Pe Criș, tot mai departe

Weekend pe Oașa

27 iunie 2016 Comentarii (2) Caiac

Weekend pe Titicaca (un nou weekend…)

După o săptămână caniculară aveam un motiv în plus să fiu iritat. Înainte de a apuca să leg caiacele pe mașină, unul a căzut, cu consecințe din cele mai neplăcute: stratul exterior din fibră de sticlă a crăpat, fiind exclus să ajungă pe apă înainte de o reparație serioasă. Noroc că aveam de unde alege așa că l-am înlocuit și am plecat spre Titicaca, lacul la care visam de câteva zile. Am condus prudent, de teamă să nu mai fac vreo trăsnaie și nu m-am calmat cu adevărat decât atunci când am urcat în cockpit și am simțit legănatul valurilor. Înainte de a ajunge în munți plouase strașnic, era răcoare și mirosea aproape înțepător a rășină așa că, să se fi rupt caiacul în două și tot nu mi-ar fi păsat.

24-26 iunie. Fiind an electoral ne-a fost teamă că lacul de acumulare va fi gol (așa se întâmpla mai demult, când „băieții deștepți” se foloseau de energia ieftină pentru a finanța campania electorală), dar ploile abundente din ultima săptămână și apele umflate până la limită ne dădeau speranțe că va fi apă destulă, nu pentru caiacele care plutesc chiar și într-o palmă de apă, ci pentru ca peisajul să nu fie dezolant.

Cosmina și Gringo pe Titicaca

Cosmina și Gringo pe Titicaca

Am traversat lacul, am pus cortul în „poienița noastră”, am mâncat pe fugă și am urcat din nou în caiac. Nu aveam ce explora căci cunoșteam fiecare ungher ca-n palmă, așa că m-am mulțumit doar să ies pe apă, să mă legene valurile și să trag cu nesaț aer în piept, în timp ce greierii țârâiau pe mal iar pădurea deasupra căreia plutea un abur răsuna de trilul păsărilor.

IMG_0502

A doua zi m-am trezit devreme, ca să prind cea mai frumoasă parte a zilei pe apă. Un abur părea să umple văzduhul făcând ca peisajul să pară decolorat sau, cine știe, poate culorile nu se treziseră încă. Am pornit spre coada lacului padelând cu ochii în fundul caiacului. Mișcarea ritmică îmi lăsa răgaz pentru a rămâne cu mine însumi apoi, când m-am plictisit de mine am început să mă uit în jur.

Dimineața devreme, când culorile încă nu s-au trezit

Dimineața devreme, când culorile încă nu s-au trezit

Dincolo de meșteșug, a fotografia înseamnă a vedea. Pare simplu, dar nu e. Nu poți să vezi decât ceea ce ești avizat să vezi și lucrul ăsta se învață încet, repetând continuu. La început vezi ceva evident, o pană plutind pe apă, desenul spumei dusă de curent, apoi malurile oglindindu-se în apă ca imaginile simetrice dintr-un caleidoscop, încrețiturile fine ale apei din jurul caiacului, vaporii ce se ridică acolo unde radiația solară întâlnește apa sau difracția luminii pe câmpul de polen ce plutește la suprafață. De fapt, dacă te dedici „văzului” nu te mai saturi să descoperi aspecte din ce în ce mai subtile, unele atât de fine sau atât de efemere încât nu poți sau nu apuci să le copiezi în cutiuța aparatului foto.

Peisaj în adâncime

Peisaj în adâncime

La prânz lumina e prea brutală. Poți ieși pe lac pentru a face un pic de mișcare, însă trebuie să te protejezi din cap până în picioare împotriva radiației amplificate de luciul apei, în schimb spre seară este din nou plăcut și poți continua exercițiile de privit.

Căutând apă potabilă

Căutând apă potabilă

  • IMG_0503
  • IMG_0504
  • IMG_0534
  • IMG_0673
  • IMG_0698
  • IMG_0744
  • IMG_0792
  • IMG_0807
  • IMG_0815
  • IMG_0821
  • IMG_0827
  • IMG_0830
  • IMG_0862
  • IMG_0875
  • IMG_0884
  • IMG_0886
  • IMG_0909
  • IMG_0911
  • IMG_0924
  • IMG_0925

Save

Save

Save

Save

Save

2 Responses to Weekend pe Titicaca (un nou weekend…)

  1. Marius F spune:

    Foarte foarte fain, dis de dimineata pe lac.

  2. ALEXANDRA spune:

    Minunat!!!
    Felicitări pentru fotografii!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *