Grecia 3.7

Danemarca/Feroe: continut ridicat de peisaje

8 iulie 2022 Comentarii (0) Calatorii, Jurnale, Mari si Oceane

Grecia 3.8

Dimineața începe cu o cafea la una din terasele cu vedere la port. Când ne-am ales terasa ne-am orientat după numărul mare de mușterii, dar două fete drăguțe cu un teanc de hărți pe masă ne fac să bănuim că am nimerit la briefingul celor de la Sailing Holiday, ceea ce se dovedește corect.

-Astăzi vom pleca spre portul Skopelos. Foarte important, din cauza vremii, ora limită de acostare e 17. Între Neo Klima și Skopelos există câteva golfuri drăguțe unde puteți sta la ancoră cât timp faceți baie. Atenție la golful de aici: nu intrați adânc, fiindcă vântul vă va arunca pe stânci, cu excepția celor ce vor să fie aruncați pe stânci…

Pleaca flotila Sailing Holiday

Râsete generale. Fetele își dau cuvântul una alteia, ca-ntr-un număr de stand-up comedy și ne amuzăm și noi de pe margine, savurându-ne cafelele grecești cu zațul de-un deget. Echipajele se îmbarcă, rând pe rând, și iau largul ajutate de un dinghy ce le descurcă ancorele (acolo unde sunt agățate de ale vecinilor), sau le împinge provele pe post de boat thruster. Pe majoritatea navelor sunt doi-trei oameni, de regulă în vârstă. Habar n-am cât poate să coste așa o vacanță, dar mi se pare o alternativă demnă de invidiat la viața de pensionar din fața televizorului.

Plaja din Neo Klima

Într-un târziu plecăm și noi. Aseară, înainte de a intra în port, am trecut pe lângă o plajă îngustă dominată de o faleză impresionantă de calcar, și ne gândim să-i facem o vizită. Accesul se face dealungul plajei adiacente portului. La capătul falezei de calcar, acolo unde versantul se retrage făcând loc localității, un pinten de piatră intră în mare obligându-ne să-l ocolim prin apă. Veni, vedi vici! Dorin se declară satisfăcut și se întoarce la yacht, dar Mike rămâne, așa că ne așezăm comod pe nisip căci avem timp, până la ora 14, când avem autobuz spre Skopelos.

Timpul trece ca în concediile pe litoral, cu plajă, mare și soare. Câteodată e minunat să n-ai nimic de făcut. Câte un yacht traversează orizontul, oferindu-ne prilejul de a mai face o fotografie. În cele din urmă, pe la prânz, revenim în port.

E cald. E al naibii de cald. Dibuim stația de autobuz și așteptăm cuminți la umbră. În jurul orei 14 mai apar doi-trei călători. Așteptăm cu toții autobuzul ce nu mai apare. Nimeni nu știe când va veni, dar va veni el, cu siguranță! Între ora de sosire în Skopelos și cea de plecare înapoi sunt cam 50 de minute diferență și fiecare minut de întârziere vămuiește acel timp. La 14:30 sunt gata să renunț, când tocmai apare autobuzul.

Biserica din Neo Klima

Urcăm. Șoferul ne atenționează să ne punem măștile. Masca!!! După atâtea zile de libertate, am uitat masca! Mike și Dorin găsesc câte o mască prin buzunare, eu nu. Sunt gata să renunț la cursă, dar șoferul îmi spune că merge și cu tricoul ridicat peste față:

-Știți, ca să nu comenteze ceilalți pasageri…

Mascat

În tot autocarul mai sunt doar vreo cinci pasageri ce poartă masca… sub bărbie. Îmi ridic tricoul peste față și sunt eligibil.

Autocarul pornește și se înfundă în umbra răcoroasă a pădurilor de pin. Insula este muntoasă, obligând șoseaua să facă echilibristică pe versanții abrupți. Aproape în fiecare golf există o stație la nivelul mării, după care urcăm din nou în serpentine. După 40 de minute coborâm în micuța autogară din Skopelos. Până la plecarea înapoi mai avem 20 de minute.

Skopelos port

Răgazul nu ne lasă să ne îndepărtăm prea mult. În port recunoaștem flota Sailing Holiday, plecată dimineață din Neo Klima. Deocamdată vremea e bună, soarele sus pe cer și nici urmă de vânt. Înainte de a urca înapoi în autocar, lingem o înghețată la una din terasele portului.

