cover

Acțiunea Crater

cover

Culori pure

13 decembrie 2016 Comentarii (1) Calatorii, Italia, Jurnale

La terza volta – partea a VI-a – Scala dei Turchi

Ghidul de buzunar amintește de „Castelul vrăjit” localizându-l incert într-o livadă de măslini situată la doi kilometri de centrul orașului. Soarele e ridicat deja peste orizont și razele lui calde stârnesc uleiurile volatile ale pinilor crescuți pe marginea șoselei. Țărmurile sudice, expuse luminii pe tot parcursul zilei se trezesc devreme și se culcă târziu, dar mai mult, au o anume prospețime și un chef de viață pe care-l simt din plin.

La ora răsăritului am coborât în port. În lumina portocalie rugina de pe carena unui vas ieșea în evidență ca o văpaie, iar bărcile pescarilor luau largul una după alta. De obicei cheiurile sunt fascinante, dar aici n-am găsit nimic care să mă rețină și ca să nu irosesc dimineața m-am hotărât să vizitez „Castelul vrăjit”.

E duminică și pe lângă mine trec bărbați ieșiți la jogging. Un panou inscripționat cu „castello incantato” îmi certifică faptul că sunt pe drumul cel bun. Înspre mare apar câțiva măslini, dar e o pistă falsă căci indicatoarele arată spre coasta dealului și astfel îndrumat găsesc ușor livada, dar mă blochez în fața unui grilaj închis ce afișează un orar în care nu mă încadrez. Ce e de făcut? Îmi aduc aminte că ieri am lăsat să-mi scape salinele așa că sub ochiul unei camere de luat vederi escaladez grilajul și mă pierd pe sub frunziș, ca în copilărie, la furat de cireșe.

Castelul vrăjit

Castelul vrăjit

Livezile de măslini cu trunchiuri contorsionate sunt decorul perfect pentru o poveste cu vrăjitoare, dar aici există și obiectul farmecelor, o lume împietrită ce mă privește cu ochi ficși din sutele de bucăți de rocă înșirate dealungul unor alei. La fel ca tâmplarul Gepetto, țăranul Fillipo Bentivegna s-a distrat punând ochi, nas și gură oricărei bucăți de piatră, ba mai mult, slujindu-se de un tăciune a făcut și desene pe pereții unei căsuțe din livadă, intrând astfel în rândul artiștilor lumii, e drept, mai la coadă. Deoarece am venit cu mult înainte de ora deschiderii am timp suficient ca să-mi fac fotografiile, încheind vizita tot cu un exercițiu acrobatic, de astă dată pe zidul din fundul livezii.

Sailing la Mediterană

Sailing la Mediterană

După micul dejun luat la B&B ne luăm rucsacurile și o pornim spre stația de autobuz. Avem timp berechet așa că o lălăim printr-un parc cu vedere spre port înainte de a ocupa loc pe banca din stație. Primele semne de întrebare încep să apară odată cu scurgerea timpului. Ora de plecare se apropie și în stația pustie continuăm să fim singurii mușterii. Mă mai uit încă o dată la orarul afișat pe un panou și încerc să mă autoliniștesc: ne-am prezentat la ora potrivită. O vreme ne mai amăgim cu gândul că s-ar putea ca autobuzul să aibă întârziere, dar până la urmă devine evident că perseverând vom intra în categoria fraierilor. O scurtă informare la un bar ce vinde și bilete de călătorie ne edifică pe deplin: duminica nu circulă nici-un autobuz. Ne doboară gândul că am mai putea pierde încă o zi, așa că pornim spre capătul orașului ca să facem autostop.

Pe șosea trec în viteză mașini noi, scumpe și bine întreținute. Se pare că nimeni nu vrea să se încurce cu niște backpackeri, însă în ciuda realității avem presimțiri optimiste. Un Fiat răblăgit cu o namilă de câine în spate ne-ar duce câteva sate mai în colo, dar asta nu ne ajută cu nimic și le mulțumim politicos, apoi un alt Fiat (suntem în Italia) oprește. Nici ăsta nu merge la Agrigento, dar ne poate lăsa cam la jumătatea drumului. Nu știm dacă e mai bine sau nu să plecăm, dar ne-am plictisit să stăm pe loc așa că urcăm. Șoferul e comunicativ și ne spune că locul ales pentru autostop nu era bun. Mașina e nouă și îi dă blană astfel că în scurt timp ajungem la intersecția în care el trebuie să o ia în altă parte, dar nu ne lasă acolo ci face un ocol pentru a ne duce la o benzinărie pustie unde avem șanse mai mari să orim vreo mașină.

Rămânem singuri în pustietatea unor dealuri presărate cu căpățâni de calcar. Prima mașină care vine e un Land Rover ce trece de noi, intră în benzinărie și se întoarce să ne ia. Șoferul, un tânăr, are pe bord o pălărie din piele și în portbagaj un câine de vânătoare. Îl întreb dacă e hunter și nu mă înțelege, dar când duc la ochi o presupusă pușcă îmi face semn că da. Discutăm cum putem. Lăudăm Sicilia, cu orașele ei frumoase și peisajele magnifice. Știu că pe aici pe undeva există o faleză spectaculoasă numită Scala dei Turchi. Si, o cunoaște. Ne poate duce la ea? Păi nu la Agrigento vrem? Dacă se poate, la Scala dei Turchi. Oprește un pic agasat, întoarce câteva sute de metri și ne lasă pe o plajă pustie: de aici trebuie să o luăm pe jos.

Un țărm pustiu

Un țărm pustiu

Ziua e senină, caldă și strălucitoare și colac peste pupăză ne plimbăm fără griji la malul mării. Pe coama unor dealuri ce flanchează litoralul se zăresc acoperișurile unor case, dar altfel zona e pustie. O yolă abandonată abandonată în nisip ne atrage irezistibil. Ceva mai încolo a parcat un camper lângă care un cuplu de vârsta a treia se sorește pe niște scaune pliante. Pășim pe nisipul umed, aproape de valuri, fără să avem idee unde e faleza căutată. Cosmina dibuie o rană albă în coasta unui deal și presupune că ar putea fi acolo, dar cele câteva imagini văzute pe Google Earth arătau mult mai grandios. Un restaurant deschis pe plajă marchează locul în care o șosea se apropie de mare și din acel punct începem să avem companie. În grupuri mici, lume îmbrăcată de oraș coboară pe plajă luând-o spre un cap stâncos ce închide un mic golf. Locul se umple de aflorimente spectaculoase pe care marea încearcă să le erodeze și da, recunosc profilul zimțat, de un alb orbitor al Scalei dei Turchi ce avântă spre larg un promontoriu format din planuri înclinate împodobite cu siluete umane.

Scala dei Turchi

Scala dei Turchi

În scurt timp ajungem și noi acolo. Roca moale și nefiresc de albă pare un fel de cretă în care natura a săpat zeci de brăuri paralele, ca volutele unui bulgăre de frișcă, iar oamenii, mai pragmatici, au zgâriat inimioare. Scăpat ca prin minune de hidoșenia unor balustrade ce l-ar fi pocit iremediabil, locul reușește să rămână natural (în ciuda inimioarelor). Vremelnicii lui vizitatori ce-i cutreieră brâurile ca-ntr-o plimbare pe promenadă se opresc ca să asculte marea sau pur și simplu ca să privească, instalându-se în lojele de piatră închipuite de scobiturile rotunjite în trupul dealului. Dincolo de promontoriu faleza continuă pe sute de metri oferind panorama unui fel de amfiteatru, înroșit la această oră de lumina caldă a soarelui ce coboară spre orizont. Adăstăm și noi. La fel ca în preajma cascadelor, locul ne reține. Probabil că și frumusețea este o formă de energie pe care încercăm să o acumulăm pe retină. Timpul trece și ne vine greu să ne întoarcem.

img_5158

În preajma restaurantului ieșim la șosea. Până în Agrigento e prea mult ca s-o luăm pe jos așa că ne încercăm norocul din nou la autostop. După numai câteva minute oprim un alt Fiat cu al cărui șofer ne întreținem veseli. Îi spunem că ne place Sicilia, că am venit aici la terza volta. Am văzut Taormina? Am văzut! Cefalu? Monreale? Insulele Eoliene? Da, sigur! Trapani? Favignana? Și pe astea. Siracuza? Noto? Evident! Piazza Armerina? Da! Voi ați călătorit mai mult ca sicilienii, ne gratulează italianul. A fost și el în România: București, Transilvania, Bacău. Bacău? Bacăul nu e turistic! Nu e turistic, dar de acolo e Vasilica, nevastă-sa.

Agrigento

Agrigento

Coborâm în preajma gării și o luăm prin centrul vechi spre B&B-ul la care avem rezervare. În seara asta nu vrem să mâncăm la restaurant, dar fiindcă ar fi bună o gustare ies ca să găsesc ceva. La un fast food domestic îmi face cu ochiul un fel de salată capresse împachetată într-o chiflă pe care o mestec în stradă în timp ce iscodesc în continuare în căutare de mâncare. Hei: a fost chiar bună! Revin ca să-i iau una și Cosminei. Îi place și ei. Mai băgăm una? E deja târziu și fug să văd dacă nu au închis. La terza volta.

Alte imagini:

  • O lume de piatră
    O lume de piatră
  • Palat în Sciacca
    Palat în Sciacca
  • Drumul spre mare
    Drumul spre mare
  • Litoral mediteraneean
    Litoral mediteraneean
  • Ta daaa...
    Ta daaa...
  • Recife
    Recife
  • img_5016
    img_5016
  • img_5020
    img_5020
  • img_5031
    img_5031
  • img_5060
    img_5060
  • img_5087
    img_5087
  • img_5097
    img_5097
  • img_5118
    img_5118
  • img_5131
    img_5131
  • img_5137
    img_5137
  • img_5138
    img_5138
  • img_5139
    img_5139
  • img_5152
    img_5152
  • img_5154
    img_5154
  • img_5156
    img_5156
  • img_5157
    img_5157
  • img_5162
    img_5162
  • img_5166
    img_5166
  • img_5171
    img_5171
  • img_5177
    img_5177
  • img_5179
    img_5179
  • img_5181
    img_5181
  • img_5183
    img_5183
  • img_5188
    img_5188
  • img_5190
    img_5190
  • img_5198
    img_5198
  • img_5199
    img_5199
  • img_5204
    img_5204
  • img_5246
    img_5246
  • img_5248
    img_5248
  • img_5250
    img_5250
  • img_5253
    img_5253
  • img_5255
    img_5255
  • img_5257
    img_5257
  • img_5266
    img_5266
  • img_5269
    img_5269
  • img_5275
    img_5275
  • img_5279
    img_5279
  • img_5290
    img_5290
  • img_5294
    img_5294
  • img_5296
    img_5296
  • img_5301
    img_5301
  • img_5305
    img_5305
  • img_5323
    img_5323
  • Agrigento
    img_5341

Save

Save

Save

One Response to La terza volta – partea a VI-a – Scala dei Turchi

  1. Diana spune:

    5341 waw! felicitari! compozitia cu evidenta ceasului-timp si lumina coborita, iar albastrul ala… il vreau pentru o rochie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *