• În căutarea râului perfect – partea 2

    14 mai 2017 Comentarii (1) Caiac, Europa, Jurnale

    După o noapte mult mai caldă decât cea de la Visegrad luăm micul dejun în grabă, strângem tabăra și ieșim pe apă. Veteranii coborârilor pe Drina ne-au avertizat că va fi o zi lungă: 37 de kilometri de vâslit în apă stătătoare, compensați însă cu cele mai frumoase peisaje. La ora 8, Drina e de

    Read More »
  • În căutarea râului perfect – prima parte

    12 mai 2017 Comentarii (1) Caiac, Europa, Jurnale

    E frumos să împarți clipele plăcute împreună cu prietenii, mai ales cu cei cu care nu te vezi în fiecare zi, așa că sâmbătă 29 aprilie 2017 Mike ajungea la Oradea din Suceava, alăturându-se echipei Cosmina, Kiru, Răzvan și Marco, iar din Simeria plecau cu o alta mașină Grasu cu Janu, urmând să ne

    Read More »
  • Cindrel

    23 aprilie 2017 Comentarii (0) Excursii, Romania

      N-am mai fost demult în Cindrel. Mi-a făcut plăcere să simt din nou mirosul rășinei și să calc prin zăpadă (deși când a ajuns să mi se ude bocancii mi-a cam ieșit pe nas). Inițial mi-am propus să ajung doar în Gropșoare, apoi mi-am spus că aș putea merge până în Șaua Bătrâna, apoi

    Read More »
  • Mexic – partea a IV-a

    8 aprilie 2017 Comentarii (1) Fără categorie, Jurnale, Mexic

    14 ianuarie 2017 Așa cum sugerează și numele, orașul Valladolid este creația spaniolilor, având ca în multe alte cazuri un tiz mai în vârstă și mai celebru, dincolo de ocean. Fondat în 1543 a căzut repede în dizgrație datorită climei excesiv de calde și mai ales a țânțarilor pe care a fost nevoie

    Read More »
  • 2017: sezon deschis

    3 aprilie 2017 Comentarii (2) Caiac, Ungaria

    Vremea frumoasă ne-a îndemnat să deschidem în weekend sezonul de caiac. Pentru prima tură din an am ales Tisa. Traseul scurt, cu lansare din Abadszalok, a fost variat având porțiuni de lac, canal și chiar câțiva kilometri pe brațul Tisei.

    Read More »
  • Pe Drina și Sava – Jivili!

    23 februarie 2017 Comentarii (0) Caiac

    „Asociaţia vâslaşilor sârbi la TID” organizează, între 29 aprilie şi 7 mai 2017, „A 18-a Regată Comemorativă Vitomir Dizdarević-Amiralul Kuk” pe râurile Drina şi Sava, de la Višegrad la Sremska Mitrovica. Este o regata internaţională, de sport şi recreere, de turism şi de kaiac-canoe, care nu

    Read More »
  • Locuri de lansare

    23 februarie 2017 Comentarii (0) Caiac

    Practicarea agrementului nautic implică, pe lângă baza materială, informații diverse fără de care o ieșire cu caiacul se poate transforma într-o aventură. Printre informațiile de cea mai mare însemnătate, dacă nu chiar vitale, sunt cele legate de locul de lansare la apă, care pe lângă faptul că

    Read More »
  • Yucatan

    18 ianuarie 2017 Comentarii (0) America De Nord, Calatorii, Mexic

    12 ianuarie 2017 Azi vom pleca către Campeche și vom intra astfel în peninsula Yucatan. La ora 7 coborâm în recepția hotelului pentru micul dejun, apoi zorim către terminalul ADO unde avem autobuz la ora 8. E ultimul drum lung pe care-l parcurgem în Mexic. Între Palenque și Campeche autobuzul face cinci ore

    Read More »
  • Mexic, partea a II-a

    9 ianuarie 2017 Comentarii (0) America De Nord, Calatorii, Jurnale, Mexic, Mexic

    6 ianuarie 2017 Autocarul OCC nu e nici pe departe la nivelul celor cu care am călătorit în și de la Taxco și nici pachet de drum nu primim. În plus, ca să evităm parfumul strident al unei călătoare din fața noastră ne mutăm în spate, nesesizând pe întuneric că fix deasupra noastră e gura …

    Read More »
  • Mexic

    30 decembrie 2016 Comentarii (0) America De Nord, Calatorii, Mexic

      E vreme rea pe Heathrow și permisiunea de a decola din Budapesta a venit cu greu. Deja avem câteva ore întârziere, ceea ce înseamnă că am pierdut zborul Londra – Mexico City, dar totuși, iată-ne la drum!   * Ceața londoneză nu i-a venit de hac soarelui mexican: la capătul unui zbor de

    Read More »