Înapoi

   

Din nou pe mare

23.04.2011

Ce interesanți suntem noi, oamenii! Poate că nu toți, poate numai oamenii mării, sau poate că nici ei, poate doar eu. Atunci când eram pe mare îmi părea  bine să ajungem pe uscat iar acum, după nici 40 de ore, abia aștept să mă văd în larg. Timpul plecărilor este întotdeauna un timp dens, aproape material căci metamorfoza de la terestru la acvatic presupune resuscitarea completă a yachtului, începând cu cele tehnice  și terminând cu cambuza. Amintirea dimineții seamănă cu secvențele dintr-un film rulat pe repede înainte: dus hainele la spălătorie, plecat la supermarket cu o nouă listă de cumpărături, cărat totul la yacht, făcut plinul la Nissan și predat mașina la biroul Hertz, scos hainele de la spălătorie, golit, dezghețat și spălat lada frigorifică, făcut ordine peste tot, spălat puntea, făcut plinul în tancul cu apă potabilă, plătit marina și nu în ultimul rând, curățat petele dizgrațioase căpătate la frecarea cu cauciucurile de pe cheiul comercial fiindcă velismul presupune în primul rând frumusețe, altfel nu ar fi decât transport de marfă. Ultimul act este aplicarea ștampilei marinei Renaissance în jurnalul de bord, apoi mola pupa, mola prova și ne desprindem ușor de ponton.

La ora 13:30 suntem legați din nou la cheiul portului comercial și Constantin pleacă cu actele bordului pentru formalitățile de ieșire. De astă dată cerul e acoperit și o briză consistentă trădează vântul de larg. La ora 14 Constantin revine cu documentele validate.

-Eu zic să mâncăm acum căci pe mare e vânt și nu vom avea timp.

Așadart mâncăm. Alergătura de dimineață ne-a făcut foame însă înghit cu greu dumicatul de pâine seacă. Parcă simțind că e din nou la bord, stomacul refuză mâncarea. N-am reușit sîncă să ne reducem ritmul, suntem grăbiți să ne vedem pe apă. Constantin pornește motorul și ia locul la timonă, în timp ce echipajul dezleagă parâmele și-l eliberează pe Promise Kept. Punem prova pe larg. Promise Kept alunecă docil, fără împotrivire, apoi urmează clipa fatală în care derivorul hârșâie fundul nisipos și yachtul se oprește cu prova țintind printre balizele de ielire. Derulez filmul sosirii în insulă și-l revăd pe Ovidiu aplecat în balconul prova semnalând apă mică. Arunc o privire pe instrumente: 0 apă sub derivor.

Constantin pune mașina pe înapoi și o ambalează treptat, însă nu facem decât să scormonim nisipul ce iese la suprafață în pete cafenii. Toate privirile sunt ațintite în valuri și cu siguranță, dacă razele de lumină ar avea consistență, singure, acele priviri ar fi în stare să-l împingă pe Promise Kept din bancul de nisip.

-Avem două posibilități. Unu: cerem remorcare și asta o să coste usturător. Doi: ridicăm velele și încercăm să ieșim cu vânt.

Trecem direct la varianta a doua. Ridicăm stoperele și vinciul începe să păcăne din clicheți. Cu fiecare centimetru câștigat de randă, yachtul prinde viață, cu consecințele ce decurg din acest fapt. Totul se petrece în jurul centrului de presiune. Sub acțiunea vântului vela se arcuiește, catargul vibrează și în încleștarea de tip sumo pe care o joacă împotriva derivorului, iese învingător, părăsind verticala și începând să se încline. Derivorul simte că îi fuge pământul de sub picioare și că este luat pe sus de catarg și-atunci, Promise Kept nu pierde prilejul de a evada și se lansează prin valurile mici lăsând în urmă locul primejdios. Ca un scafandru ce iese la suprafață simt în interior efectele unei decompresii în timp ce, probabil în aceeași stare Constantin se destăinuie.

-Tot tremur. Sunt plin de adrenalină!

Trebuie să fac ceva și primul lucru care îmi vine în minte e sticla de wisky din care torn în pahare, nu mai mult de un deget. Nimeni nu refuză lichidul ce odată ajuns în organism, galopează în toate direcțiile ...

-Bă Crocodilule! Wisky cald, cine a mai pomenit?

Efectul adrenalinei a fost spulberat. Ne reântoarcem la posturi acordându-ne direct și intim la corpul marin al yachtului ce fuge cu 6 noduri, împroșcând jerbe de spumă de sub etravă. Marea e burzuluită, irascibilă, la fel și vântul, la fel și cerul și din toată această ceartă Promise Kept își extrage energia ce-l împinge spre larg cu toată viteza. E minunat să simți o ambarcație pulsând sub vânt! Ghicești arcuirea catargului, tensiunea din parâme, velele ce capătă volum, fumurile ce se ridică la orizontală, înclinația etravei și pavilioanele ce-și dau drumul arătându-și complet desenul. Plini de încântare stăm cu ochii pe aparate. Vântul se întețește până la forța 25 și yachtul simte, marșând la 8 noduri. Pentru omul uscatului 8 noduri poate să fie o glumă bună însă nu viteza în sine te umple de endorfine ci tensiunea pe care o simți în orice element al ambarcației. Atunci când te îmbarci pe un vas, e ca și cum ți-ai racorda cordonul ombilical la corpul lui. Până când vei acosta și-l vei părăsi, vei fi intim legat de el, chiar dacă acest cordon e din fire nevăzute. Astfel, atunci când e calm plat și velele flutură, vei fi apatic și nu-ți vei găsi locul, iar atunci când zboară pe valuri (ca acum), vei fi plin de încântare, nedezlipit de punte, încărcat de energie.

De astă dată vântul ne vine aproape din travers, ceea ce face să avem oarecare derivă. Yachtul fuge pe valuri până ce deriva îl îndepărtează suficient de mult de drum astfel încât să se sesizeze pilotul automat și atunci urmează corecția ce-l scoate din vânt și-l încetinește, apoi din nou fuga pe valuri și iarăși corecția. Aceste cicluri se succed atât de egal că începem să le integrăm în propriul ritm, aproape să le ghicim.

Insula se vede din ce în ce mai mică la orizont. Ne intersectăm cu o barcă cu motor ce dansează pe valuri în așa hal încât nu o vedem decât când se ridică pe val. Va avea de tras până la uscat!

Apusul se consumă aproape nebăgat în seamă. Primul cart e al lui Ovidiu. Mă retrag în cușetă pentru două ore de somn.

Când revin pe punte e deja noapte. Luna răsare tot mai târziu așa că acum e beznă. Ovidiu nu are nimic de raportat și merge să se culce. Marea este pustie. Vîntul continuă să ne împingă cu 7 noduri. În bezna profundă, abia de ghicesc triunghiurile albe ale velelor. Ca să nu adorm, stau în bătaia vântului, ținându-mă de mânerul sprayhood-ului. Îmi mut privirea centimetru cu centimetru pe cele 360 de grade ale orizontului, încercând să decelez eventualele luminițe care pot să apară, însă înafara stelelor, nu se ivește nimic.

Mâine e Paștele și mă gândesc să colorez niște ouă. Deoarece pe mare lucrurile se petrec mult mai lent decât pe șosea, îmi permit să aloc câteva minute pentru treburi gospopdărești. Cobor în magazie și jupoi câteva cepe de hainele lor foșnitoare, apoi le fierb împreună cu ouăle și mai mult, le mai las împreună până la sfârșitul cartului, să prindă bine culoarea, să fie faine. La ora 24 notez în jurnalul de bord, apoi după încă o oră îl trezesc pe Constantin și-i predau cartul.

 

                                                                                                                Dorin Chiș - Oradea - iulie 2011 

 

                                     Înapoi