În căutarea râului perfect – partea 2

În căutarea râului perfect – partea 4

15 mai 2017 Comentarii (0) Caiac, Europa, Jurnale

În căutarea râului perfect – partea 3

După raliul din noaptea trecută ne trezim cu ideea de a muta mașinile înainte de a ieși pe apă. E un pic cam mult să ai și mașină și caiac dacă ziua ești căpitan iar noaptea șofer, dar nu avem încotro și ca să nu mai depindem de nimeni vom încerca de acum înainte să ducem măcar o mașină în față, cu care să ne putem întoarce după celelalte. După micul dejun vom muta mașinile la Rogacica, următorul loc de campare, însă înainte vrem să vedem râul Vrelo, cel mai scurt și mai harnic din Europa. Numit și Râul Anului fiindcă lungimea lui este de 365 de metri, în scurtul lui parcurs face o grămadă de lucruri: se naște dintr-un izbuc cu debitul mediu de 300l/s, se risipește în câteva săritori, alimentează o moară de apă (acum în paragină) și o păstrăvărie (funcțională), traversează campingul asigurând un cadru plăcut pentru terasele restaurantului construit chiar deasupra apei și sfârșește apoteotic printr-o cascadă de 10 metri înălțime ce cade drept în Drina.

Plecăm cu mașinile. Aval de baraj valea este destul de largă pentru a face loc și șoselei și de la volan avem uneori vizibilitate asupra Drinei. Râul este neobișnuit de repede, de o rară vitalitate, dar ceea ce ne încântă cel mai mult e culoarea verde a apelor sale. Găsim destul de ușor locul de campare de la Rogacica și într-o oră reușim să ne întoarcem cu Baghera, răstimp în care coechipierii ne-au transportat caiacele la malul apei, gata de a lua startul.

Lansarea aval de baraj

Etapa de azi va fi scurtă, de numai 23 de kilometri. Punând la socoteală și curentul Drinei, n-ar trebui să ne ia mai mult de trei ore. De cum ne desprindem de mal simțim cu încântare că prindem viteză. Abia apucăm să ne dezmeticim și ajungem în dreptul frumoasei cascade a râului Vrelo, după care ne regrupăm pentru a naviga în grup. Pe un râu curgător sunt două pericole: să intri din neatenție în raza crengilor copacilor de pe mal și bulboanele ce pot fi cauzate de vreun bolovan acoperit superficial de apă.

Cascada râului Vrelo

Destul de repede ne obișnuim cu noua înfățișare a Drinei. Curgând odată cu apa senzația de înaintare e nulă, însă e destul să privești malul ca să-ți dai seama de iluzie. Desigur, în masa apei există curenți semnalizați de mici vălurele și de anafoare laterale, adevărate „benzi rulante” pe care odată urcat te simți ca și cum ai călări un bidiviu și Marco, mare amator de chilipiruri, încearcă lenea de a abandona vâslitul.

Pe râu

Odată cu ieșirea din defileu peisajul s-a schimbat. Culmile munților nu mai strâng râul, nu mai sunt abrupte și nu-și mai arată roca, însă peisajul rămâne unul montan, cu maluri împădurite printre care apar sporadic gospodării. Greierii își fac de cap prin fânețe și uneori dinspre șosea se aude motorul vreunei mașini.

La podul de la Bajina Basta vedem o grămadă de caiace trase la mal, prilej de a face și noi un popas. Un afluent al Drinei alimentează o moară de apă cu roți orizontale. Cursul de apă fiind slab, s-a optat pentru sistemul cu „buton”, jetul de apă fiind condus printr-un tub subțiat la capăt sub formă conică pentru accelerarea la ieșire a jetului de apă.

Popas la Bajina Basta

Pe terasa unui restaurant ne întâlnim cu grupul de români căruia ne alăturăm vremelnic fiindcă ei așteaptă ciorba și peștele câtă vreme noi sorbim doar niște beri. Cu o parte ne cunoaștem din alte întâlniri, dar prilejul e binevenit pentru a-i cunoaște și pe ceilalți sau pentru a ne reîmprospăta memoria.

Casa de pe Drina

Reîntorși la caiace le găsim mult mai aproape de apă decât le lăsasem, singura explicație fiind faptul că la baraj se uzinează, debitul Drinei fiind în creștere. Pornim. Nu departe de pod dăm peste o căsuță ridicată pe o stâncă izolată în mijlocul râului, construcție ce a făcut faimă pe internet fiind inclusă în top 10 case din lume, apoi peisajul devine din nou anonim.

Pe nesimțite vremea frumoasă se schimbă. Un vânt aspru și tăios ia Drina în răspăr amintindu-ne episodul similar de pe lac însă de data asta, având curentul apei de partea noastră, nu se mai pune problema de înaintare. Prea repede pentru gustul nostru vedem din nou caiace pe mal și realizăm că am ajuns la Rogacica.

Final de etapă

Locul ales pentru campare este un vast platou situat la confluența unui mic râu cu Drina, constituit din material aluvionar, mai precis pietriș de râu și mâl, ce nu se prea pretează pentru o tabără de corturi. Aproape de malul apei există un local rustic cu terasă ce servește mâncare și băutură iar un grup social și niște dușuri improvizate completează de bine de rău recuzita spațiului de campare. Câteva perimetre înierbate au fost deja ocupate de cei ajunși înaintea noastră așa că nu ne mai rămâne decât un loc mlăștinos la umbra unor plopi.

Tabăra de la Rogacica

Bogdan Iftemie, Mihai Heroiu și Aurelian Ichim se întorc la Perucac după mașini și au bunătatea de a mă lua și pe mine în același scop, astfel că la ora 18 avem parcul auto complet. Deoarece este încă devreme hotărâm să ducem o mașină două etape înainte, la Mali Zvornik, ca să ne asigurăm două zile de liniște, nu înainte de a profita de ceea ce organizatorii au numit „surpriză pentru toți participanții”: Barbara, o nemțoaică, își serbează ziua de naștere împărțind fiecăruia o felie de tort și o bucată de friptură dintr-un miel prăjit la proțap. Bogdan, care cunoștea dedesubturile, i-a pregătit un cadou, cartea lui Ivo Andric, „Podul peste Drina”, iar Mike a găsit prin bagajele lui o sticlă de tărie potrivită situației.

Hotărârea fiind luată plec împreună cu Mike spre Mali Zvornik, fiecare cu mașina lui. Cu toate că șoseaua urmează fidel cursul râului, de pe uscat alte lucruri ne atrag atenția. Satele prin care trecem sunt plăcute, cu casele risipite la distanțe mari una față de alta, retrase de la șosea și înecate în vegetație. E luna mai și fânețele sunt cotropite de hoarde de greieri pe care-i aud prin geamul lăsat deschis. La Vrhpolje identificăm la marginea drumului indicatorul spre „Ethno camp”, următorul loc de înoptare, apoi continuăm încă 50 de kilometri spre Mali Zvornik unde există un nou baraj. După experiența lacului de acumulare de la Perucac suntem curioși pe ce lungime vom avea de vâslit din nou în apă stătătoare și ne cam muiem constatând că vor fi măcar 20 de kilometri, dar ne mai revenim la gândul că peisajul cu noi pereți de stâncă promite să ne recompenseze efortul.

 

Alte imagini:

  • Locul de lansare
  • Drina după barajul de la Perucac
  • Lansarea
  • Cascada Vrelo
  • Podul de la Bajina Basta
  • Caiace la Bajina Basta
  • Casa de pe Drina
  • Printre valuri
  • Înfruntând vântul
  • Peisaj de pe râu
  • Caiace în tabăra Rogacica
  • Tabăra de la Rogacica
  • Parcul auto complet

Mai departe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *