Pagina Dolomiţi - pagina JURNALE

Înapoi - mai departe >>

 

        Vremea nu e grozavă dar cel puţin nu plouă şi asta înseamnă mult. Coborâm la capătul de jos al telescaunului ce urcă la refugiul Scoiattoli şi în timp ce Cipri o ia cu scaunul prin văzduh, noi ceilalţi, mai tereştri, urmăm poteca serpentinată ce ţine tot pe sub cablu. Avem în spate panorama înţesată de aburi şi mister a Tofanei, în dreapta vârful semeţ Averau – Nuvolau iar pe ultima sută de metri întrezărim prin ceaţă siluetele grupului Cinque Torri. Cipri urmăreşte cu camera o marmotă ... care însă s-a ascuns printre pietre.

Pe terasă la Scoiattoli

Cea mai grozavă chestie la refugiul Scoiattoli este uşa automată de sticlă. Pentru turistul venit de la cabana Curmătura uşa asta poate să creeze derută, în schimb mobilierul stil, din lemn masiv, ce-şi face treaba pe terasa refugiului în ciuda vremii umede de la 2255m pare cât se poate de la locul lui. Lipesc ştampila pe paşaport şi plecăm spre turnurile ce ne momesc irezistibil.

 

Ansamblul de piatră de la Cinque Torri (Cinci turnuri) ascunde printre stâncile sale vechile poziţii de tragere folosite de italieni în primul război mondial. În mai 1915 Italia declara război Imperiului Austro – Ungar, sperând că odată cu victoria vor obţine teritoriile Trentino, Istria şi o parte din Dalmaţia. Habsburgii au părăsit Cortina d`Ampezzo (pe care o deţineau din 1511) şi s-au retras pe o linie de fortificaţii construite tocmai pentru a se proteja de pericolul pe care ar fi putut să-l prezinte recent creatul stat Italian. Ansamblul de stânci de la Cinque Torri oferă o panoramă de 360 grade şi tocmai de aceea era un punct cheie de unde se putea controla o mare parte a frontului. În iulie, bateriile de tunuri de 210mm de la Cinque Torri i-au determinat pe austro – ungari să evacueze teribilul fort Tre Sassi din pasul Valparola după o singură zi de luptă: în 5 iulie 1915, peste 30 de lovituri şi-au atins ţinta!!!

  Tranşeele

Azi poziţiile de tragere, tranşeele şi adăposturile au fost refăcute alcătuind un interesant muzeu în aer liber. Piesa centrală este un tun de 75mm pe care nişte servanţi – manechini se încrâncenează să-l servească încă, cu toate că „Grande Guerra” s-a terminat de aproape 90 de ani. Fuioarele de ceaţă ce se plimbă prin peisaj asigură decorul perfect. Din păcate nu avem prea mult timp la dispoziţie căci ultimul Dolomiti Bus coboară în jurul orei 17, aşa că „facem rondul” şi prin spatele turnurilor ajungem entuziasmaţi la refugiul Cinque Torri de unde pe traseul 439 coborâm la şosea.

  Refugiul Cinque Torri

Când ajungem în Cortina plouă furibund dar nu ne pasă: am reuşit să ieşim şi azi în traseu şi asta ne face să fim veseli şi optimişti.

       

                Înapoi - mai departe >>