Obiectiv: vizitarea Peşterii Gheţarul de la Scărişoara care īn această perioadă prezintă maximum de atractivitate (formaţiunile de gheaţă sunt cel mai bine dezvoltate)
Durata: 2 zile
Transport: autobus sau mijloace auto
Echipament: peştera este electrificată şi nu necesită echipament special. Atenţie, temperatura īn peşteră atinge 0 grade Celsius aşa că īmbrăcămintea groasă nu va fi de prisos īn timpul vizitei!
Localizare: Din Gīrda de Sus, unde se poate ajunge cu curse auto din oraşele Alba Iulia, Turda, Ştei sau Oradea pornim de-a lungul rāului Gārda Seacă, nu īnainte de a ne informa la panoul amplasat la ieşirea din şoseaua naţională. După cāteva sute de m ajungem la confluenţa Gārdei Seci cu Ordāncuşa. Dacă ziua e pe sfīrşite şi nu dispunem de timpul necesar (cel puţin 1 ½ ore pānă la peşteră pe marcaj turistic), putem īnnopta la frumoasa cabană Casa Speo ce se află dincolo de cursul Gārdei Seci, īn cotul rāului, sau pe la localnici; dacă avem timp vom opta pentru unul din cele 3 trasee turistice ce se bifurca aici şi mai devreme sau mai tārziu vom urca pieptiş pantele ce conduc deasupra platoului Ocoale, ţinta noastră.
Misteriosul gheţar
La īnceputul secolului, Gheţarul de la Scărişoara constituia o enigmă. Emil Racoviţă vorbea despre el ca despre misteriosul gheţar iar mărturisirile brigadierului silvic H. Kulmer, ce-l cercetase īmpreună cu marele geograf austriac Schmidl (īn 1848) ridicau serioase semne de īntrebare; folosind rudimentare scări de lemn legate cap la cap, brigadierul coborīt īntr-o rimaie la 76m povestea de o imensă cavernă ce s-ar deschide dedesubt!
Īn vara anului 1947 o echipă formată din M. Şerban, R. Givulescu, Dan Coman, M. Pop, M. Gogonea şi Gh. Bīnţu porneşte hotărītă să aducă marea taină la suprafaţă. Ţara Moţilor era atunci un bastion greu de cucerit pentru civilizaţie şi expediţia Institutului de Speologie, īmbarcată īntr-un camion, urca pe malul Arieşului obligīnd carele plecate īn Ţară cu ciubară să tragă alături, lipite de stīnci, sau să intre īn albia rīului. Pentru cercetători ţīncii cu ochi miraţi şi casele din bīrne cu căciuli ţuguiate de paie, constituiau subiecte fotografice la fel de atrăgătoare ca Gheţarul īnsuşi. Urcuşul pe platoul Ocoale este făcut pe jos iar bagajele sīnt transportate cu ajutorul cailor. Odată ajunşi, expediţionarii coboară pe scări din funie pe urmele brigadierului Kulmer descoperind ceea ce azi constituie Rezervaţia Mare; 2 ani mai tīrziu, īn urma dezobstrucţiei unei galerii se pătrunde īn Culoarul Coman, botezat după numele descoperitorului său.
După 50 de ani curentul electric ajunge la gura peşterii şi se fac planuri de electrificare, cabana Scărişoara mai există doar pe hărţi, iar starea drumului de 18 km ce părăseşte şoseaua naţională īn centrul localităţii Gīrda de Sus stīrneşte furia proprietarilor de autoturisme īn ciuda primilor kilometrii asfaltaţi. Pentru cine porneşte īnsă cu rucsacul īn spate, misterul gheţarului mai dăinuie īncă.
Vizitarea Gheţarului se face īn prezenţa ghidului, pe care-l găsim la ultimele case ale cătunului Gheţar sau la ghereta din preajma intrării. După ce achităm contravaloarea biletelor (ce include asigurarea surselor de lumină necesare) īncepem coborīrea īn avenul cu diametru de circa 50 de m, pe scările metalice ce sīnt aninate de pereţi. Odată cu noi coboară şi mercurul termometrelor ajungīnd la temperaturi vecine cu temperatura de īngheţ, īn jurul căreia oscilează cu cīteva grade īn funcţie de anotimp. Pe fundul avenului avem īn faţă portalul Sălii Mari al cărei planşeu neted e īnsuşi gheţarul. Un trotuar mărginit de balustrade ne oferă un circuit al perimetrului sălii, peste suprafaţa de gheaţă. Pornind spre stīnga vom remarca la contactul cu peretele de piatră rimaia ce conduce īn Rezervaţie, după care ocolind o imensā formaţiune, ajungem la un balcon de unde, la lumina īnaintaşilor ce au coborīt deja scăriţa (atenţie să nu alunecăm), putem admira reflexiile luminilor şi ciudatele forme ale formaţiunilor de gheaţă. Aceasta e Sala Biserica, de departe cea mai frumoasă sală a peşterii. Īn funcţie de anotimp, formaţiunile perene se dezvoltă sau regresează, atingīnd apogeul īn lunile martie-aprilie. Stalagmite cu brīuri translucide şi mate alternīnd, sīnt veritabili indicatori ai temperaturilor din lunile trecute. Atunci cīnd temperaturile sīnt uşor coborīte sub zero grade se formează īncet gheaţa translucidă, iar cīnd temperaturile sīnt mult mai coborīte, apa īngheaţă instantaneu, īnglobīnd īn masa ei bule de aer ce o fac să pară mată. Vara, cīnd formaţiunile se topesc, apare aşa numita gheaţă fagure, crăpată īn toată masa ei. Tot atunci, picăturile calde ce cad din tavan, scobesc mici bazinaşe īn capul stalacmitelor şi stropesc, dīnd relief suprafeţei īngheţate. Stafii suple sau forme bondoace, rotunjite, te īnconjoară din toate părţile, un fel de trovanţi īngheţaţi ce-ţi pun fantezia la treabă.
Īn cele din urmă ghidul nerăbdător sau poate frigul, te īndeamnă spre ieşire şi īncepe urcuşul treptelor mărunte ce te scot la lumina zilei, īntr-o atmosferă ce pare īnăbuşitoare prin comparaţie cu aerul rece şi tăios din subteran.