”Spre sud, tot mai departe” – lansare de carte

Lansare de carte: „Povestiri în oglindă”

21 aprilie 2016 Comentarii (2) Lansari de carte

Lansare de carte „Povestiri în oglindă” – Giurgiu

Am ajuns acasă după 1358 de kilometri parcurși dus-întors de la o graniță la alta a țării. În ciuda drumului obositor ne-am simțit minunat în prezența gazdelor și a invitaților, noi înșine, din perspectiva de coautor respectiv personaje din carte, fiind atât gazde cât și invitați.

Miercuri 20 mai 2016 a avut loc la Ateneul din Giurgiu lansarea cărții „Povestiri în oglindă” a autorilor Florin Mugurel Roșu și Dorin Chiș

Fără vâlvă și tam-tam, evenimentul s-a dorit (și a reușit să fie) o întâlnire între prieteni știuți sau descoperiți, în jurul unei cărți, a unui suc sau a unui pahar de bere. Așa cum au sesizat cu umor Florio și Gabi Hetruc, din murmurul cuvintelor întretăiate urechea nu putea să deslușească decât cuvintele cu care era familiarizată: barcă, ancoră, motor etc. A fost o ocazie nesperată să dau mâna cu Răzvan Dumitriu, autorul fotografiei de pe coperta cărții, sau să văd „în carne și oase” „nume grele” cum ar fi Căpitanu, Blue Wawe, Florio, Hetruc, Covaliov, Marius Macsentian, Vlad etc. și am fost onorați de Daniel care a venit de la Brăila pentru a fi cu noi împreună. Într-un anume fel, a fost cu noi și skipperul aventurii, Constantin, atât la modul subtil cât și așa cum e posibil în zilele noastre, prin telefon.

Strategie de marketing

Strategie de marketing

Mulțumiri lui Mugurel pentru faptul de a fi fost o gazdă perfectă. Nu ne rămâne decât să reluăm evenimentul la Oradea, în viitorul apropiat, ca să nu spun imediat.
Țineți aproape!

  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC
  • SONY DSC

2 Responses to Lansare de carte „Povestiri în oglindă” – Giurgiu

  1. ALEXANDRA spune:

    🙂 ! Felicitări irăticileF ! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *