Înapoi

                                 

Ultima zi a anului 2013 începe cu o ploaie deasă. Stratul compact de nori joşi, lânoşi, nu lasă loc nici celei mai mici speranţe de redresare. De fapt şi buletinele meteo de pe net sunt stereotipe: ploaie, ploaie, ploaie. Azi este cu adevărat un concediu de odihnă drept pentru care nu ridicăm obloanele şi o întindem cu somnul, alintaţi de zgomotul relaxant al ploii. Din când în când mai aruncăm un ochi de control în balta din faţa terasei sperând să nu mai vedem băşicuţele făcute de stropii de ploaie.

Abia la ora 14 balta arată încurajator. Semnalul este electrizant. Ne îmbrăcăm ca la o simulare de alarmă şi coborâm în orăşel.

 

Localitatea este dezvoltată în lungul ţărmului şi în jurul unei stănci ce domină portul, purtând pe creştet în chip de coroană zidurile unei cetăţi medievale. Lipari este singura insulă fortificată din arhipelag, zidurile sale fiind menite să o apere de piraţi. Pentru început o luăm pe nelipsita via Vittorio Emanuelle ce înşiruie case şi prăvălii vechi, ba chiar şi câteva baruri decorate festiv. La capătul străduţei intrăm într-un cartier de locuit, cu păienjeniş de străduţe strâmte, balcoane de o parte şi de cealaltă a străzii ce aproape se ating şi nelipsitele sfori de întins rufe ce azi sunt goale. La capătul localităţii ieşim iarăşi la ţărm în dreptul unui port pescăresc protejat de dig. În ilustratele color locul are şarm şi culoare, dar în acest anotimp şi mai ales acum, pare depopulat şi mohorât.

Facem cale întoarsă şi luăm cu asalt cetatea. Accesul se face pe o lungă alee ascendentă ce-şi înşiruie treptele între două ziduri drepte şi înalte, aidoma unui canion. Azi nu e nici un suflet de om în preajmă, dar îmi închipui creştetul zidurilor apărat de localnici şi-mi dau seama că această intrare este o cursă perfectă din care nu prea se poate scăpa cu viaţă. Sus, în cetate există un muzeu al arhipelagului, câteva biserici vechi, frumos ornamentate şi de asemenea câteva construcţii administrative. De la înălţime avem până departe panorama mării Tireniene şi chiar sub noi, portul cu debarcaderele, pontoanele şi platformele de îmbarcare pe feriboturi.

 

 

Se face seară şi începe din nou ploaia. Ne retragem la hotel. În restaurant se pune la cale petrecerea anului. Au sosit muzicanţii şi clienţii coboară în ţinute somptuoase. Copiii se fugăresc pe coridoare iar noi ne retragem în camera de la etajul 1, fiindcă nu am fost niciodată amatori de petreceri sosite la dată fixă.

Vremea proastă a compromis planurile noastre de a bântui prin insule. Mâine revenim în Sicilia. Totuşi... Consult buletinele meteo şi cu uşurare constat că, deşi norii persistă, precipitaţiile sunt excluse. Hotărâm să ne forţăm norocul şi să facem o incursiune pe Vulcano, insula ce ne-a încântat atât de mult la venire.

 

 Dorin Chiş - Oradea - ianuarie 2014                             Înapoi