înapoi

      Cum mi-am construit un caiac

 

E vară și de multe ori căldura ne duce cu gândul la scaldă. Avem la îndemână un râu bun pentru agrement (Crișul Repede), dar ne lipsesc dotările minime pentru a putea beneficia apele lui răcoroase. Nu v-ați dorit niciodată o bărcuță cu care să tăiați valurile în lung și-n lat?

 

  Un prieten, constructor și navigator, îmi spunea că pentru el ambarcațiile sunt ca și copiii: îi plac, dar îi place și procesul tehnologic! Pentru toți cei ce iubesc "și procesul tehnologic" voi da soluții și voi descrie în amănunt pașii ce trebuiesc urmați pentru a obține un caiac construit cu propria mână. Există diverse tipuri de caiace și diverse modalități de a construi caiace. În ceea ce urmează m-am axat pe un caiac simplu, încăpător, numai bun pentru începători, construit după metoda "stick & glue", din placaj și fibră de sticlă. Modelul pentru care am optat se numește Wood Duck 12 (vezi foto), și are 3,66m. Planurile le-am cumpărat de la http://www.clcboats.com/boatbuilding_classes/ un site specializat în caiace proiectate pentru metoda "stick & glue", de unde puteți opta pentru multe alte modele, în funcție de preferințe. Wood Duck 12 este un model foarte frumos, care se preteaza atât turelor mai lungi cât si împătimiților de pescuit.
 

  Pasul 1:

Achiziționați planurile și manualul de montaj al modelului dorit (aproximativ 100$). Planurile constau în tipare 1/1 cu formele ce trebuiesc decupate ulterior din placaj și ajung într-o săptămână. În același timp căutați o odaie sau un atelier de minim 4m lungime, în care să construiți ambarcația.

 

  Pasul 2:

Achiziționați materialele necesare (pentru rapiditate, puteți acționa în paralel cu cumpărarea planurilor, dacă aflați cantitățile necesare). Placaj okoume (rezistent la apă) găsiți la firma Holver (cel mai aproape punct de lucru e la Cluj - Jucu) iar fibră de sticlă și rășina pentru impregnare la Polydis București sau, mai aproape, la filiala din Arad (www.polydis.ro).

Atenție! E necesară rășină epoxidică (Epihen), nu poliesterică. În principiu un kit (3,3kg rășină + 1 kg întăritor) ar trebui să ajungă pentru modelul Wood Duck 12. Mai e necesar 4mp de țesătură de 160g/mp și 8mp de țesătură de 200 - 280g/mp (țesătura trebuie să fie în "coadă de rândunică")

Prețuri estimative:

-placaj 3 coli, 350 RON
-kit rășină + întăritor, 300 RON
-țesătură 12mp, 130 RON


  Pasul 3:

Trasarea tiparelor pe colile de placaj are 2 faze:
1. se înțeapă prin foia de hârtie dealugul liniilor cu o sulă bine ascuțită
2. se unesc cu creionul punctele

 

  Pasul 4:

Pentru a decupa elementele mai lungi, ce nu încap pe o coală de placaj (2500mm), trebuiesc îmbinate 2 coli. Îmbinarea se poate executa în mai multe moduri dintre care eu am ales îmbinarea în dinți. Pentru aceasta se suprapun cele 2 coli de placaj cam 8cm, se imobilizează (cu bandă dublu adezivă), apoi se trasează sinusoida dinților și se taie amândouă plăcile deodată cu un ferăstrău pendular. Se desface lipitura, se îndepărtează capetele și obținem dinții ce se îmbină perfect.

 


  Pasul 5:

Se lipesc marginile în dinți cu rășină de fibră de sticlă și pe o parte se laminează o bandă de țesătură. După această operație vom obține coli de placaj lungi de 5m din care putem tăia fundul, bordul și puntea.

 


  Pasul 6:

Se decupează cu fierăstrăul pendular toate reperele de pe planșe

 

  Pasul 7:

Cu o rașchetă se teșesc canturile placajelor pentru a facilita îmbinarea

 

  Pasul 8:

Se trece la coaserea caiacului cu sârmă de cupru

 

  Pasul 9:

Se "haftuiește" caiacul la îmbinări cu un amestec de epoxi cu rumeguș fin (făină de lemn), după care se pot scoate sârmele

 

  Pasul 10:

Se laminează fibră de sticlă pe interior

 

  Pasul 11:

Se montează puntea după aceeași tehnologie. Pentru contrast, putea se poate băițui într-o nuanță mai închisă

 

  Pasul 12:

Dintr-o galeată de plastic cu capac se confecționează un tambuchi. se taie buza găleții, după ea se decupeză puntea și se lipește ermetic izolând cu silicon

 

  Pasul 13:

Se fixează puntea pe cocă

 

  Pasul 14:

Se laminează fibra de sticlă pe exterior, se slefuiește și se dau 2-3 straturi suplimentare de rășină epoxidică, pentru impermebilizare, după care, ca protecție UV se dă un ultim strat de lac incolor, marin.

 

  Pasul 15:

Ultimul act: se face lansarea la apă.

 

FOTOALBUM: 

  Cu caiacul în probe la lacul Floroiu:

http://www.proexpedition.org/asociatia/membrii/Ture/Dragan2/1.htm