La ora 17:30 suntem din nou la yacht. Nemții de pe Nausikaa II continuă să lege tot ce mișcă. La un moment dat coboară pe chei dinghy și-l amarează strașnic între un coș de gunoi și parapetul de beton al digului de larg.

-Kiru, aș mai monta și eu o parâmă, spune Mike.

Am lăsat ancora corect, cu întregul lanț, am legat bine pupa și suntem în portul și în locul indicat de Constantin așa că nu văd la ce ne-ar mai trebui o legătură în plus, dar la capitolul furtuni în port Mike are o vastă experiență așa că îi dau mână liberă:

-Pune Mike, pune-o unde vrei!

Mike caută prin lockerul din babord. Lockerele sunt ticsite cu materiale și scule, dar fără a le răscoli vedem că nu mai avem decât o singură parâmă la capătul căreia e matisit lanțul cu a doua ancoră.

-Îl tai, mă întreabă Mike?

-Taie-l: protecția navei este mai importantă!

Mike pune mâna pe cuțitul mare de bucătărie și eliberează parâma: mai rămâne să decidem ce de ce legăm.

Nava stă perpendicular pe chei, ținută în prova de ancoră iar în pupa de cele două legături (tribord/babord) la babalele de pe mal. Vântul va bate din babord, aproximativ paralel cu cheiul, deci perpendicular pe babord. Din cele trei legături, cea mai slabă e ancora, ce poate derapa, așa că ar trebui să legăm prova cu un spring cât mai depărtat. Există o baba între Nausikaa II și Teranga, dar e atât de apropiată de noi încât parâma ar curge cvasiparalel cu bordajul și ar mai fi un inel mai îndepărtat, undeva sub etrava Nausikăi, pe care însă nu-l putem folosi fiindcă am încăleca cu parâma balconul prova al nemților.

-Ce-ar fi să amarăm yachtul la cuplu maestru? întreabă Mike.

Ideea pare bună! E drept, vom amara mijlocul navei, nu prova, dar depărtarea punctului de amarare față de navă va asigura o legătură mult mai eficientă.

-Leagă așa!

Mike execută. Mai întindem lanțul ancorei cu ajutorul vinciului și ne declarăm mulțumiți.

Nemții leagă în continuare. Nu le-a scăpat nimic din ce am făcut noi pe Teranga și femeia, ce pare skipperul Nausikăi, ne face o sugestie politicoasă:

-În marea Baltică skipperii obișnuiesc să lege parâmele din pupa cruciș (cea din babord o leagă la babaua din tribord și viceversa).

Nu zice că n-am amarat bine. Nu zice nici că ar exista o soluție mai bună. Zice doar că înțelepciunea îngemănată cu tradiția a născut o posibilitate de care se poate să nu fi aflat. Cuget la dispunerea în cruciș a legăturilor și cum nu văd niciun plus hotărăsc că pregătirile pentru furtună sunt terminate.

La baie!

E timpul pentru cină. Mike cu Dorin au fiert paste pe care le consumăm în cockpit, apoi trecem în golful adiacent pentru baie. E rece apa în mai, dar nu putem pleca din Grecia fără să fi făcut măcar o baie! Cu chiotele de rigoare intrăm în apă, apoi ne spălăm de sare cu dușul de pe platforma din pupa Terangăi.

La ora 19 apar primele semne ale furtunii. Deși cerul rămâne senin, vântul se intensifică și marea se burzuluiește. Deocamdată vântul bate dinspre nord-vest, adică paralel cu țărmul. Din când în când urcăm pe chei pentru a arunca o privire în larg, dar și fără acest exercițiu e suficient să vedem zbuciumul ciulinilor de pe dig pentru a realiza gradul de montare al vântului.

În port toată lumea e în preajma navelor, legând câteo parâmă sau doar verificând amarajele, doar nemții de data asta stau. În aer există o anume vervă, căci deși nimeni nu și le dorește, furtunile sunt sare și piperul marinarului.

Bip! Constantin pe whatsapp:

„A început, hum?”

„Bate peste dig”

            „Va fi nasol”

            Mă uit pe windy: pata mov semnificând vânt de 60-80km/h e în nordul insulei.

            Cu cât se apropie furtuna, cu atât simt imboldul de a face verificări. Am închis toate hublourile, am legat colacii de parâmă ce atârnă la baza catargului, am asigurat dinghy. Singurul lucru ce mă neliniștește e ancora. Pe grupul de sailing Florio ne-a atenționat că în locul în care suntem ancorați fundul are depuneri și ancora nu ține la smucituri. Deschid tambuchiul din prova și mai întind lanțul cu vinciul. Deocamdată pare în regulă, dar dacă sub presiunea vântului va derapa, ne va da cu pupa de chei. Avem acolo un balon mare, sferic, dar pentru orice eventualitate îl flanchez cu încă două fendere luate din tribord.

            În babord, la mică distanță, avem un Beneteau cu un echipaj portughez. Am pus dealungul bordului suficiente baloane de acostare în caz că vântul ne va împinge peste ei și au mai pus și ei tot atâtea.

            Așteptăm cu simțurile treze. Odată cu înserarea s-a răcorit și luăm pe noi gecile de vânt. Pe nesimțíte vântul s-a rotit, venind acum peste munte. Deși noua alură ne plasează la adăpostul insulei, nu sesizez vreo slăbire a intensității, ba din contră. Vântul are deja o prezență sonoră continuă, dar și vizuală căci toate pavilioanele sunt desfășurate la orizontală.

            La ora 21 înregistrăm primul ciocan de vânt. Cu toată opoziția derivorului, sub lovitura din babord Teranga se înclină spectaculos. Rafala nu durează mult și nava revine la orizontală, însă smucitura violentă a târât lanțul ancorei spre tribord căci nava nu mai stă perpendicular pe chei.

Anul trecut girueta anemometrului fusese blocată, dar în cursul operațiunilor de mentenanță Constantin i-a pus o picătură de ulei repunând-o în funcțiune. Pornesc instrumentele. Chiar dacă anemometrul nu e etalonat, indicațiile lui ne oferă o imagine concludentă asupra evoluției furtunii. În mod constant vântul bate cu 21-22 de noduri, dar rafalele urcă la 28-29. Noua poziție a navei a slăbit legătura pupa din tribord, tensionând în același timp legătura pupa babord și springul. Mai ales springul.

Sub presiunea continuă a vântului, Nausikaa II a venit spre noi, aproape atingându-ne springul cu etrava. Din partea corpului navei nu e nicio problemă căci coca e rotunjită, însă mi-e teamă ca tangajul pronunțat să nu-i strecoare balconul de inox pe sub springul nostru. Deocamdată nu se ating, dar situația impune monitorizarea permanentă.

Până acum situația e sub control. Chiar dacă nava nu mai e perpendiculară pe chei, a rămas paralelă cu yachtul portughezilor căci și pe ei vântul i-a mutat la fel. La bord e un cuplu cu doi copii ce stau, la rândul lor, de veghe.

Ora 21:30. S-a întunecat.  Plec cu Mike dealungul cheiului pentru a vedea ce fac ceilalți. Înafara nemților toate navele sunt acostate cu pupa și suferă aceeași deplasare de prova. Pentru a rezista mai bine, câte două-trei yachturi se leagă între ele, bord în bord. Într-o atmosferă sinergică se dau parâme de la un bord la altul, calm, fără stres, cu zâmbete pe față.

Când revenim la Teranga, nimerim în plină acțiune. Portughezul e la noi pe punte și împreună cu Dorin se luptă cu biminitopul.

-Unde ați plecat? ne muștruluiește Dorin. A plesnit ancorajul biminitopului… dacă nu sărea vecinul îl pierdeam.

Prelata biminiului e susținută de un cadru solid de inox, dar ancorajul din chingă de bumbac nu e de același calibru. Înlocuim ancorajul original cu o chingă de 8mm și îi mulțumim portughezului pentru ajutor. Episodul terminat fără emoții ne avertizează asupra importanței veghei.

La ora 22 cad primii stropi de ploaie. Vântul s-a întărit constant, indicațiile anemometrului urcând în rafală până la 34 de noduri. Cu toată opoziția springului, ancora a permis deplasarea provei în babord până ce pupa a ajuns să se sprijine în chei, peste baloanele de acostare ce duc tot greul. În noua situație pasarela a devenit inutilă și pentru a evita pericolul lovirii de mal o ridicăm. Ciocanele de vânt culcă periodic nava spre tribord, springul se încoardă strună, dar rezistă, valurile lovesc coca de dedesubt plescăind și stropind în jur, totul în țiuitul sarturilor și-n plesnetul sec al pavilioanelor ce se smucesc ca posedate.

