Apuseni Ultra Race

16 decembrie 2018 Comentarii (1) Excursii, Fără categorie

Motivație spontană

Obiceiul este ca în fiecare săptămână să ne adunăm mai mulți în camera lui Moise (Sorin) și a lui John (Ionuț) să ne uităm la un film. Singura diferență a fost că în săptămâna asta am dus totul la un alt nivel. Acum, în timp ce scriu îmi aduc aminte cum îmi tot zicea Emi (un coleg de cameră) dacă merg cu el pe munte și eu tot îi spuneam că nu pot, pentru că am facultate, dar cu promisiunea că data viitoare mergem. Uite că a venit și momentul ăsta, Emi!

Mai vedeam pe/la internet/televizor cascadorii sau experimente periculoase care aveau la final mesajul: “Nu încercaţi asta acasă”. Nu înţelegeam rostul acestui mesaj, pentru că nu-mi imaginam că ar putea fi cineva atât de inconştient încât să imite ce vede (în condiţii lipsite de siguranţă), dar se pare că urma să păţesc un lucru asemănător.

Kumar & Harold go to the White Castle în regia lui Danny Leiner a fost propus și votat ca filmul la care să ne uităm.

– Îi genial filmul! Plin de chestii rasiste și stereotipii, dar e genial, ne-a asigurat John.

– Voi l-ați mai văzut? a întrebat Andreea

– DAAA! răspunde John cu Mihai la unison. Dar e genul ăla de film la care te poți uita de o grămadă de ori că mereu vezi ceva nou, ceva ascuns sau subtil.

Într-adevăr filmul este rasist, plecând doar de la ideea că cei doi protagoniști sunt un chinez (Harold) și un indian (Kumar) care după ce văd o reclamă la TV despre hamburgerii de la The White Castle se hotărăsc să meargă până în alt oraș să mănânce. Practic toate peripețiile lor se întâmplă ca răspuns la dorința lor de a mânca neapărat acei hamburger, dar cu asta am să mă opresc și vă propun să vizionați filmul pentru a înțelege despre ce vorbesc. Mă gândeam în timpul filmului ce fain ar fi să facem și noi ceva de genul. Să plecăm undeva așa spontan, doar cu o dorință în cap și vedem pe traseu unde ajungem sau cum ne descurcăm în diferite situații. La finalul filmului:

– Mai este și partea a două dacă mai aveți răbdare să ne uităm, ne propune Mihai!

– Auziți! Ce tare ar fi să-i zicem lui Titi să mergem cu mașina undeva, lansez eu ideea.

– Daaa! confirmă câteva voci.

– Sau nuuuu, mă răzgândesc eu, știu ce să facem! Haideți să mergem acuma seara să mâncăm și noi hamburgeri de la McDonald’s și ca să o facem și mai interesantă experiența și cât mai aproape de realitatea filmului, haideți să mergem cu trenul în alt oraș.

Când au auzit asta, John și Moise deja se îmbrăcau cu hainele de stradă. Am menționat faptul că era ora 21? Andreea și Mihai aveau cursuri de dimineață așa că s-au retras din plan, dar eu aveam abia de la ora 17 a doua zi, deci era posibil. Plec în cameră să mă schimb și mă întâlnesc cu Emi care se pregătea să plece într-o tură în Făgăraş.

– Până unde mergi cu trenul? întreb eu.

– Brașov, de ce?

– Vin și eu cu încă doi prieteni.

– Nu cred, zice Emi cu o față nedumerită.

„Un cuplu ciudat”

Mă îmbrac gros, îmi iau un buff, o căciulă și niște mănuși, pentru că mă aștept să fie foarte frig și mă întorc în camera băieților.

– Eu am pus 1 litru de apă, un cuțit, dezinfectant de mâini și 30 de lei. Ceva gustare ne putem lua de la magazinul din gară. Voi ce ați pus?

– 2 suluri de hârtie igienică, 4 litri de apă și cam atât. Lasă litrul ală în cameră că ne ajung 4 litri. Nu are rost să cărăm prea mult cu noi, zice John.

La 22:15 pleacă trenul spre Brașov, așa că ne grăbit să prindem busul. Ajungem la gară și până să intrăm în clădire deja ne împărțeam sarcini ca să fim cât mai rapizi. John primește legitimațiile ca să ia biletele dus-întors, iar eu cu Moise mergem la magazin să cumpărăm de-ale gurii. Cumpărăturile au mers mai rapid așa că ajungem la fix lângă casa de bilete ca să auzim conversația casierei cu John.

– 3 bilete dus-întors până la Brașov, vă rog.

– Când vă întoarceți?

– Cu trenul de la ora 8:59.

– În aceeași zi? întreabă casiera nedumerită. Dar pentru ce mergeți?

– Mergem să facem o surpriză unui prieten.

Biletele

Practic aveam la dispoziție 4 ore ca să ajungem până la Mc, să mâncăm și să ne întoarcem. Suficient! Ajungem pe peron, facem un selfie cu biletele ca să se convingă Andreea și Mihai că e pe bune toată aventura și ne îndreptăm spre tren. Ajungem în compartiment, ne aruncăm rucsacii sus la locul de bagaje și desfacem o pungă de pufuleţi cu arahide. După pufuleți mâncăm și o pungă de popcorn cu sare.

– Marcel, mai avem ceva de mâncare? mă întreabă John.

– Ar mai fi o pungă de pufuleți cu arahide, dar nu erai tu ăla care zicea că până la Brașov să nu mâncăm?

– Ba da, dar ce să fac? Dacă tot le-ați luat…

Brașov

Ca să scăpăm de plictiseală, cel puțin pentru o perioadă hotărâm să jucăm adevăr sau provocare. Moise a fost provocat să meargă în compartimentul alăturat și să-i întrebe pe ce-i de acolo cum stă treaba cu „pisica lui Schrodinger”. A doua provocare este pentru John care trebuie să ofere cuiva o foaie cu poeziile lui Moise și autograf, sub pretextul că e poet debutant și are nevoie de reclamă. Una peste alta, a ajuns să ofere acest „cadou” controlorului.

Emi, Moise și John

Este ora 1 și oboseala își spune cuvântul. Eu adorm primul urmat de cei doi colegi. Mă trezesc de câteva ori pe drum de frică să nu ratăm stația, dar aparent John și-a pus alarmă la telefon, deci eram în siguranță. Coborâm din tren, facem un selfie cu stația din Brașov și stăm o oră în gară, pentru că Mc-ul se deschide abia la 7. La ora 6 îi urăm distracție plăcută lui Emi și ne îndreptăm spre centrul orașului. Este pustiu. Trotuarele sunt acoperite de gheață și zăpadă așa că înaintarea este dificilă. La ora 7 fără 15 ajungem în fața restaurantului. Stăm la intrarea principală zgribuliți de parcă se va lansa noul iPhone și ne-am grăbit să prindem fiecare o bucată.

Așteptarea

Într-un final se deschid ușile și intrăm. Eu știam ce vreau așa că lansez comanda primul:

– 2 BigMac, vă rog!

– Nu avem, ne pare rău. Doar ce se vede sus. Abia după ora 10 vom avea.

Recunosc că mi s-a cam tăiat din entuziasm. Am visat tot drumul, 6 ore la cei 2 BigMac, iar acuma mi se spune că nu este. Mă uit pe panourile cu meniuri și observ cu stupoare că sunt doar „meniuri mic-dejun”. „Serios?! Am venit atâta drum pentru un ou, o chiflă și 2 bucăți de bacon?”, îmi spun eu în gând. Mă resemnez și comand, măcar să nu fi venit chiar degeaba. Mă costă 10 lei, dar evident că nu mă satur. Nici eu, nici Moise cu John.

Micul dejun

– Hai să mergem la gară și ne luăm ceva de acolo. Poate ne vom sătura, propune Moise.

– Stai numa să merg la baie și plecăm, răspunde John.

Eu în tot acest timp mă uitam hipnotizat la un afiș cu BigMac. Pornim spre gară.

– Uite un Profi. Hai să luăm ceva de acolo. Sigur vom ieși mai bine, propun eu.

1 cârnaț, 3 bucăți de caș pane și 5 mititei mâncați pe o bordură în gară abia ne-au ținut de foame până în Cluj, dar am avut noroc că timpul a trecut repede. Mă rog, înafară de porțiunea dintre Aiud și Cluj-Napoca. Parcă nu se mai termina.

Cu avionul sau cu trenul?

One Response to Motivație spontană

  1. Kiru spune:

    Bă Marco, chestiile astea se fac până la capăt: ai vrut 2BigMac, ai plecat în alt oraș ca să-i ai, apoi nu te întorci fără ei! Aștepți până la ora 10, dacă nu au în Brașov pleci la București, dar nu te întorci fără. Clar?

Lasă un răspuns