De astă dată peisajul este în contralumină așa că nefiind mare lucru de fotografiat luăm cu asalt treptele mănăstirii. Deși nu e chiar sezonul de vârf, turiștii năpădesc curțile interioare și micuțele odăi ale unui minimuzeu. Dacă obiectele de cult expuse în vitrine conving asupra măiestriei, migalei și răbdării vechilor greci, iluminatul discret (uneori cu fibră optică) nu-i face de rușine nici pe cei de azi. În acel decor medieval, dotările moderne sunt camuflate până la invizibil cu o dexteritate pe care nu am regăsit-o în alte locuri cu pretenții (de exemplu la Partenon).
Explicațiile ghizilor se întretaie în tot felul de limbi. Atmosfera nu îmbie deloc la reculegere iar cei câțiva călugări care au mai rămas, fac asiduu comerț cu tot felul de suveniruri. Ansamblul monastic de la Meteora (al doilea ca mărime după cel de la muntele Athos) cuprinde azi 6 mănăstiri funcționale, Sf. Ștefan, Sf. Treime, Rusanu, Varlam, Marea Meteoră și Sf. Nikolas Anapafsas, din care adevărații călugări au plecat alungați de valul de turiști. Pe rând, fiecare mănăstire are o zi fără public în care să poată să respire ... Măcar atât!
Poate fiindcă e ultimul act al vizitei la Meteora, lumea se strânge cu greu la autocar și urmează coborârea serpentinelor spre Kastraki unde e programată o nouă pauză de masă pe terasa unui restaurant.