Grecii

La capătul digului, paralel cu portughezul, este acostată bărcuța de pescuit a unui localnic ce apare în fugă împreună cu o femeie, probabil fiica lui. Cei doi urcă la bord și încep să manevreze parâmele. Din câte ne dăm seama, intenționează să rotească neva pentru a acosta cu bordul, reducând și slăbind în tandem cele două parâme din prova și din pupa. Având Teranga în raza vizuală, sar împreună cu Mike pentru a le da o mână de ajutor, dar comunicarea e deficitară și mai ales grecii știu exact ce e de făcut, așa că îi lăsăm în pace, mulțumindu-ne să luăm aminte la manevrele lor.

La ora 23 windy ne plasează în centru furtunii. Rafalele ajung pe anemometru la 49 de noduri. Teranga se culcă amarnic în tribord, baloanele gem cu glas de cauciuc iar springul sună a țambal, totul sub o aversă ce ni se strecoară pe sub bimini aproape la orizontală. Stăm în gura roofului, asistând la dezlănțuirea naturii. Ploaia abundentă a alungat echipajele din cockpituri, dar luminile aprinse în fiecare cabină le semnalează veghea. Vântul suflă constant pe la 25-30 de noduri, apoi vine ciocanul peste 45, ne culcă pentru 15-20 de secunde și totul o ia de la capăt. După fiecare rafală ies în ploaie pentru a mă asigura că baloanele sunt ok, apoi revin pe scară, la adăpostul spray hoodului.

Bip! Constantin:

„La noi (Skopelos) au măsurat 51 în rafală”

Apoi:

„Sunteți prea aproape de cheu” (i-am trimis poze)

„Am pus baloane la pupa”

„Am văzut, dar tot e prea aproape”

„Ne presează constant, nu cred că vor fi probleme. Ancora nu poate mai mult de atât”

„Ok. Știu, dar fiți atenți”

„Sigur, nu ne culcăm”

Odată cu trecerea timpului, situația devine normalitate. Grecii au terminat manevra și au fugit acasă prin ploaie. La ora 24 rafalele tind să slăbească în intensitate, semn că apogeul a trecut. După ce am controlat vizual de zeci de ori baloanele de acostare, m-am convins că situația e sub control și nu mai ies în ploaie după fiecare rafală. Odată ce surescitarea a trecut, în locul ei se instalează oboseala. Dacă până acum povesteam vrute și nevrute, acum nimeni nu mai scoate o vorbă.

-Mă duc la culcare, spune într-un târziu Dorin.

N-are rost să stăm cu toții de veghe.

-Du-te și tu Mike, rămân eu. În două ore cred că se va liniști, dacă nu, te trezesc să rămâi în locul meu.

Echipajul aprobă și se resoarbe în cușete. Rămas singur mă bucur mai departe de spectacolul diluviului. Din întâmplare privirea îmi cade asupra Nausikăi tocmai când lumina din cabină se stinge trădând retragerea nemților la somn. Două zile s-au tot pregătit, dar în timpul furtunii n-au avut nimic de făcut. Nemți, adică!

Odată cu retragerea nemților mă lovește somnul, greu, nemilos, ca un ciocan de plumb. În tribord nu s-a stins lumina și-l văd pe portughez uitându-se la un film pe tabletă. Ca să-mi omor timpul mă apuc să spăl maldărul de vase din chiuvetă, dar sunt atât de obosit încât fac treaba de mântuială. Nu-mi pasă, le voi mai spăla odată mâine. Din când în când mai ies în cockpit ca să mă asigur că frecarea cu cheiul n-a smuls sau spart vreun balon, apoi mă retrag din nou pe scară. Ciocanele de vânt s-au rărit până la dispariție, iar vântul constant s-a stabilizat pe la 20 de noduri. Nu mai pot, pic din picioare de somn. L-aș putea trezi pe Mike ca să mă înlocuiască, dar nu văd niciun pericol iminent. La bordul majorității yachturilor e întuneric. Sting lumina și mă arunc pe cușetă: pentru încă două secunde mai aud încă ploaia curgând, în timp ce valurile plescăie în bordaj.

-VA URMA-

Lasă un răspuns