În căutarea râului perfect – ultima parte

9 septembrie 2017 Comentarii (2) Calatorii, Europa

Dalmația din camping în camping

 Într-o zi îmi spune Cosmina:

Nu e ușor să pleci în concediu. Dacă nu ești discipolul lui Picasso, ca să pleci mulțumindu-te cu orice vei găsi, trebuie să-ți faci un plan și din multitudinea de idei, pe care s-o alegi? Fiindcă e concediu ai fi tentat să stai cu burta la soare, dar imediat te cuprinde regretul că vei pierde astfel ocazia de a face ceva ce-ți place și pentru care n-ai avut până acum timp. Așadar, la munte sau la mare? Iarăși, greu de ales. Nu s-ar putea amândouă?

– Îți aduci aminte de campingul ăla în care am stat în Croația, aproape de malul mării? Ce fain a fost!

Cum să uit așa ceva? Terasele campingului înșirate pe coasta unui deal erau umbrite de măslini, iar jos era marea de un albastru profund pe care am încercat-o într-o baie matinală parfumată cu mirosul rășinii pinilor de pe coastă. Veneam atunci din Muntenegru și tranzitam Dalmația în goană gândindu-ne ce fain ar fi să vizităm ținutul pe îndelete, din camping în camping. Ia stai! Nu-i asta o veche dorință pentru care n-am avut timp până acum, adică și mare și munte laolaltă? Asta-i! Unde mai pui că plecând cu mașina noastră, fără restricții, am putea-o lălăi și sta și cu burta la soare. Un traseu făcut rapid pe Googlemaps totalizează 2200-2300 de kilometri din care 1600 de kilometri drumul dus – întors spre și dinspre Croația, iar pagina campingurilor croate (http://www.camping.hr/camping-croatia/campsite-gps-map) ne asigură că vom găsi loc pentru cort după pofta inimii. Cu asta planul e făcut și miercuri 9 august ne așternem la drum.

Ziua 1

Senj – centrul vechi

La ora 17 suntem în Senj, după 736 de kilometri înșirați de-a lungul autostrăzilor și a șoselelor naționale. La un magazin Konzum găsim pâine proaspătă și tot acolo scoatem niște kuna de la un ATM. În câteva minute vizităm centrul vechi, apoi ne mutăm pe vârful dealului de la înălțimea căruia străjuiește orașul fortăreața Nehaj.

Fortăreața Nehaj

E atât de cald încât nu visăm decât o baie în Adriatica. După un tur pe perimetrul fortăreței ne refugiem în interiorul climatizat al Bagherei și o pornim întins spre campingul Ujica pe care-l găsim ușor datorită indicatoarelor care-l semnalizează pe marginea șoselei. Surpriză: campingul este mic și nu mai are locuri.

– Altul? întrebăm.

– Peste 5 km, camping Raca.

Coasta Dalmației lângă Senj

Plecăm mai departe și-l găsim ușor, tot datorită indicatoarelor. Locul de campare e amenajat într-un fel de golf străjuit de jur împrejur de pereți naturali de stâncă. Ne place, mai ales că are acces la mare, dar prețul ni se pare piperat: 192 kn, adică 115 lei. Nu avem termen de comparație ca să ne dăm seama dacă prețul e umflat sau normal pentru luna august, dar suntem prea obosiți și înfierbântați ca să căutăm altceva, așa că rămânem.

Camping Raca

Așa cum ne-am închipuit vacanța la cort e faină: marea e aproape, iar la umbra unui copac ai la îndemână toate lucrușoarele: în portbagajul mașinii sau în cort. Urăsc să răscolesc după lucruri așa că le-am pus pe toate la vedere, grupate tematic în câteva cutii. Din două mișcări ridicăm mica noastră căsuță din pânză și trecem la programul de baie.

Adriatica pe înserat

Marea e mult mai rece decât ne-am așteptat, în plus e plină de bolovani parcă anume puși sub picioarele noastre ca să nu ne codim prea mult și să ne aruncăm repede la înot. După ce ne-am zvântat pe șezlongurile de la mal am trecut la programul de seară, adică citit cărți din biblioteca Bagherei, în atmosfera cosmopolită a taberei internaționale de corturi.

Ziua 2

Cafeaua de dimineață

Dimineața a început cu o ploicică ce a mai răcorit pământul și a continuat cu o ceașcă de cafea făcută pe primus. Pe la ora 9, când soarele încălzește deja dar n-apucă să frigă, am facut baia matinală după care ne-am spălat de sare, ne-am adunat căsuța și am pornit mai departe la drum.

Pe șoseaua de coastă

Dacă am fost înjurat îndelung, cu patimă și pe deasupra în câteva limbi, mi-o merit. Recunosc că șoseaua nu-i făcută să rulezi cu 50 de km/h, dar coasta era prea frumoasă ca să nu-mi monopolizeze privirea. Bucuros că volanul, frâna și accelerația au fost puse la locul lor ca să ne asculte toanele am oprit fix de câte ori ne-am dorit ba mai mult, am încercat și niște drumuri lăturalnice cum a fost cazul la Lukovo.

Coborârea spre Lukovo

Primul obiectiv al zilei e Jablanac, sau mai precis rezervația Zavratnica din imediata apropiere a localității. De mici dimensiuni, rezervația acoperă un golf adânc cu pereți de stâncă asemănător unui fiord. O potecă săpată în piatră urmărește conturul țărmului, uneori la înălțime, alteori la firul apei, câteodată urcând sau coborând trepte, alteori strecurându-se prin tunele sfredelite în stâncă.

Spre Zavratnica

Ceea ce frapează e culoarea mării, uneori de un albastru profund, alteori turcoaz sau de o transparență de cristal. Locul este binecunoscut atât de turiști cât și de proprietarii de ambarcații, care fac curse din porturile învecinate.

În inima rezervației

Probabil locul este folosit și pentru baie căci pe potecă suntem ajunși din urmă de grupuri de tineri cu prosoape și saltele pneumatice. Un panou avertizează că accesul în rezervație se face pe baza unui bilet pe care umblă să ți-l vândă un paznic, din barcă.

Jablanac

Ne întoarcem în Jablanac. Localitatea se dezvoltă în amfiteatrul unui golf, înconjurând un mic port. E miezul zilei și ca să ne mai răcorim ne oprim să sorbim o limonadă la una din terasele înghesuite între zidurile clădirilor, apoi ieșim din nou la șoseaua de coastă cu destinația Prizna, o altă localitate port unde operează feriboturile Jadrolinija ce fac curse spre insula Pag.

Feribotul

Ne îmbarcăm și noi. Pentru Baghera este prima cursă cu feribotul, dar insula Pag nu este departe și în 15 minute ajungem. Odată deschisă poarta, cala vaporului deșartă mașinile ca la puhoi. Peisajul insulei este arid, o întindere nesfârșită de stâncă și bolovani printre care nu crește nimic. Prin ghiduri și pe siteuri este caracterizat ca „selenar”, cu toate că în imaginile americanilor n-am văzut pe Lună decât praf. Ne înregimentăm în coloana de vehicule ce o apucă spre Novalja, o localitate modernă, chiar prea modernă pentru gustul nostru, care isi face reclamă la cele mai tari discoteci. Majoritatea colegilor de feribot se risipesc pe străduțele localității în căutarea hotelurilor în care și-au făcut rezervări, în timp ce noi continuăm pe șoseaua strâmtă ce apucă pe drumul înfundat până în capătul extrem al insulei, în cătunul Lun.

Biserica din Lun

În imaginația mea, Lun este un loc special. Ghidurile spun că de jur împrejurul satului, pe câțiva kilometri buni, se întinde o livadă de măslini seculari așa cum nu mai există decât două în lumea asta: una în Grecia și alta în Israel. Îmi plac arborii bătrâni etalându-și bioGRAFIA pe fundalul cerului și îmi închipui că la Lun vom avea ce vedea.

Atmosferă de Lun

La fața locului realitatea îmi întrece așteptările. De obicei lumile imaginare sunt mai fascinante decât cele reale, dar aici e tocmai invers. Sunt multe sugestii subliminale care contribuie la crearea atmosferei din Lun, poate toponimia sugerând ceva nepământean, poate așezarea localității la capătul unui drum înfundat sau mai degrabă la propriu la capătul pământului, sau poate țârâitul omniprezent al cicadelor sugerând căldură și pustietate… Cert este că pe acest tărâm sterp, nerevendicat de nimeni au crecut în taină uriașii. Încremeniți în atitudini teatrale, cu brațele aruncate spre cer sau încolăcite unul în jurul altuia, măslinii uriași au umplut locul, nici înghesuiți, ca să nu vezi pădurea de copaci, dar nici rari, ca să-i pierzi în peisaj.

Măslin secular

Măslin secular

Măslinii din Lun nu sunt atât de celebri ca discotecile din Novalja însă au vizitatori, justificând înființarea unui parc natural prin care câteva indicatoare te ghidează către arborii mai celebri cum e și măslinul de 1600 de ani sau cel de 2000. Deși nu e nici pe departe cât copacul bimilenar din Tule, cel mai bătrân măslin din Lun impresionează cu trunchiul lui ruiniform, asemeni unui crater.

Parcul măslinilor

La Lun măslinii se înmulțesc singuri din poamele căzute. Ciuntiți și jumuliți de caprele ce pasc pe pantele pârjolite de soare, cei ce rezistă au un aspect de bonsai care-i particularizează. Odată cu înserarea, ne retragem cu regret din acest loc straniu căutându-ne un camping în care să ne întindem cortul.

Seara cu spaghete în camping Skovradara

Ziua 3

Drumuri prin insula Pag

După baia și plaja matinală plecăm spre localitatea Pag. Itinerariul pregătit de acasă urmează vechiul drum, neasfaltat, însă un localnic ne pune în vedere că mai încolo bolovanii prăbușiți din malurile de pământ îl fac nepracticabil pentru automobile. Neavând încotro revenim la șoseaua asfaltată ce în afara siguranței oferă și belvedere asupra localității și a salinei Pag.

Belvedere

Sub un soare nemilos vizităm cvartalul centrului vechi. Cu toată agitația, localitatea nu scapă de atmosfera puțin stranie a așezărilor întemeiate în mijlocul pustiului. Zăbovim pe o bancă cu vedere spre port cât să bem o bere și să mâncăm un pachet de biscuiți, după care plecăm mai departe.

Pustietate

Următoarea oprire e la salina Pag. Bazinele destinate împrăștierii apei de mare se înșiruie pe lângă șosea, dar nu e prea mult de văzut așa că după o scurtă oprire ne continuăm drumul spre capătul insulei unde ne atrage podul arcuit ce ne trece pe continent. La capetele podului există parcări în care turiștii opresc pentru fotografii. Peisajul sugerează în toate modurile inospitalitate și sălbăticie: cât vedem cu ochii uscatul e numai stâncă, iar marea de un albastru profund e luată parcă în răspăr de un vânt puternic și cald, ca venind din deșert.

Podul spre insula Pag

Lăsăm în urmă insula Pag cu aerul ei straniu de loc sălbatic și inospitalier și ne îndreptăm spre Nin. Din acest punct uscatul pare să înainteze în mare, îndepărtându-se de lanțul de calcar al munților Velebit. Șoseaua trece prin păduri de pin frumos mirositoare și mai ales de un verde fraged ce a lipsit cu desăvârșire pe insulă. Cu ochii în patru după indicatoarele spre Nin zărim un panou ce indică salina omonimă și fără sa mai stam pe gânduri tragem în parcare bucuroși de obiectivul inedit.

Muntele de sare din Nin

Situată în zona litorală, salina din Nin extrage sarea din apa mării. Tehnologia e simplă: apa circulă dintr-un bazin în altul și se evaporă treptat astfel că la capătul traseului, în ultimele bazine e mai mult sare decât apă. În funcție de concentrația de sare din apă e nevoie de o anume suprafață a bazinelor așa că salinele de acest tip se pretează doar latifundiarilor (salina Nin ocupă 55ha).

Culoarea apei diferă în funcție de densitate

Dornici să vedem mai de aproape detaliile, ignorăm panoul ce interzice accesul fără ghid și ne strecurăm printre bazine pe drumeagul pe care un camion face drumuri regulate deșertând sarea în muntele alb ce se ridică solitar pe o platformă. În trecut în locul camionului se foloseau vagoneți minieri care, vopsiți în alb, stau înșirați demonstrativ pe un tronson de cale ferată îngustă.

Trenul sării

Cel mai mult timp ne ia magazinul din preajma intrării, în care se vinde binențeles sare, mică, mare, cu condimente, în cutii, în râșnișe, etc.

Cristale de sare expuse în interiorul magazinului

Înainte de a pleca mai departe intrăm și în orășel. Fostă reședință episcopală așezarea de azi păstrează câteva clădiri vechi ce sunt polul de atracție al locului.

Biserica din Nin

Următoarea oprire e campingul Borik din Zadar. Instalat într-o pădure de pini la malul mării campingul e imens și bine organizat, însă plaja cu trotuar betonat și marea tulbure din cauza nisipului îi știrbește farmecul.

Ziua 4

Vreme furtunoasă

Dimineața e furtunoasă. Rafale de vânt ne zguduie cortul și dinspre mare se aude un vuiet continuu. Cum se crapă de ziuă ies cu aparatul de fotografiat pentru câteva expuneri, dar sunt alungat imediat de picăturile mari ale unei ploi repezi.

La vremea prânzului vremea rea cedează și putem pleca să vizităm orașul. Avertizați că parcarea e o problemă, o lăsăm pe Baghera undeva pe malul mării și pornim pe marginea unui golf amenajat pentru acostarea navelor. Cu litoralul lor lung și mai ales cu atâtea insule, croații trăiesc bine din turismul nautic, și mai ales aici, yachturile de toate dimensiunile și pentru toate buzunarele umplu fiecare loc.

Una din marinele Zadarului

Se spune că Zadarul a fost distrus în anii `90, în timpul războiului iugoslav, dar că i-au mai rămas multe de văzut. Ca și în alte localități dalmate centrul vechi e găzduit de o peninsulă. Alături de clădirile istorice modernitatea a adăugat o orgă marină ce emite sunete de balenă atunci când valurile inundă tuburile plasate sub faleză, precum și o esplanadă high tech numită „Salutul Soarelui” în care pavajul de piatră e înlocuit în formă circulară de panouri cu led ce se produc în amurg.

Centrul vechi

Fără a fi senzațional, orășelul e plăcut. Profitând de valul de turiști din sezonul estival artiștii locali expun spre vânzare tablouri și diferite flecuștețe pe post de suveniruri. Cu un pește ceramic în buzunar o recuperăm pe Baghera și pornim să ne găsim un camping.

Zadar – forumul

Ca și până aici, indicatoarele spre campinguri abundă pe marginea drumului, dar încercăm să ne apropiem cât mai mult de Sibenik pentru ca mâine să intrăm cât mai devreme în parcul național Krka. Înainte de Vodice șoseaua națională se îndepărtează de coastă și cum ținem să campăm pe malul mării oprim ca să aruncăm o privire în campingul Kalebic. Campingul e OK, dar ne lăsăm furați de atracția insulei Murter ce se vede dincolo de golf și plecăm mai departe. Fiind insulă ne imaginăm că vom scăpa de aglomerația șoselei de coastă, ceea ce nu se întâmplă fiindcă Murter este principala bază de plecare pentru cei ce se îmbarcă pentru parcul național Kornati. Vizităm un camping plasat într-un golf foarte frumos (Kosirina), dar supraaglomerat și un altul care e full și nu ne primește și cu asta ne întoarcem.

Podul din Tisno

De pe marginea drumului ne fac cu ochiul niște smochini la care ne oprim pentru o aprovizionare cu fructe, amintindu-ne de cântecul Arethei Franklin ce spune că în viață cele mai bune lucruri  sunt gratis. Smochinele croaților sunt nemaipomenite, mai ales când sunt proaspete, așa că profitam din plin. Câțiva kilometri mai departe, în Tisno, ne aducem aminte de un alt cântec care spune că totul se plătește; suntem opriți pentru ridicarea podului ce leagă insula de continent! Podul se ridică o dată pe zi, între orele 17 și 17:30 și e doar 17 și două minute, ceea ce înseamnă că dacă nu ne opream pentru smochine…

Seară în familie

Seara se consumă căuntând niște campinguri fantomă în Tribunj și în cele din urmă ne sare țandăra și ne întoarcem la Kalebic.

Ziua 5

După cafeaua de dimineață pornim spre Krka. Intrarea în parc costă 180 de kuna de persoană, adică vreo 110 lei. Partea bună e că odată cumpărat biletul de intrare poți folosi toată logistica de pe teritoriul parcului. Partea proastă e că parcul e foarte mare și majoritatea turiștilor se îmbarcă pe primul vaporaș ce urcă până la cascade, trag o baie și se întorc (ceea ce am făcut și noi).

Ștrandul Krka

Călătoria cu vaporașul a fost scurtă căci de la intrarea principală (Skradin) până la cascade sunt doar 4 kilometri. Odată debarcați la un ponton am luat-o spre cascade pe jos printr-o poiană invadată de oameni întinși pe prosoape ca la ștrand. La baza unei cascade ce se multiplică pe trepte de travertin există un bazin larg cu platforme naturale submerse, în care scăldatul e permis. E ora prânzului și locul e deja plin cu oameni dornici să se răcorească.

Cascade pe travertin

Un pod ne trece pe cealaltă parte a râului, de unde începe traseul de vizitare a cascadelor ce se succed de-a lungul râului. Fără a avea un debit impresionant sau măcar înălțime, cascadele de pe Krka sunt frumoase datorită capriciilor prin care apa se varsă peste barajele de travertin dintr-un baraj în altul și binențeles, datorită culorii apei.

Turbina

Traseul de vizitare trece pe la ce a mai rămas din prima centrală hidroelectrică din Europa și a doua din lume, după cea de la Niagara. Prea multe nu sunt de văzut. Desigur, principala atracție e turbina expusă în aer liber.

Zona bălților

Mai departe traseul se abate pe la o moară de apă funcțională transformată într-un minuscul muzeu. În acest punct succesiunea de cascade se termină. Urmând drumul pe mal se ajunge la un alt debarcader de unde se pot lua vaporașe pentru mănăstirea Visovac, plasată pe o insulă, sau se poate urma traseul turistic ce părăsește malul și pe niște podețe se afundă în teritoriu sălbatic al bălților.

In situ

La capătul traseului ajungem din nou la cascada din aval, facem o baie și luăm vaporașul înapoi la Skradin.

Vaporașul

E după-amiază când o pornim spre următorul camping. Până la căderea serii mai avem câteva ore așa că avem timp să intrăm în Sibenik. Găsim cu greu un loc de parcare fără plată și pe niște străduțe vechi și povârnite urcăm spre cetatea de pe vârful dealului.

Clădiri vechi în Sibenik

Cetatea e cu plată, biserica e cu plată și chiar și în grădina mănăstirii ar trebui plătit un euro, dar nu e nimeni să-l încaseze. E enervantă Croația, nu numai fiindcă te taxează pe orice ți-ar putea aduce un pic de satisfacție (taxa pe bucurie), ci și pentru că prețurile sunt nejustificat de mari. Știu, e august, și ce dacă?

Biserica, principala atracție în Sibenik

Plecăm mai departe. Ca și până aici e plin de indicatoare spre campinguri, doar că unele sunt pline iar altele sunt la capătul unor trasee labirintice pe străzile strâmte ale localităților, aproape de negăsit. În faptul serii ajungem la campingul Vala situat tot într-o localitate (Grebastica), aproape de malul mării pe terenul particular al unui moș, proprietar de vile. La ora asta campingul pare plin, dar una din terasele de pământ ce rup panta e complet liberă și e chiar drăguță. Mergem să căutăm proprietarul pe care-l găsim ocupându-se de niște musafiri. La sugestia lui, Cosmina îi vorbește în franceză limbă în care se va dovedi că nu cunoaște decât „oui” si „non” și fără să se mai obosească să ne conducă ne arată cu mâna evaziv, cam spre terasa goală. Nu ne trebuie mai mult pentru a o trage pe Baghera pe locul plan și a instala cortul printre conurile unor pini ce aromesc atmosfera. Cinăm, digerăm și cam la ora la care ne apucăm de citit la lumina frontalelor apare moșul să ne explice că terenul pe care-l ocupăm nu e al lui și că trebuie să ne mutăm. Deși vorbește jumate în croată, jumate într-un mozaic de limbi indo-europene, înțeleg perfect ce vrea, dar fac pe prostul asigurându-l că suntem foarte mulțumiți de locul în care am campat. Omul e disperat. Încearcă să ne facă să înțelegem că trebuie să strângem degrabă și să ne mutăm pe o platformă pietroasă și inospitalieră pe care nu ar campa bucuroși decât niște alpiniști surprinși de întuneric într-un perete la 1000 de metri deasupra abisului, iar eu o țin pe-a mea, arătând spre cort și spre mașină.

-It`s a beatiful place. It is perfect!

Probabil că acum e momentul în care regretă cel mai mult că în tinerețe a chiulit de la orele de limbi străine. Incapabil de a se impune străinilor idioți, își îngroapă capul în palme și pleacă bodogănind, iar noi tragem fermoarul cortului și ne culcăm satisfăcuți.

Ziua 6

În zori coborâm la mare pentru plajă și pentru baia matinală, apoi revenim pentru duș și pentru micul dejun. În timp ce pregătesc bucatele apare o femeie care ne pune în vedere că terenul ei nu e loc de campare. O asigur că plecăm și-mi văd netulburat de ale mele. Cinci minute mai târziu revine și nemulțumită că ne vede tot acolo, pleacă să-i facă morală moșului. Situația mă amuză. Am plătit, așa că îi las să se certe și în final, după ce terminăm de mâncat, catadicsim să plecăm mai departe.

Primosten

Următoarea oprire e în Primosten, o mică localitate de coastă ce se întinde până pe o insuliță legată de uscat printr-un scurt pod. Nu-i vorbă, clădirile masive din piatră și marea clară, de un albastru ireal dau locului un aer special însă o voce interioară îmi tot șoptește că e un fel de Italie la mâna a doua, nelăsându-mă să trăiesc clipa. Râvnită de italieni, Dalmația păstrează în arhitectură urmele ocupației romane și apoi a celei a regatului Serenissimei. De fapt, cele mai frumoase clădiri din orice orășel sunt cele cu influențe venețiene.

Marea la Primosten

Plecăm mai departe cu destinația Trogir. În 2009 parcurgeam acest traseu în sens invers și uneori am senzația că-mi amintesc porțiuni de coastă. Din mers văzusem atunci partea veche a Trogirului și rămăsesem cu părerea de rău că, grăbiți de kilometrii pe care-i aveam în față, nu ne-am permis să oprim. Acum ne permitem acest lucru, pe o taxa de parcare de 12 kuna/oră… Urăsc să vizitez contra cronometru și nici nu vreau să le plătesc croaților taxe umflate cu pompa, așa că parcăm pe pământ în fața unei clădiri abandonate. Cândva existau bare care blocau accesul auto, dar câteva zac smulse de către cei ce și-au făcut singuri dreptate.

Fortăreața Kamerlengo

Partea veche a orășelului e situată, ați ghicit, pe o peninsulă. Începem periplul cu fortăreața Kamerlengo, pe din afară. E vremea prânzului așa că ne oprim la o limonadă la umbra unor clădiri, apoi căutăm piața vechiului centru ghidați de pavajul de piatră din ce în ce mai lustruit de tălpile turiștilor.

În vizită la bunicii din Croația

Străzile adăpostesc magazine cu artizanat și localuri pline ochi. Bordată cu vechi clădiri, piața are un aer autentic. Catedrala Sfântului Laurențiu e remarcabilă pe dinafară, dar noi vizităm doar turnul cu clopot și loggia care mi-aduce aminte de Florența. Per general Trogirul este drăguț, însă foarte aglomerat și anticipând suprataxele și mai ales aglomerația ce ne-ar aștepta în Split decidem să sărim peste și să pornim direct spre Plitvice: avem mașină, cort și primus, vrem să ne întoarcem în natură.

Turnul cu clopot

Părăsim litoralul și ne afundăm în împărăția calcarelor. Peisajul e sterp și arid iar șoseaua rămâne pustie până aproape de Nin, dar după nebunia de pe coastă asta e tot ce ne dorim. În zare se vede ademenitor un lanț de munți calcaroși. Avem în față un drum de 200 de kilometri pe care-l parcurgem cu voie bună. Până și Baghera pare că zboară, ca un câine scăpat din lanț.

Un lanț muntos din Bosnia-Herțegovina

Seara campăm la camping Borje, un loc minunat amenajat într-o pădure cu pini seculari. Chiar dacă nu atât de pregnant, avem senzația ardeleanului plecat de la mare și ajuns la verdeață și aer curat pe Valea Prahovei.

Popas de seară în camping Borje

Ziua 7, și ultima

Ne începem ziua dis de dimineață. Știm că Plitvice e un loc supraaglomerat și ne amăgim cu ideea că la prima oră va fi mai lesne. Noaptea a fost răcoare, cu temperaturi la limită pentru sacii noștri de vară. Strângem tabăra în timp record și o luăm spre punctul de acces al parcului unde găsim din nou nebunie la parcare și cozi la bilete de sute de metri. Tot românul venit din concediu din Croația îți povestește ce frumos e la Plitvice așa că îndurăm neajunsurile ca să ne facem propria noastră părere. Prima impresie e negativă căci pierdem aproape o oră cu parcarea și procurarea biletului de intrare, apoi urmează mirarea că parcul nu are gard sau poartă de acces transformând biletul scump plătit (180 kuna/persoană) într-un accesoriu inutil (mai târziu vom fi controlați la urcarea pe vaporaș, dar e posibil ca accesul pe cărări să fie liber).

Departe de a simboliza apa, sigla parcului ne duce cu gândul la o grădină zoologică

Ca și Krka, parcul Plitvice conservă o succesiune de lacuri ce curg unul în altul peste baraje naturale de travertin. O mulțime de trasee se împletesc în jurul acestor ochiuri de apă oferind perspective asupra lor de jur împrejur. Din multitudinea de cărări alegem varianta H, un traseu de la un capăt la altul ce combină câțiva kilometri de cărări cu traversarea unui lac cu vaporașul și accesul auto spre și dinspre capetele traseului.

Lacul din amonte

După parcursul auto ne regăsim pe picioarele noastre la capătul dinspre amonte al rezervației, unde peisajul e plăcut, fără a fi extraordinar. Înregimentați într-o coloană de turiști atacăm traseul H pe un podeț continuu de lemn ce se strecoară pe sub coroanele copacilor urmând malurile apei.

Cascade pe travertin

În parcul Plitvice nu ai voie decât să privești și să faci fotografii, însă cu prețul interdicțiilor e cumpărată prietenia faunei locale, pești și rațe sălbatice ce-și văd de viața lor ignorând puhoiul de oameni.

Natură prietenoasă

Cale de câțiva kilometri avem parte de perspective diverse asupra ochiurilor albastre de apă și asupra cascadelor pe travertin, apoi ajungem la lacul central, cel mai lung, pe care-l traversăm la bordul unui vaporaș silențios.

Vaporașul

Mai departe traseul continuă în aceeași notă. Podețul din lemn ne conduce pe malul apei la o mare cascadă vlăguită de arșiță, apoi urcă în versantul opus la niște balcoane cu perspectivă aeriană asupra râului și în final se termină în stația de autobuz.

Șarpele

Cam asta a fost tot. Dezamăgitor? Da, ținând seama de megareclama ce se transmite din gură în gură și în același timp nu, prin prisma faptului că e totuși o zonă naturală ce reușește să-i încânte pe cei neieșiți din orașe.

Ne recuperăm mașinuța și o pornim spre casă. La un han rutier ne punem burta la cale, apoi urmează kilometri rapizi de autostradă și în final drumul 4 de la Budapesta la Oradea unde ajungem în primele ore a celei de a opta zi.

Alte imagini:

  • Pe străzile din Senj
  • Stil clerico eclectic
  • Acoperiș la mare, din patru litere
  • Camping în Croația
  • Insula Prvic
  • Între două vapoare
  • „Fiordul” Zavratnica
  • Artefactul Adriatica
  • La malul mării, sau la poalele munților?
  • Baghera se făcu... luntre și punte
  • La pomul lăudat
  • La măslini acasă
  • Cosmi la aparat
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • În umbra a 2000 de ani
  • Peisaj dalmat
  • Smochine in situ
  • Sufrageria, bucătăria și dormitorul
  • Din fiecare câte două. Ca la Chuck Norris
  • Peisaj din insula Pag
  • Localitatea Pag din insula Pag
  • În centru
  • În port
  • Solana Pag
  • Apa trece, dar sarea rămâne
  • Insula Pag versus continent
  • Biserica romană din Nin
  • Minunile orașului
  • Bucăți nedigerate
  • Exemplu de canibalism
  • Turiști în krka cascadei
  • Spectacolul apei în rezervația Krka
  • Roz de Primosten
  • Bunicuțele mov
  • Trogir
  • Aer de Florența

2 Responses to Dalmația din camping în camping

  1. ALEXANDRA spune:

    Am fost cu voi!!! Mulțumesc 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *