Dar, hai să vă povestesc cum a fost.
De la Oradea am plecat împreună cu nepotul meu Marcel, înscris la categoria juniori (apropo! Respecte pentru organizatori, juniorii au beneficiat de gratuitate TOTALĂ!!!). Chiar dacă Marcel nu avea în palmares prea multe ture nautice, am considerat că este sub demnitatea noastră să ne băgăm de la Păuliş.
De cum am părăsit centura Aradului şi am intrat pe axa Lipova, pe maşinie de pe sensul nostru au apărut diverse ambarcaţii, ceea ce ne făcea să ne simţim stăpânii locului Am ajuns la Lipova, pe Faleză, unde primele remorci cu caiace ajunseseră deja şi unde fără prea multe formalităţi ne-a fost validată înscrierea şi am primit, pe lângă ecusonul cu nr. de tel de urgenţă şi cartonaşul cu două-trei mişcări de prim ajutor în varianta ilustrată, pachetul cu flacoanele de apă, batoane cereale şi doza de energizant.

 

Marcel şi "fetele"

Rând pe rând au apărut şi prietenii.

 

Bogdan şi Radu


Dl. Geza


Frumosul suedez


Orădenii


Ha?


Chiar şi Superman!

Ora de start se apropia cu repeziciune şi tot cu repeziciune ne-am aruncat în valuri.
 

Pe locuri...


Goana după aur


Dl. Geza în depăşire


Câţiva localnici oprindu-se să ne privească


Avionul venit să ne filmeze


Harta autocolantă de la bord
 

Chiar dacă i-am explicat că raţa nu are şanse în faţa rechinului, mânzul spera să-şi arate muşchii. N-a fost cazul: în doi timpi şi trei mişcări am rămas singuri. După primele cinci minute, participarea noastră la Marathon se încheiase aşa că în continuare va fi vorba doar despre "turism nautic".

 

Reintrăm în normal


Fericiţi


Împreună cu ceilalţi turişti
 

Am luat-o uşurel, în ritmul nostru. Mureşul curgea vivace şi pe alocuri GPS-ul ne indica chiar şi 14km/h. Soarele strălucea (chiar prea tare) şi o boare de vânt ne răcorea pe obraji. La un moment dat am depăşit un caiac de dublu oprit pentru o pauză tehnică. Coca cedase pur şi simplu şi băieţii trebuiau să oprească periodic pentru a scoate apa, dar cum porneau ne lăsau în siajul lor.

 

Titanicii

Primii 15km, până la Păuliş, i-am făcut într-o oră jumate (în medie, până la Păuliş aveam 9,00 km/h).

 

Mureşul vâltoros...


... şi înspumat!

De la km 23 însă, s-a cam terminat cu suplimentul de viteză. Dacă până acolo Mureşul ne purtase cu 6-8km la oră, curentul s-a molcomit la jumătate. Chiar şi peisajul era altul, cu maluri golaşe, cu meandre încolăcite şi depozite de pietriş trădând în spatele lor balastiere.

 

Acum chiar că era de vâslit
 

Am tras până la km 30. Eram trecuţi de jumate aşa că ne-am permis un popas cu baie şi compot de ananas. Din spate venea un nor întunecat şi se auzeau tunete. N-am reuşit să ne îndepărtăm prea mult că ne-a şi ajuns. A fost totuşi o ploaie blândă, căzând din cer ca o binecuvântare. Natura era, totuşi, prietenoasă.

 

Prânzul de la km 30


Ploaia


Bogdan cu Radu


Fosta staţie de pompare din Vladimireşti


Prin grădinile Mureşului


Pasajul plăcut


Cotloane


"Arcul de triumf" de la km40
 

După 6 ore şi jumătate treceam şi noi linia de sosire. La ponton ne aştepta Imi cu aparatul foto în mână. Eram ultimii. Fata care ne-a înmânat tricoul concursului şi placheta a ţinut să ne panseze cu consolări ce-mi gâdilau glanda bunei dispoziţii.
 

L-am întrebat pe Dl. West cum ne vom recupera maşinile lăsate la Lipova. Bună întrebare! Sosisem cu trei ore în spatele plutonului şi microbusul plecase cu şoferii demult. Ne-a spus totuşi că va rezolva şi în nici 10 minute, împreună cu Bogdan eram îmbarcaţi într-un autoturism cu destinaţia Lipova, iar într-o oră eram înapoi. Când am sosit, o ploaie torenţială tropotea peste Arad, blocându-ne în maşini.

 

Love of my car

După ce am împachetat am pornit spre Port Arthur unde cheful începuse. Pe malul Mureşului, în grădinile delimitate cu buxuşi, canotorii îşi umflau bojocii cu fasole distribuită fără restricţii de la cazan. Învingători şi învinşi, fără deosebire, mâncam cum se spune din aceeaşi oală. Nimeni nu se grăbea. În cele din urmă s-a făcut şi premierea pe muzică de AC/DC, cu glume şi cu aplauze sincere. A urmat fotografia de grup şi încet, lumea s-a împrăştiat pe la maşini.

 

Tripper33


Aproape toţi


Dl. West cu stafful ce a făcut posibil acest marathon

Pe drumul spre casă, Marcel a căzut la somn. Mi-a mărturisit că nu credea să-l obosească atât de tare tura, dar rămăsese plin de entuziasm!