În căutarea râului perfect – partea 4

În căutarea râului perfect – partea 6

26 mai 2017 Comentarii (0) Caiac, Europa, Jurnale

În căutarea râului perfect – partea 5

Dimineața râul „fumegă”. Noaptea a plouat destul de tare, dar vremea rea pare să fi trecut și soarele ne încălzește iar. Ne luăm micul dejun printre caiace și la ora 8, înghesuindu-ne pe rampa strâmtă, ieșim pe râu.

Dimineața la Vrhpolje

Este a cincea zi pe Drina și suntem departe de a ne fi plictisit. Peisajul este într-o lentă și continuă schimbare, căci pornind din munți râul ajunge în câmpie și valea se deschide tot mai tare. Și vremea s-a schimbat alternând soarele plin cu cerul acoperit, iar nopțile sunt din ce în ce mai calde.

Legănați în caiace ne bucurăm să fim în sânul naturii. Îmi plac călătoriile lungi, „drumurile” și mai ales cele lichide, adică coborârile pe râu. În copilărie am fost fascinat de două cărți: celebra „Cu caiacele pe Nil” a lui Andre Davy și de „Viața marelui fluviu” a polonezului Wiktor Ostrowsky. După puterile mele am coborât și eu de-alungul Mureșului, însă Drina e altceva, un râu minunat pentru caiace, aș putea spune chiar perfect. Mă gândesc cu regret că după etapa de azi vom mai avea numai două și de pe acum mă apucă tristețea, însă revin în prezent și  mă dilat în curentul Drinei și-n crângurile umbroase răsunând de trilurile păsărilor. Este luna mai și la altitudinea la care am ajuns salcâmul și socul răspândesc în jur efluvii înmiresmate.

Cursul de mijloc al Drinei

La vremea prânzului căutăm o poiană în care să debarcăm pentru râvnita gustare însă, ca un făcut, malul sârbesc este mereu inaccesibil în timp ce pe partea bosniacă se succed una după alta oportunitățile. În cele din urmă un loc de debarcare ideal, cu mal jos, înierbat, completat cu o masă cu băncuțe mă atrage irezistibil astfel că, ignorând convențiile, trec frontiera urmat de toată echipa. Din calele caiacelor apar salamuri, pateuri și alte bunătăți pe care ne grăbim să le înfulecăm ca la sfârșitul lumii, abia observând caiacele ce curg în continuare pe râu. La un moment dat se apropie Bogdan (ete Bogdan!) pe care nu-l alungăm cu tradiționalul „vezi-ți de drum” ci chiar îl invităm la masă, însă odată ce se apropie găsește cu cale să ne dojenească pentru faptul că am trecut granita punând piciorul pe malul stâng și ne roagă să ne îmbarcăm cât mai repede. Cu toate că pare destul de improbabil ca cineva să ne detecteze și să și ajungă la noi în timp util nu vrem să le creem neplăceri organizatorilor și sfârșindu-ne frugalul prânz în timp record ieșim din nou pe râu.

Locul prânzului

De aici înainte Drina pare să se oprească din curgere. Se pare că pe nesimțite am intrat pe lacul zăgăzuit de barajul din Mali Zvornik. O dragă gălăgioasă își face de lucru în albie împroșcând în jur apă murdară, apoi râul rămâne din nou singur, din ce în ce mai lat, umplând valea. La mal apar cordoanele de stuf și odată cu ele trilul păsărilor din codru se schimbă cu măcănitul rațelor. Sunt familiarizat cu aceste sunete din escapadele de pe lacurile Tisei și-mi place mai ales una ce pare să mă strige pe mine: kiri, kiri, kiri!

Pe lac

O vale venind din Bosnia confluează cu lacul aducându-și prinosul de ape. Ploaia puternică din cursul nopții pare să fi făcut ravagii sau poate există minerit prin zonă, cert este că apele bosniece sunt iritate și nu vor să-și împartă jucăriile cu Drina astfel că lacul e bicolor: pe stânga roșcat-portocaliu, pe dreapta maro-verzui. Mă fascinează granița de ape, aproape netă, materială. Încerc să o stric răvășind-o cu padela și parcă simt în nări mirosul argilei. În această porțiune avem de parcurs dintr-un capăt în altul un lac cu lungimea de patru kilometri, așa că am timp să observ capriciile apei, ba mai mult, la un moment dat se pornește un vânt puternic din față ce ne obligă să luăm valurile în răspăr. Caiacul meu Rotomod are fundul plat chiar până în prova ceea ce face să nu taie valurile ci să le pălmuiască ridicând jerbe de stropi pe care vântul mi le aruncă apoi în față. Vântul cade la fel de brusc pe cum a și început și în final toată dezlănțuirea de forțe pare o biată furtună într-un pahar cu apă.

Lacul bicolor

După cei patru kilometri de lac deschis valea se strânge din nou încorsetată de contraforturi de calcar. De aici se reia din nou aspectul de defileu. Există șosele pe fiecare mal și zgomotul mașinilor reverberat de pereți ajunge până pe apă. Peisajul este din nou atrăgător, însă rezidurile plutitoare ne taie elanul. Pe șantierul unei case în construcție de pe malul bosniac urlă muzica.

Padelăm pe lângă malul sârbesc, îngust și înalt. Înghesuiți de șosea pescarii și-au construit platforme artificiale pe care și-au ridicat mici căsuțe aproape de firul apei. După nenumărate construcții cu aer de încropituri urmează o vilă fastuoasă la pontonul căreia sunt trase două bărci cu motor cu linii agresive. Din acest punct valea se mai lărgește lăsând loc caselor unei localități și după un cot strâns ne apare în față barajul la ora când muezinul unei moschei de pe malul bosniac își lansează chemarea.

Pentru a ajunge pe stadion, unde ne e permisă camparea, ne căruțăm din nou caiacele. După ce ne ridicăm în grabă corturile o luăm înapoi spre Rogacica pentru a ne recupera mașinile. Etapa a fost destul de obositoare și șofatul cale de mai bine de 150 de kilometri pune punct unei noi zile pline de satisfacții.

Alte imagini:

  • Din nou pe apă
  • Valea se lărgește
  • Prin vâltori
  • Cosmi și Gringo
  • Vreme bună
  • Cumuluși
  • Ne apropiem de lac
  • Pe lac
  • Calm plat
  • Sub soarele de mai
  • În grup
  • Imensitate
  • Miros de argilă
  • Mike a făcut schimb de caiac cu Marco
  • Mike și Endorfin
  • Mali Svornik: spre stadion

Mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *