• -aventuri pe Marea Neagră
• -216 pagini
• -ilustrație alb/negru după fotografiile autorului
• -hartă alb/negru
• -copertă înfoliată

„Iulian preia timona, în vreme ce Mike se retrage la culcare. Aburii somnului încă îmi atârnă de pleoape. S-a făcut mai rece. Mă aşez pe banchetă. E hulă şi în întunericul dens yachtul urcă şi coboară valurile desenând spirale cu lumina de la catarg. Îmi scanez neliniştile şi le găsesc prezente. Oricât încerc să-mi spun că fulgerele sunt mai la dreapta de drumul nostru, subconştientul mă previne să mă pregătesc de ploaie. Cunoaşte prea bine calmul fals, ca să se lase păcălit. De fapt, o ştiu şi eu, doar că nu vreau să accept. Cu tot goretexul e totuşi iarnă şi prea rece ca să stau nemişcat sub duş, apoi, cine ştie cât de uscate sunt hainele de schimb din cabina plină de condens. E senzaţia de respingere ce apare atunci când te ridici de pe nisipul fierbinte şi vrei să te arunci în mare sau când, sub duş, treci de la apa caldă la cea rece: ştii că peste un minut nu o să mai conteze, dar tot ai face orice ca să scapi.
Un sfert de ceas mai târziu avem fulgerele în amândouă bordurile. Acum e foarte clar că ne îndreptăm fix către furtună.”

….

„Singur, singur, singur. Orizontul închis de ceaţă mă face să mă uit tot mai des la siajul fosforescent. Dâra oxigenată pare că are propria luminaţie, marcând diafan parcursul nostru, dar ce poate fi asta? O torpilă rapidă vine din pupa şi siajul ei se aşterne perfect paralel cu al nostru. Viteza ei net superioară îi permite să ne ajungă şi să ne depăşească prin tribord, apoi siajul ei se înnoadă în curbe imprevizibile şi se împleteşte cu alte siaje venite în urmă. Sunt delfini veniţi la un număr de magie. Spectacolul s-a mutat în apă. Volute. Dantelă. Efluvii fosforescente dizolvându-se în întunericul pur. Erupţii submerse, moi, diluate, fără contraste, de un albastru opalescent croşetează în prova, apoi se întorc şi trec pe dedesubt dintr-un bord în altul. Sunt o gaşcă zbenguindu-se în jurul nostru. Vitalitatea lor mă încântă. Corpuri reci, dând viaţă mării întunecate. Nu ştiu dacă aşa ceva se poate filma şi cu atât mai mult mă simt privilegiat, ca şi cum reprezentaţia ar avea o dedicaţie nominală. Unul a sărit la doar câţiva metri de mine şi stropii fosforescenţi lucind pe corpul musculos mi-au ars retina. O clipă, o fracţiune de clipă şi ca-ntr-un instantaneu fotografic, imaginea developată este memorată şi clasată pentru eternitate. Nu-mi pot lua ochii de la trasoarele ce desenează traiectorii efemere, ducându-se în larg, dar revenind de fiecare dată. În anii conflagraţiei mondiale, aceste siaje în noapte ar fi provocat groază, acum însă aş fi în stare să le privesc toată noaptea… de n-ar fi frigul.”