Grecia 2.4

13 noiembrie 2021 Comentarii (2) Calatorii, Jurnale

Grecia 2.5

O nouă dimineață, ultima a acestui voiaj. La ora opt echipajul e cu cafeaua băută. Azi nu mai avem de trecut pe sub niciun pod drept pentru care catargul mic trebuie să plece primul.

E rândul lui Mike la manevră. Calculăm desprinderea de cheu punând în balanță acțiunea vântului conjugată cu cea a pasului elicei.

-Mola prova!

Mașina pe înapoi apropie pupa de cheu și scoate prova spre larg…

-Mola pupa!

Mike pune mașina pe înainte și iese. Rondou în acvatoriu, un salut cu mâna spre echipajul Julianei și ieșim la mare largă de unde vom urma o rută paralelă cu coasta.

Prognoza arată că azi nu vom avea parte de vânt. Păcat. Mersul la motor e păgubos atât ca senzație, cât și pentru buzunar, dar asta nu ne împiedică să ne bucurăm de peisaj. În lipsa vântului, marea e de gradul zero. O ușoară pâclă dematerializează orizontul contopind în depărtări marea și cerul. Câțiva pescari stau la undiță în copăile lor…

-Delfini în babord!

foto: Grasu

Privirile palpează suprafața mării descoperind la intervale regulate oțeliul arcelor de cerc ce ies vremelnic la vedere. Fugim în prova, unde le place să se joace și-i descoperim evoluând între ape cu o siguranță și grație încântătoare. Întâlnirea cu delfinii e întotdeauna reconfortantă datorită ghidușiilor și acrobațiilor pe care le fac cu naturalețe, însă azi nu ne însoțesc prea mult ci iau calea largului din rațiuni numai de ei știute. Baleiez orizontul, dar nu-I mai văd, în schimb descopăr în pupa un velier. Deși nava e doar un punct la orizont, se ghicește că are catarg mare!

Pe marea ca un lac Teranga nu pune probleme timonierului, dar totuși cineva trebuie să conducă.

-Să încercăm pilotul automat!

Setez direcția și cuplez pilotul automat, dar cum se vede șef pe timonă Georgică virează brutal către mal. Trec pilotul în stand by și revin manual la curs, apoi mai încerc o dată cu același rezultat: Georgică e dus cu capul! Ar fi fost bun ca să ne înlocuiască măcar cât mâncăm, dar timona nu e pentru cineva cu atâta personalitate.

Foto: Grasu

Luăm fără grabă micul dejun în cockpit. În travers babord ar trebui să avem Olimpul, dar pâcla îl camuflează total, singura coastă la vedere fiind în tribord.

Velierul din pupa crește într-o oră ca Teranga în 24. Îmi aduc aminte de filmele cu pirați în care urmăriții recurgeau la diverse stratageme pentru a câștiga timp pentru a se face nevăzuți la adăpostul întunericului.

-Mă ajuți să ridic drona? mă întreabă Marco. Vreau să filmez când navele merg în paralel…

Musul își pilotează jucăria în timp ce țin sub observație velierul ce se apropie vizibil. Chiar și cu arborada dezbrăcată, Juliana alunecă pe apă cu distincție. Proiectate pentru viteză, motoryacturile au linii mai agresive, câteodată chiar abrupte, în timp ce la veliere acestea se topesc în curbe elegante. Distanța dintre cele două yachturi se comprimă între etrava Julianei și oglinda Terangăi, apoi urmăritorul abate din drum și ne oferă în tribord spectacolul valului de etravă scurgându-se pe cocă. La mărimea lui, yachtul are două timone, dar mi se pare că Armand conduce și poate e doar o părere, deși nu cred, că ajungând cu traversul în dreptul nostru virează ușor în babord scoțându-ne de pe curs. Ce naiba??? Măcar de-ar arbora steagul negru, s-o știm și noi… Nu-mi place să mi se dicteze de la înălțimea catargului, dar nici nu vreau să mă las întors din drum:

-Grasu! Rondou în babord și revin-o la curs.

Musul a prins ideea și jubilând prin toți porii întoarce nava lăsând-o pe Juliana să se ducă spre larg. La început pirații, căci de acum pot să le zic așa, n-au înțeles mișcarea, apoi întorc la rândul lor venindu-ne din nou din pupa. Nu-ncape îndoială că avansul nostru e de scurtă durată, dar intenționez să le mai joc o festă și după ce-I las să ajungă cu etrava la înălțimea pupei noastre împing maneta de gaz până la 2600 de rotații. În noile condiții Teranga ține pasul cu urmăritorii și navigăm o vreme în paralel, aruncându-ne priviri din bord în bord.

-Destul!

Revenim la 2000 de rotații și-i lăsăm să ne-o ia înainte: ducă-se! Cobor în cabină, comut pe canalul 50 ca să mă asigur că e liber, apoi revin la 16 și apuc receptorul stației:

-Sailing yacht Juliana, Juliana, Juliana, this is sailing yacht Teranga, Teranga, Teranga, do you read me?

O vreme nu recepționez nimic, apoi aud o voce slabă, ca din fundul pământului:

-Teranga, Teranga, this is Nefeli…

E vocea lui Constantin care ne cere să continuăm pe canalul 10. Schimb canalul:

-Sailing yacht Nefeli, Nefeli, Nefeli…

-Destul Dorin, odată ce am ieșit de pe canalul 16 nu mai e nevoie să ne identificăm căci ne cunoaștem după voce. Și apropo, doar în cazul apelurilor de urgență trebuie spus numele de trei ori. La ce oră ajungeți în Salonic?

