Vârful Căprioru (de 2x!)

26 februarie 2019 Comentarii (0) Destinatii de weekend, Evenimente, Excursii, Fără categorie

Vlădeasa Winter Trail

Am auzit de mult timp de această competiție și chiar știam aproximativ despre ce este vorba, dar nu participasem niciodată, nici măcar în calitate de voluntar. Cu toate acestea, invitația a venit de la Ariana prin intermediul Andreei.

„Vlădeasa Winter Trail este o competiție de alergare montană organizată de 360SPORT Club și Asociația Natura Transilvaniei, în masivul Vlădeasa. Se desfășoară pe o lungime de 15km cu 950m diferență de nivel pozitivă.” - Ardelean Cozmin

-Mi-a trimis Ariana mesaj dacă nu vrem să venim voluntari și la Vlădeasa Winter Tail, îmi zice Andreea.

-Hmmm, nu sună rău. În ce perioadă e? întreb plin de entuziasm.

-Păi în weekend-ul 22-24 februarie, iar plecarea ar fi ori de vineri când vrem noi, ori sâmbătă dis-de-dimineață, pe la 6.

-Și sesiunea când se termină? Trebuie să văd dacă nu am restanțe pe weekend-ul ăla. Dacă nu am, eu zic să mergem.

-Ăla e ultimul weekend din sesiunea de restanțe, deci teoretic dacă trec la genetică pot veni și eu.

-Bun! Sper să ne pună repede notele să o anunțăm pe Ariana.

Trece sesiunea normală, vine vacanța dintre semestre și noi încă nu știam dacă putem sau nu merge la eveniment. Într-un final, la începutul sesiunii de restanțe aflu că am trecut la toate materiile și deci îi trimit mesaj Arianei că eu sigur merg.

-Bună Ariana! Am înțeles de la Andreea că putem fi voluntari la Vlădeasa Winter Trail.

-Hey! Ți-ai trecut examenul?

-Daaaaa! Vin ca voluntar! Dacă se mai poate.

-Sigur! Oare ai transport? Cu ce vii?

-Păi eu plec din Oradea și ar trebui să mă întorc tot aici, deci o să vin cu mașina mea.

-Vorbește cu Alex și Claudiu Szabo pentru că vin și ei și poate veniți împreună, mă îndeamnă Ariana.

Zis și făcut. Am vorbit cu băieții și ne-am înțeles că plecăm împreună vineri pe la ora 15. Între timp aflu că Andreea are o restanță, deci nu va veni. Trec zilele, iar eu devin din ce în ce mai nerăbdător. Cum am stat tot în oraș două luni întregi simțeam că am nevoie de o ieșire la munte. Nu mai suportam aglomerația, gălăgia, bibliotecile și mirosul de noxe din Cluj.

22.02.2019

Mă trezesc devreme după o noapte chinuită, pentru că nu aveam stare. Voiam să plec. Îmi fac o cafea, mă uit la un film, după care mă apuc de bagaj și ca norocul că timpul a trecut relativ repede. Pe la ora 14 îmi trimite Alex mesaj.

– Salut! Ai putea să vii pe la 15 fără 20, fără 15 după mine?

-Ăăă…da. Eu la 14 jumate merg să-mi iau mâncarea și vin.

-Bun!

Singurul lucru pe care l-am omis a fost faptul că trebuia să îmi plătesc și taxa de drum la mașină, așa că după mâncare am ajuns la 14:45 și după Alex la 15.

-Scuze de întârziere. Am uitat că mai trebuia să-mi plătesc taxa de drum.

-Stai liniștit! Nu e grabă.

Mă uitasem la bagajele pe care le aducea Alex și mă gândeam că eu, o persoană, am mai multe bagaje decât ei doi la un loc. Adevărul e că urma să aflu curând de ce.

-Unde mergem după taică-tău? îl întreb eu.

-La Crișul.

Am recuperat din timpul pierdut pe drum, așa că pe la 15:15 ajungem la Crișul. Ne întâlnim cu Claudiu, ne salutăm după care îl întreabă pe Alex:

-Ai pus niște apă pentru drum?

-Pff..am uitat, zice Alex dezamăgit.

Făcusem abia 500 de metri și îl văd pe Alex cu palma pe frunte.

-Ahh! Ți-am uitat bocancii.

-Trebuie să ne întoarcem după bocanci. Cu încălțările astea nu voi face față. Îi datorezi lui Marcel doi litri de benzină și o bere, zice Claudiu.

-Nu mai bine un litru de benzină și două beri? zic eu cu zâmbetul pe buze.

Ne mai deplasăm 1 km și Claudiu întreabă din nou:

-Aparatul foto ți l-ai pus?

-Ahhh! NU! răspunde Alex puțin îngrijorat.

Ne mai deplasăm 1 km și Claudiu întreabă din nou:

-Bețele mi le-ai pus?

-Ahh! NU! răspunde Alex deja râzând, amuzat fiind și el de situație.

Și uite așa s-au echilibrat bagajele. Într-un final ieșim din oraș pe la ora 16 cu destinația Rogojel, Săcuieu județul Cluj. Pe drum ne-am oprit la Profi în Aleșd, iar la plecare, conform indicatoarelor eram obligați să o luăm înapoi spre Oradea și apoi să ne întoarcem. La ieșire din Aleșd am oprit la prima benzinărie ca să merg la baie și ghiciți ce. Conform indicatoarelor, iar trebuia să ne întoarcem spre Oradea, dar de data asta am zis că fac stânga pe răspunderea mea. Vorba aia: dacă un lucru se întâmplă de două ori, sunt foarte mari șanse să se întâmple și a treia oară.

Pe la ora 18 ajungem la pensiunea Anica, mergem să salutăm și apoi să ne ducem bagajele în cameră pentru că la ora 21 era ședința tehnică. La ședință am fost „promovat” de la voluntar la voluntar team leader, așa că aveam în teorie o echipă de doi oameni, în practică mai mulți, pentru că urma să vedem că volumul de muncă ne depășea numeric.

Una peste alta, după ședință l-am chemat pe Alex pe dâmbul de lângă pensiune să facem niște fotografii cu cerul înstelat. De o perioadă m-a prins genul ăsta de astrofotografie și am zis că trebuie să încerc. M-am interesat pe diferite site-uri despre poluarea luminoasă din zonă, fazele lunii și vremea din seara respectivă și observ că am două ore de cer senin, de la 21 la 23. În teorie aveam minimul de echipament necesar (trepied, obiectiv fisheye 7.5mm F2.8 și declanșator cu fir), dar voiam să pun în practică cele studiate. Am avut plăcuta surpriză să-mi iasă niște cadre decente pentru prima încercare.

Astrofotografie

Ne-am culcat la ora 1 noaptea, dar nu înainte să-mi pun alarma la 6 jumate.

23.02.2019

Contrar dimineții anterioare, acum nu mai voiam să mă trezesc. După doar 5 ore de somn mă simțeam ca o legumă, dar nu știu cum și de unde mi-am găsit, într-un final, putere să mă ridic din pat. Înviorarea a fost mai ușoară apoi, pentru că aerul răcoros din camera m-a trezit instant. Mă spăl pe față, mă îmbrac și cobor la micul dejun. Mănânc rapid, pentru că presimțeam că este mult de lucru, așa că la 9 îmi adun echipa și începem. Startul se dădea la 10, deci eram contra cronometru. Trebuia să montăm bannerele cu sponsorii și zona de start. Imediat după ce terminăm ma cheamă Cozmin.

Coborârea

-Marcel, o să te rog să iei un echipament de filmat și să mergi cu o mașină până la cabana salvamont ca să filmezi concurenții.

Fac cunoștință cu domnul Mircea care urma să mă instruiască cu privire la echipament.

-Uite, este o cameră cu senzor de mișcare. Te conectezi cu telefonul prin wifi, montezi senzorul la maxim 100 m de cameră, dar mare atenție ca senzorul să nu fie expus direct la soare. Pe lângă asta îți mai dau un GoPro cu montură pe trepied, mă instruiește domnul Mircea.

Pulbere de zăpadă

Cât de greu putea fi? m-am gândit eu. GoPro am și eu, deci nu ar trebui să fie o problemă, iar camera cu senzor nu ar trebui să-mi facă probleme dacă urmăresc întocmai instrucțiunile. Iau aparatura, mă urc în mașină și pornesc spre cota 1430 m. Problema a fost că nu puteam urca cu mașina chiar până la salvamont, așa că cobor la ieșire din pădure și de acolo o iau la pas. Mai erau vreo 500 m de urcat prin zăpadă afânată, deci destul de dificil, pentru că mă afundam la fiecare pas. În plus de asta, concurenții ajunseseră deja la locul unde am lăsat mașina, deci și acum eram contra cronometru să ajung sus, să montez camerele și să sper că îi mai prind măcar la coborâre. Eram eu și schiorii pe traseu, dar eu alergam prin zăpadă cu aparatura în mână. Într-un final ajung la destinație și mă apuc de montat. Deja începeau să apară nelămuririle: senzorul trebuie să fie îndreptat spre cameră sau nu neapărat? De ce îmi îngheață imaginea pe telefon când pornesc camera? Cât de larg „vede” senzorul? Toate acestea erau întrebări pe care nu le-am știut pune domnului Mircea la base camp, așa că putem spune că am mers la noroc.

Urcarea

Nu am stat mai mult de o oră jumate la salvamont că și apare Dan chiar când mă pregăteam să cobor.

-Să-l aștepți și pe Claudiu să coborâți deodată. Ajunge și el în maxim 10-15 minute, îmi zice Dan.

-Bun! Îl aștept.

Apare Claudiu, își dă jos rachetele de zăpadă, le lasă la salvamont și începem coborârea la picior. A fost destul de solicitant, dat fiind faptul că panta era destul de înclinată, era zăpadă afânată și gheață. Am și alunecat de două ori forțându-mi spatele în încercarea de a mă redresa. Odată ajunși la base camp mănânc de prânz și mă pun la somn. Mă trezesc pe la 18, la 20:30 servim cina, iar la 21 merg din nou cu Alex și Mircea (colegul de cameră) să pozăm cerul înstelat. Conform calculelor mele, aveam din nou vreo două ore de cer fără lună. Nu am stat mult, pentru că simțeam cum frigul își face simțită prezența și oricum la ora 22 era ședința tehnică.

Astrofotografie

-Marcel, mâine de dimineață va trebui să rearanjezi bannerele pentru că încrețiturile alea nu se pot scoate în Photoshop, îmi spune Cozmin mai în glumă, mai în serios.

-Am înțeles! Ne vom da silința mai tare mâine, răspund.

Mă pun la somn.

24.02.2019

De data asta m-am trezit mai ușor având în vedere că mă culcasem devreme, am mers să iau micul dejun și ne-am apucat să rearanjăm bannerele. Am scris cu vopsea pe zăpadă „Start Vlădeasa Winter Trail” și am asistat la startul competiției. După start, neavând ce să mai fac, am mers în cameră să văd ce poze am făcut și SURPRIZĂ, dau de niște fotografii cu Iulia (unul dintre fotografi) de care nu-mi aduceam aminte când le-am făcut. M-am dus la Iulia care făcea fotografii la sosire, să-mi reîmprospăteze memoria, dar nu înainte de a mă uita la dată și oră.

-Oare ce făceai azi la 10 și 17? întreb curios.

-ăăă…făceam poze din cabană la concurenţi. De ce?

-Păi m-am uitat pe aparatul meu la poze și am dat peste câteva cu tine, de care nu-mi aduc aminte când le-am făcut. Când le-am făcut?

-Nu-ți mai aduci aminte? În cameră la tine mi le-ai făcut.

La mine în cap nu se lega nimic, pentru că eram 99% sigur că la 10 și 17 eram afară.

-Ești sigură? o mai întreb o dată.

-Da, mi-a răspuns zâmbind.

Nu trec 5 minute că apare domnul Feri.

-Marcel nu-și aduce aminte când mi-a făcut niște poze la el în cameră, îi transmite Iulia râzând.

-Așa mult ai băut aseară?

-Nuuuu! Doar o bere, jur.

După ce râde puțin de mine pleacă, după care mă întorc la Iulia.

-Serios acum, eu ți-am făcut pozele? întreb deja disperat, dar și amuzat în același timp.

-Feri mi le-a făcut, cu aparatul tău.

Auzind asta m-am liniştit și am început să râd. In timp ce noi ne amuzam, apare primul concurent la linia de sosire. INCREDIBIL! A bătut recordul cu 7 minute față de anul trecut. A urcat și a coborât în doar o oră și 20. Restul concurenților au început să apară rând pe rând, iar închizătorul de traseu a ajuns pe la ora 13 burdușit cu stegulețe și panglici adunate de pe traseu. După premiere am început să adunăm bannerele și ce mai era de strâns, iar după asta ne-am luat rămas bun.

-Salut Cozmin! Ne vedem în 9 martie la Hășmaș Winter Trail.

-Perfect! Drum bun!

-Merci la fel!

În timp ce mă îndreptam spre mașină, domnul Feri îi spunea lui Claudiu în glumă:

-Ahh…el e șoferul?! Eu nu aș avea curaj să mă urc cu el în mașină. Nu-și amintește nici de pozele pe care le-a făcut.

Am râs toți una bună, ne-am urcat în mașină și am pornit spre casă.

  • ok_12
  • ok_7
  • ok_6
  • ok_5
  • ok_4
  • ok_3
  • ok_1

Lasă un răspuns