La pas prin Bucureşti

31 august 2018 Comentarii (1) Excursii

Iezerele Cindrelului

Știam că traseul e lung așa că am plecat din Sibiu dis dimineața. La ora 7:30 am parcat mașina în Păltiniș, am încălțat bocancii și am plecat prin pădure spre șaua Gropșoarele.

În urmă cu aproape 25 de ani am trecut pe lângă Iezerele Cindrelului în cursul unei traversări montane de la Petroșani la Sibiu. Atunci eram grăbiți și nu am coborât de pe creastă, promițând că vom reveni pentru lac cu altă ocazie.

Dimineața prin pădure

Mi-am propus să mă opresc pentru micul dejun în creastă, să-mi mestec sandwichul cu privirea pierdută în orizont, însă pe panta din Poiana Gropșoare doi ciobănești mioritici mi-au ieșit în cale hămăind amenințător. Pe o rază de câțiva zeci de metri nu era nicio surcică așa că nu mi-a rămas decât trucul cu aplecarea la pământ pentru a culege chipurile o piatră. Câinii au reacționat și s-au tras câțiva pași îndărăt, însă hămăitul lor s-a întețit. Ținându-i la distanță cu piatra imaginară strânsă în pumn am forțat înaintarea spre culme, dar rând pe rând au mai apărut câțiva dulăi, exact ca-n poezia cu Gruia lui Novac: egy, kettő, három… rominește șase! Acum nu mai era de șagă căci m-au înconjurat ca la carte și-mi lătrau deja pe la glezne. A fost rândul meu să dau îndărăt, dar asta i-a încurajat și mai tare. Cu cei din față m-aș fi descurcat cumva, dar spatele îmi era complet neprotejat. Deja le simțeam boturile pe gambe și mă vedeam sfâșiat, când mi-a venit ideea de a mă lăsa la pământ. În situația dată îmi trebuia ceva curaj pentru a face asta, dar nu mai aveam nimic de pierdut. M-am așezat în fund și câinii s-au mai liniștit: eram al lor. O vreme mi-au lătrat la ureche, destul de agresivi, apoi l-au lăsat doar pe unul să latre și s-au mulțumit să mă fixeze din priviri. Văzând că s-au potolit mi-am recăpătat stăpânirea de sine și le-am vorbit cu voce calmă până când patru au plecat, lăsându-mi doi paznici care să mă flancheze. Dacă tot nu puteam pleca m-am gândit să economisesc timpul și să-mi mănânc sandwichul, prilej cu care i-am mituit pe mioritici cu câteva coji. La sfârșitul mesei am îndrăznit să mă ridic și să o iau în sens invers, adică la vale și m-au lăsat în pace.

Drumul spre Cânaia

Am pierdut o jumătate de oră, dar măcar am scăpat de câini. Făcând un ocol larg am ieșit deasupra stânii și în scurt timp am ajuns în șaua Bătrâna. Vremea era cât se poate de frumoasă, dar știam din prognoza meteo că după amiază va ploua. Fără să-mi pese am plecat agale spre refugiul Cânaia până la care am mai făcut încă o oră și jumătate.

Cânaia 2018

Cândva refugiul fusese o construcție din lemn, dar acum avea aspectul unei cabane moderne, izolată termic și cu acoperiș din țiglă nou nouță. Preț de câteva minute am discutat cu cabanierul care venise cu o mașină de teren pentru a primi un grup ce-și făcuse rezervare pentru acea noapte, apoi am plecat mai departe spre Iezere.

Caracter alpin

Dacă până aici muntele avea aspectul domol al unor culmi acoperite de pășune, apariția tufelor de rododendron și un pic de grohotiș au schimbat în bine peisajul. Confirmând prognoza meteo nori negri au apărut de jur împrejur astfel că la ora la care am ajuns în creastă ploaia era deja iminentă.

 

Vremea se schimbă

Să mă întorc? Oricum mă va prinde ploaia! Nu am mai fost demult la munte astfel încât aveam o mare poftă de hoinărit, și-apoi Iezerele erau prea aproape pentru a nu-mi face damblaua așa că în loc să o iau înapoi am mers tot înainte spre vârful Cindrel, până în șaua în care am întâlnit stâlpul cu panoul spre iezere.

Indicatorul spre lac

Pe poteca de coborâre m-au ajuns din urmă primii stropi. Pe malul lacului am mâncat sub pelerină al doilea sandwich. Am stat acolo preț de o jumătate de oră savurând liniștea și nemișcarea, apoi am luat-o înapoi prin ploaia ce era tot mai deasă.

Ieserul

Sus, în șa, m-am încrucișat cu un drumeț singuratic ce țintea vârful, apoi cu un cuplu cu cinci copii ce cărau rucsacuri uriașe.

-Unde mergeți așa voinicește?

-Mergem să campăm la lac, să le arătăm copiilor ce-i liniștea…

Plouă

Deși turna cu găleata, i-am invidiat sincer. Mi-ar fi plăcut și mie o noapte în căldarea glaciară. Pantalonii îmi erau leoarcă și bocancii începeau să cedeze, dar nu-mi păsa, mă simțeam minunat în decorul alpin de care-mi fusese dor. În patru ore voi ajunge la mașină și mă voi putea schimba, așa că nu era nicio primejdie.

Orizont umed

N-am mai coborât la Cânaia, ci m-am întors pe culme. După o vreme ploaia a încetat și soarele s-a ivit din nou. În spatele meu am auzit pași și în scurtă vreme am fost ajuns de drumețul ce urcase pe vârf. Mă gândeam că mă va ajunge din urmă și va pleca în treaba lui, dar a încetinit la ritmul meu și am intrat în vorbă. Povestind de una sau alta mi-am dat seama că nu e un simplu drumeț. Având o bogată cultură montană și multe acțiuni la activ a fost un plăcut companion în orele ce au urmat, astfel că am ajuns la Păltiniș pe nesimțite, în ciuda drumului lung.

Vreme bună!

La despărțire ne-am făcut îmreună un selfie și am făcut cunoștință. Companionul meu a fost alpinistul Mihai Cernat (https://mihaicernat.com/).

Alte imagini:

  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

One Response to Iezerele Cindrelului

  1. Rotund Alexandra spune:

    Vai Kiru… bine că ai scăpat nemușcat!!!
    Niște petarde ar fi fost bune!

Lasă un răspuns