Mă uit rapid pe Navionics:

-Pe la 15:30.

-Să mă sunați cu o jumătate de oră înainte de a intra în marină ca să vă indic debarcaderul. Over and out!

-Teranga, sunteți în regulă?

De data asta e vocea lui Armand.

-Da, suntem ok. Over and out.

Comut stația din nou pe canalul 16 și ies pe punte unde echipajul urmărește pe smartphone filmarea din dronă.

-E clar, am câștigat fiindcă am avut suport aerian, conchide Mike.

-I-am pus pe fugă de n-o să se mai oprească până la Salonic, plusează Cosmina.

Întâmplarea ne-a mai pus sângele în mișcare. Avem în prova o întinsură ce ne obligă să ținem mult în larg. Ca regula generală, coasta continuă sub apă sub același unghi sub care cade în mare, iar aici avem o plajă nisipoasă ca un istm cu înălțimea zero. În ziua de azi Navionicsul rezolvă și această problemă fiindcă știe adâncimile și pericolele izolate, dar a naviga implică integrarea în universul ambarcației și în sens mai larg al mării, de unde și această percepție din domeniul extrasenzorialului.

Înainte de a preda yachtul trebuie să-i spălăm rooful maculat de urmele tălpilor. Pe o mare ca oglinda oprim mașina în larg, scoatem găleata și periile, închidem hublourile și procedăm la ritualul de purificare. În Skopelos Constantin m-a beștelit pentru că făcusem un nod ce se folosește doar la uscat și ca să-mi spăl rușinea leg parâma de toartă cu omniprezentul nod de gașă, lansez găleata și când să o ridic plină constat cu uluire că nodul s-a desfăcut… Din fericire nu am chiulit de la lecția „man over board” și reușesc să recuperez obiectul plutitor, dar rămâne întrebarea privind utilitatea nodului de gașă și explicația mi-o dă coskipperul:

-Nodul e bun în situațiile în care parâma pe care o leagă rămâne tensionată, altfel riscă să se desfacă singur.

Umbrele minuscule indică miezul zilei. Profitând de ultima ocazie Grasu lichidează stocul de alimente de prin chesoane. Prânzim detașați în cockpit în dreptul capului Anghelochori marcat pe mare de o baliză verde, avampost al pescărușilor, și la uscat de un far ce veghează depărtările de pe înălțimea unei faleze de pământ ce se surpă abrupt în mare.

Odată dublată baliza, intrăm în ultimul buzunar al golfului Thermaic, în linie dreaptă spre Salonic. Cu circa 800 de mii de locuitori, Salonicul este al doilea oraș ca mărime al Greciei, lucru trădat de pe mare de întinderea lui dealungul coastei. Suntem prea departe pentru a distinge marina, dar Navionicsul mă ghidează spre o clădire cu multe etaje cu aspect de hotel.

-Ai în tribord o navă militară și în prova niște caiace.

Le văd. Sunt încă departe, dar e bine să fim vigilenți. Marina are două intrări și Constantin ne indică telefonic intrarea din stânga. E rândul meu la manevră așa că rămân la timonă. Dublez digul de larg apoi cu viteza de siguranță virez în babord către primul debarcader unde Constantin ne indicâ un locul liber. Vin cu spatele, mașina înainte la un metru jumate de cheu și iată-ne ajunși. Ca să complice situația, parâma de mooring e prea scurtă și provizoriu ne legăm bord în bord cu Nefeli.

Gata. Coborâm la uscat și facem zid în jurul lui Constantin pentru fotografia de final.

-Vă aștept la terasa lui Dimitri!

Nu-mi plac debarcările, nu atât pentru ritualul curățeniei și al strângerii lucrurilor, cât pentru timpul suspendat în care nu mai aparții nici mării, dar încă nici uscatului. Revăd pe repede înainte tot ce a însemnat această călătorie și îmi spun că a fost prea scurtă, că suntem nevoiți să redevenim tereștri când abia ne-am amarinizat și părăsesc bordul împovărat de un ușor regret.

La terasa lui Dimitri Constantin ne așteaptă acompaniat stereo de două sticluțe de ouzo. Avem un drum lung în față așa că nu o lungim prea mult. E pentru prima dată când beau berea debarcării fără să fi făcut echipaj cu Constantin și probabil de aceea nu reușim să comunicăm. Păcat. El va pleca peste o lună spre vechea lume nouă, peste Atlantic, iar eu îmi voi continua călătoria anuală în jurul Soarelui dând foc frunzelor uscate și săpându-mi grădina. Ne îmbrățișăm pentru a face față despărțirii, apoi ne urcăm în mașini. Arborii plantați dealungul bulevardului ne refuză orizontul marin și odată cu lipsa reperului vizual ne simțim definitiv ai uscatului…

2 Responses to Grecia 2.5

  1. Rotund Alexandra spune:

    Mulțumesc, Kiru!
    Mi-a plăcut mult călătoria voastră!
    Felicită skipperului, coskipperului și nu în ultimul rând echipajului!!!

Lasă un răspuns