Prin Șureanu

Pe Bodrog

3 august 2015 Comentarii (1) Excursii, Transilvania

Cu bicicleta în jurul lacului Beliș

 

O bicicletă, un traseu mai mult sau mai puțin prestabilit, multă mâncare și voie bună au fost ingredientele pentru o aventură de 3 zile în Parcul Național Apuseni. Ideea era simplă: să parcurgem un traseu care să nu ne solicite peste puterile noastre. Echipa urma să fie compusă din Ovidiu, Darius, Claudiu, Alex, Dorin si Marcel.

Ziua 1

Spre Huedin

Spre Huedin

Am luat trenul din Oradea cu destinația Huedin. Nici nu coborâsem bine din garnitură că foamea ne mistuia pe toți, așa că bineînțeles, am început cu o pauză. Anticipând urcușurile extenuante, fiecare încerca să-și ușureze bagajul îmbiindu-și prietenii cu bunătățuri. “Ajunge! Să pornim!” ne-am spus în gând.

Echipa completă: Marcel, Alex, Claudiu, Darius, Ovi și Dorin

Echipa completă: Marcel, Alex, Claudiu, Darius, Ovi și Dorin

Am împachetat mâncarea cu atenție și “am dat pedală” spre Beliș. Șoseaua era liberă, așa că fiecare și-a dovedit puterea psihica și fizică, preluând conducerea. Pauzele au fost scurte, dar dese. Oficial le făceam ca să-i așteptăm pe cei rămași în urmă, însă efortul își punea amprenta pe fiecare.
Peisajele ce ne-au ieșit în cale până la Călățele nu au fost prea spectaculoase. Erau specifice mediului rural (case, animale domestice de-o parte și alta a drumului și localnici care întorceau capul după bicicletele noastre încărcate), însă pe măsură ce înaintam spre Dealul Negru peisajul se schimba: coniferele falnice se înălțau fomând parcă o barieră între serpentine si lumea exterioară.

 

Localnicii

Localnicii

 

Serpentinele

Serpentinele

– Alex, fi atent, ce casă faină de vânzare !
-Ăla e un foișor ? Ce mi-ar plăcea să mă trezesc dimineața și să-mi beau cafeau intr-un loc ca ăsta!
Datorită monotoniei și duratei, împreună cu Alex am inventat un joc. Fiecare vâna casele de vânzare, iar cel care o zarea pe cea mai mare/frumoasă câștiga. Toată problema e că după ce a început urcarea propriuzisă spre Dealul Negru, casele dispăreau încet așa că mai mult depănam amintiri.

Casa traditionala

Casa traditionala

-Dorin, cât mai avem de urcat? am întrebat îngrijorat deoarece batoanele din rația zilnică se cam terminau și noi mai aveam de mers.
-Cam 8 km, dar nu tebuie să ne grabim. Ia-o mai ușor! Trebuie să folosești pinioanele potrivite, în așa fel încât să nu simți că depui efort.
Zis și făcut. Am schimbat viteza, însă nu-mi plăcea să fiu ajuns de cei din spate. Alex și Darius pedalau cu voinicie având avantajul unor roți mai mari. Pe de-o parte urcarea nu era atât de dificilă, deoarece era pe asfalt, însă lungimea serpentinelor ne epuiza pe toți. Stăteam cu capul în ghidon și cu privirea la kilometraj. Chiar când mă gândeam “am urcat deja 10 km. Imposibil să mai avem mult”, Dorin spuse gâfâind:
– Încă nici nu am ajuns la “Cățeaua Leșinată”.
– Cățeaua ce???
– Leșinată! E o pensiune abandonată, mi-a spus zâmbind.
În timp ce ne amuzam de  “Cățeaua Leșinată”, ne-am încrucișat cu un biciclist care se opri lângă noi.
-Sunteți români ?
-Da!
–Mergeți spre Beliș?
–Da! Cât mai avem ?
– Nu mai e chiar așa de mult. Aveți unde să înoptați? Dacă doriți, chiar lângă baraj este o cabană a Salvamontului. Puteți pune corturile acolo.
–Mulțumim frumos!
Cu o medie de 7 km/h am reușit să urcăm până în vârf, de unde a urmat o coborâre spectaculoasă. Înserarea își punea amprenta: ni s-a făcut frig.
La Salvamont am fost întâmpinați de un bărbat cu o statură impunătoare și un suflet blând care era dispus să ajute pe oricine avea nevoie.
– M-a sunat colegu’ și mi-a spus că veniți. Intrați !
Intrăm, ne facem comozi, ne schimbăm hainele transpirate, apoi ieșim să montăm corturile și să facem focul.
–Marcel, ia niște pastile cu petrol ca să aprinzi focul. Doar să nu lași cutia deschisă că își pierd calitățile.
Aprindem focul, punem cartofii la fiert în ceaun, în timp ce fiecare ronțăie ce apucă din propriul pachet. De la borcane cu gem, zacuscă, mere, batoane, ceai și miere până la spaghete cu sos de roșii și mozzarela nu am dus lipsă de nici un aliment. Împreună cu Darius și Alex m-am tolănit pe canapeaua din cabană, în fața televizorului. Tocmai rula o emisiune de comedie. Ne-am ospătat fiecare cu ce a apucat și in cele din urmă ne-am întins în sacii de dormit.

Apus Beliș

Apus Beliș

Ziua 2

Până la ora 10 fiecare s-a trezit cum a putut. Am mâncat, ne-am schimbat în hainele de drum, am strâns corturile și am încărcat totul în coburi.

Lacul Beliș

Lacul Beliș

– Nu are rost să vă încărcați cu apă de aici, ne-a povățuit salvamontistul. După ce urcați aproximativ 4km o să găsiți un izvor pe partea stângă.

Rehidratare

Rehidratare

L-am salutat respectuos, ne-am urcat pe biciclete și “dă-i pedală”. Traseul continua cu o urcare destul de accentuată. Peisajul în mare parte era asemănător cu cel din prima zi, însă pata de culoare era lacul Beliș care se întindea în partea dreaptă.
– Lacul a inundat un sat din care se mai vede doar turnul bisericii uneori, când nivelul apei scade. În urmă cu câțiva ani am trecut cu caiacul prin ferestrele turnului. A fost deosebit.
–Oare acum se vede? am întrebat curios.
–Nu cred.
Șoseaua urca în serpentine. Urcam și noi vitejește cu 8km/h, animați de dorința de a ajunge pe cumpăna apei. Înainte de fiecare curbă îmi spuneam în gând: ”în sfarșit urmează o coborâre”. Abia așteptam schimbarea pantei, însă aparențele erau înșelătoare: după fiecare curbă continua urcușul.
Nu peste mult timp am ajuns la izvor, ne-am făcut plinul și am plecat mai departe. Era destul de dificil datorită lungimii pe care trebuia să o urcăm, însă nimeni nu se oprea, nevrând să fie lăsat în urmă. Într-un târziu am ajuns pe cumpăna apei. Aerul era destul de rece, însă ne încălzea satisfacția!
După o coborâre lungă ca distanță, însă scurtă ca timp ne-am oprit pentru o gustare cu mere, smochine, alune si batoane energizante, apoi în scurt timp am ajuns în Poiana Horea, la o intersecție.

Spre Doda Pilii

Spre Doda Pilii

– O luăm în dreapta, spre Doda Pilii, ne-a indicat Claudiu.
Și atât ne-a fost. Urma cea mai abruptă urcare și ceea ce o făcea și mai dificilă era drumul de piatră pe care trebuia să mergem. Având bicicletele încărcate ne era dificil să pedalăm și pe asfalt. Oricum, era singurul traseu așa că ne-am luat inima în dinți și am pornit. Primi 2 km fiecare i-a făcut pe bicicletă, însă toți înafară de Dorin au luat-o pe lângă bicicletă.
– Cum poți să mergi pe bicicletă? Eu abia mai rezist pe lângă ea.
– Păi am ieșit cu bicicleta pe traseu, corect? Atunci mergem pe bicicletă!

Punctul culminant

Punctul culminant

Auzind acestea m-am gândit că are dreptate și m-am încumetat să urc pe bicicletă, însă nu am rezistat decât vreo 500m, după care am revenit la pas. Marcel și Dorin erau în fața plutonului având șansa să mai facă din când în când câte o pauză. Ajunși în vârf ne punem la umbră, desfacem borcanul cu gem și o pungă de covrigei și înfulecăm. După 15 minute apare primul grup (Claudiu și Alex).
– Ne așteptați de cel puțin o oră, așa-i?
– Nici vorbă! De vreo 15 minute am ajuns și noi.
La scurt timp ajung și Darius cu Ovidiu.
– De cât timp ne așteptați ?
-20 de minute.

Înainte !

Înainte !

După ce toata lumea se odihnește și ne înțelegem cu privire la un traseu convenabil o luăm din loc. Am decis să înoptăm în Doda Pilii și de acolo să ne intoarcem în Huedin a treia zi. Zis și făcut. Pe drum Dorin m-a întrebat dacă vreau să continuăm până în Padiș pentru că în mod normal în Doda Pilii am fi ajuns prea devreme că să ne oprim și am consimțit fiindcă prind prea rar aventuri de acest gen și vreau sa profit de ele din plin.

Indicații

Indicații

După ce ne-am luat rămas bun de la camarazi cu promisiunea că ne vom întoarce în următoarea zi înainte de ora 10, am pornit la drum. Am găsit un loc foarte frumos la 5 km de Padiș unde am întins cortul și ne-am lăsat bagajele. Cu bicicletele ușurate ne-am continuat drumul până în Padiș, ținta noastră, am făcut câteva fotografii la un indicator rutier și ne-am întors la tabără încheind ziua cu un foc pe cinste.

  • Master Chef
  • Cabana în pădure
  • Foame de lup
  • Indicatorul Padiș
  • Spre Padiș
  • Locul de campare

Ziua 3
Ne-am trezit la ora 8, am împachetat și am pornit înapoi spre Doda Pilii, unde campaseră prietenii noștri. Am ajuns exact la ora 10 așa cum am convenit, am luat o ultimă gustare împreună și am plecat toți 6 spre Huedin.
Ca să ajungem înapoi la oraș trebuia să coborâm diferența de nivel câștigată cu atâta trudă în prima zi, însă până în Răchițele, localitatea unde începea asfaltul, aveam de trecut peste un deal. Sub soarele amiezei urcarea a fost din nou obositoare însă satisfacția coborârii a fost cu atât mai mare, iar Alex si Darius jubilau deoarece reușiseră să depășească un Audi.

La întoarcere

La întoarcere

Ajunși la poalele dealului am găsit primul magazin în ultimele 3 zile. Parcă găsisem un colț din Rai. Am profitat și fiecare și-a luat energia de care avea nevoie (înghețată, covrigei, cornuri cu ciocolată etc.). Continuăm. După vreo 1 oră de pedalat ne-am întâlnit pe drum cu 2 cicliste daneze (după auzul ascuțit al lui Darius).
– Dacă eram înspirat mă opream să îmi fac o poza cu ele, a spus Ovidiu râzând.

Peisaj

Coada lacului Beliș

Încă o oră ne-a mai trebuit până la gară din Huedin unde am aflat cu stupoare că am ajuns prea repede.
Mai aveam de așteptat 2 ore, așa că fiecare s-a făcut comod pe scaunele din plastic catalogând experiența pe care tocmai a trăit-o.

Sfârșitul

Sfârșitul

Poate s-a terminat prea repede. Acum, stând în fața laptop’ului, mi se pare că 3 zile au fost prea puțin, însă în acea zi cu siguranță vroiam să ajung acasă cât mai repede.
Cu ocazia acestei aventuri, unii au legat prietenii noi, iar alții le-au îmbunătățit pe cele deja existente. Oricum ai privi lucrurile, un lucru e cert : cu toții am avut 3 zile de care ne vom aduce aminte.

  • Peisaj 3
  • Peisaj 2
  • Drumul spre distracție
  • Padiș

One Response to Cu bicicleta în jurul lacului Beliș

  1. Kiru spune:

    Felicitări pentru primul articol pe ProExpedition! Te așteptăm cu alte relatări.

Lasă un răspuns