Hyggelig

12 ianuarie 2019 Comentarii (1) Caiac

Tisa hibernală

Am fost cu caiacele pe Tisa de nenumărate ori, începând de primăvara devreme până toamna târziu, ba într-un an chiar în decembrie când se formau primii țurțuri, dar n-am surprins niciodată peisajul lacustru sub mantia zăpezii. Profitând de ninsorile recente m-am gândit la o incursiune de o zi, oarecumva la noroc, neavând de unde să știu dacă apele nu vor fi înghețate.

Citind aventurile arctice ale lui Peter Freuchen, cu geruri extreme și supraviețuiri miraculoase, n-ai cum să rămâi acasă pretextând că e iarnă și afară ninge.

Telefoanele date prietenilor nu au strâns prea mulți adepți, doar Marco arătându-se interesat. Prognoza meteo ne îndreptățea să sperăm la o zi însorită, cu temperaturi ușor negative, ceea ce era mulțumitor. Am stabilit întâlnirea nu prea de dimineață și după obișnuita fotografie cu caiacele pe mașină ne-am așternut la drum.

 

Bănuind că lacul și canalele ar putea fi înghețate, am descins direct pe malul Tisei unde curentul apei nu lăsa să se formeze gheața, dar chiar și așa în coturile râului se adunaseră sloiuri. Pământul era acoperit de un strat compact de zăpadă, dar din coroanele copacilor se topise, răpind o parte din farmec.

Pentru a mă proteja de frig am întins pe fundul caiacului un izolir și un sac de dormit în care mi-am vârât picioarele, punând capac cockpitului cu fustița strânsă în jurul trunchiului. Malul înclinat, tapetat cu zăpadă, ne-a permis îmbarcarea facilă pe uscat de unde ne-am lăsat să alunecăm în apă ca focile.

Împinși de curent am savurat în sfârșit peisajul. Cerul albastru cu soare plin se reflecta în apă și-n țurțurii de gheață de pe maluri, iar uneori măcănitul rațelor sălbatice întrerupeau liniștea firească a locului.

Plănuisem să încercăm să ieșim pe lac, dar stăvilarul prin care trebuia să trecem era închis. Am fi putut, desigur, să trecem caiacele peste el, dar lipsit de curent cu siguranță canalul ar fi fost înghețat. Nu ne rămânea pentru joacă decât brațul Tisei pe care am pornit înapoi, în amonte.

La fel ca apa, gheața este facinantă. Pentru fotografi, transparența, strălucirea sau formele pe care le ia sunt tot atâtea invitații la acțiune. Cât timp Marco și-a făcut de lucru cu aparatul foto, am urcat pe Tisa până la un canal principal, dar degeaba: era înghețat.

Întoarcerea am făcut-o la „ora de aur”, când soarele lăsat spre orizont învăluie peisajul într-o lumină portocalie. Găselnița cu sacul de dormit îmi asigura un confort nesperat ce-mi îngăduia să mă bucur de ieșire. În liniștea râului am sorbit câteva căni de ceai fierbinte (din termos) și am consumat dulciurile din cală, după care am făcut cale întoarsă.

Chiar dacă n-a fost cine știe ce, am revenit acasă cu bucuria și tonusul specifice unei zile petrecute în natură, mulțumiți de mica noastră escapadă.

 

 

 

One Response to Tisa hibernală

  1. Rotund Alexandra spune:

    La Mulți Ani!
    Și… la cât mai multe „povești” frumoase!!!

Lasă un răspuns