Călătorii în India – Dorin Chiș

5.00 din 5 pe baza evaluării a 1 client
(1 recenzie client)

30.00lei

-carte de călătorie

-363 pagini

-ilustrații de Florin Drăghici după fotografiile autorului

-hărți alb/negru

-copertă înfoliată

Trenul înaintează lent, zăngănind macazurile inerente nodurilor feroviare. La periferia oraşului suntem opriţi de semnale. În timp ce garnitura adastă, geamul pătat se metamorfozează într-un ecran TV pe care rulează spectacolul cutremurător al sărăciei crunte. Cu cât ochii se obişnuiesc cu întunericul şi reuşesc să discearnă, dincolo de interiorul vagonului reflectat în geam desluşim un cartier întreg de încropituri semănând a coteţe înghesuite unul în altul, printre care la această oră încep să se dezmorţească siluete umanoide. Câteva focuri aprinse adună în jurul lor oameni zgribuliţi. Nu pijamale, nu papuci moi şi nu periuţe de dinţi, ci doar murdărie, zdrenţe, resturi mocnind înecăcios sub oale înecate în funingine, promiţând cel mult o fiertură caldă. Ochiul fuge în noapte, căutând capătul disperării, dar fractalii sărăciei se repetă la nesfârşit, transformându-se în orizont. Rupiile pe care le am mă ard în buzunar. Panorama îmi dă senzaţia pregnantă de picătură de metal topit căzând pe un iceberg, dar în acest expres călătorim ca într-un creuzet, şi odată cu plecarea trenului toate aceste imagini rămân în registrele trecutului şi al amintirilor. Însă al celor de neşters. În ţara mea, societatea a fost sfărâmată de grebla comunismului ce a nivelat discrepanţele sociale şi aici, în India seculară, realizez pentru prima dată experienţa în care degradarea umană escaladează limita dintre imaginar şi real. Episodul îmi aduce pregnant în memorie relatarea Alexandrei David Neel, care la începutul secolului XX a făcut mai multe călătorii în India, cu grupurile de săraci adunate la bariere ca să cerşească mâncare, lovindu-şi burta şi ducând mâna la gură. Oameni ajunşi la limita disperării, sau mai degrabă epave umane ale căror schelete erau îmbrăcate cu o piele devenită prea largă, atârnând în pliuri pe abdomen, pe piept ori la genunchi, cu pungi golite în locul în care ar fi trebuit să aibă sâni, ori copii scheletici cu abdomenul umflat grotesc din cauză că mâncau pământ. Poate că India de azi, ce este una din puţinele puteri nucleare ale lumii şi care se mândreşte cu programe spaţiale, a reuşit să se ridice deasupra inaniţiei, dar în trecut lucrurile au stat altfel. Forţate de nevoi, familii întregi porneau către oraşe în speranţa iluzorie a unui trai mai bun. Numai că oraşele aveau deja săracii lor, din care cauză le era interzis să intre, şi atunci se îngrămădeau în zonele învecinate, amplificând şi mai mult nevoile. Degeaba li se împărţea uneori orez: cantităţile disponibile nu puteau să-i sature, şi moartea prin inaniţie era o realitate. Nici în oraşe nu era mai bine. Cerşetorii întinşi pe străzi se stingeau din aceleaşi cauze, şi zilnic treceau şarete care le ridicau cadavrele pentru a fi arse. Au fost oameni care nu au putut digera imaginea sărăciei cronice şi au preferat să părăsească India pentru a scăpa de ea. Se spune că un ziarist american a întrebat: „Cum puteţi suporta atâta sărăcie?”, la care răspunsul a fost: „Cum puteţi suporta atâta lux, ştiind că milioane de oameni mor de foame?”

Lodhi Garden este locul în care începe să ţi pară rău după toate vechiturile aruncate. Chiar dacă, în esenţă, este doar un parc preferat de yoghini şi de sportivii matinali, arealul este de fapt o zonă tampon între veacuri şi civilizaţii. Căci nici gazonul pârjolit şi nici chiar luciul de apă al unui vechi canal ce comunica pe vremuri cu Yamuna nu reuşesc să te atragă aşa cum o fac vechile mausolee ale dinastiei Lodi, rămase încă în picioare după aproape 500 de ani. Pe ei i a învins Babur la Panipat, punând capăt sultanatului din Delhi, în 1526. Poate respectul pentru cei plecaţi, poate smerenia din preajma morţii, poate valoarea arhitectonică incontestabilă sau poate un pic din toate acestea au făcut ca vechile clădiri să rămână în picioare. Frecarea cu timpul a lustruit piatra sau a rupt bucăţi din plăcile ceramice smălţuite cu albastru, a rotunjit muchiile şi a înnegrit mortarul ori a dezvoltat reţele ramificate de crăpături, ansamblul acestor „tehnici” constituind ceea ce denumim, generic, patină a timpului.

Categorie:

1 recenzie pentru Călătorii în India – Dorin Chiș

  1. 5 din 5

    O carte excepțională despre… nu doar despre India. Despre călătorii interioare. Cartea se citește singură și ma bucur ca a fost scrisă.

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *