • Împreună cu Marjorie și Natalie
  • Lansare
  • Gringo are lipici
  • Polonezii
  • Joacă
  • Stația din Vaqueria
  • Salata
  • Combisul spre Yungai
  • Panou în Vaqueria
  • Tablourile combisului
  • Din nou la altitudine
  • În pas la 4700m
  • Vârful
  • Pe fundul văii
  • Bunătăți
  • Cina vegetariană
  • La masă
  • IMG_6998

Save

Save

Save

Save

Save

4 Responses to Santa Cruz – partea a VI-a

  1. ALEXANDRA spune:

    Mi-a plăcut și partea a VI-a 🙂
    „Ne amuză teribil o țărancă cu fustă colorată, clop tradițional și pantofi de sport Nike în cea mai pură nuanță de fuchsia.” – într-adevăr o fuchsia 🙂
    „… nu există fericire mai mare decât aceea de a trăi la joasă altitudine.” – așa o fi 🙂

  2. ALEXANDRA spune:

    🙂 Mi-au schimbat pictograma 🙂

  3. ALEXANDRA spune:

    EXACT un pic de fuchsia!!! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *