Munte, apă, soare

15 august 2020 Comentarii (0) Caiac

Someș – evaluare

Vara asta am străbătut cu mașina valea Someșului între Jibou și Ileanda și am rămas plăcut impresionat de frumusețea zonei. Din goana mașinii am remarcat profilul văii cu aspect de defileu, malurile împădurite și satele mici risipite dealungul albiei, însă gândul m-a dus repede la o coborâre lentă cu caiacul, mult mai potrivită pentru integrarea în peisaj.

Someșul este unul din marile râuri ale Transilvaniei așa că demult îl aveam în vedere pentru o tură cu caiacul

Acasă, la hartă, am încercat să încropesc un plan. Existența căpitănieie de la Dej se justifică prin afirmația că de aici în aval râul ar fi navigabil. Profitând de faptul că direcția generală a văii este sinuoasă, am ales porțiunea de 60-70 de kilometri dintre Răstoci și Ulmeni ca traseu de coborâre de două zile, având avantajul că pe uscat distanța dintre start și finiș e de numai 35 de kilometri, de mare folos pentru poziționarea rapidă a unei mașini la capătul traseului.

La prima vedere lucrurile stăteau bine. Atât la start cât și la finiș existau poduri, deci acces auto până la rău, și mai mult, maluri accesibile, fără vegetație, esențiale pentru echiparea și lansarea caiacelor. La o vedere mai atentă însă, dealungul râului imaginile aeriene puneau câteva semne de întrebare în locurile în care se ghiceau praguri naturale sau artificiale, căderi de apă sau vaduri. Având din nou un drum prin zonă mi-am propus să arunc o privire în aceste locuri problematice.

Prima observație (capitală) a fost că râul avea debit scăzut. Apa limpede și pietrele ce se iveau în albie nu lăsa loc de îndoială. Am făcut prima oprire la locul de start, la podul de la Răstoci.

Podul de la Răstoci

După cum am vazut din imaginile aeriene, exista o bucată de mal liberr propice lansării, dar nu suficient de mare pentru o eventuală campare. Însă lucrul cel mai îngrijorător , de pe pod se vedea un vad amonte și unul aval.

Vad la Răstoci

Următorul punct marcat pe hartă era o cădere printre bolovani în dreptul localității Letca. Deoarece nu existau drumuri care să mă apropie de apă în zonă m-am mărginit să o identific vizual de la distanță, de pe șosea.

Pod din tuburi la Băbeni

Cel mai serios obstacol, cel de la Băbeni, s-a dovedit a fi un pod din tuburi de beton. Aici malurile neprimitoare împiedică debarcarea așa că obstacolul poate fi redutabil.

Un nou vad

Un obstacol punctual ca cel al podului din betoane poate fi supărător, dar cel mai mult mă îngrijorează vadurile ce apar la orice întâlnire cu râul. Dacă sunt atât de dese încât să trebuiască să cobori din caiac la fiecare cot al râului coborârea devine un chin.

Debitul râului e mare, dar albia e plină de obstacole

Din cele văzute până aici îmi era deja clar că râul nu e practicabil pentru caiac, sau nu la aceste cote, dar Jiboul îmi era în drum așa că am oprit totuși ca să văd căderea artificială (baraj) de la intrarea în localitate.

Barajul de la Jibou cu clădirile hidrotehnice dezafectate

În spatele barajului am găsit o frumoasă pânză de apă, dar din nou malurile sunt neprimitoare și scoaterea caiacelor din apă poate fi problematică (s-ar putea să fie o soluție o limbă de prundiș pe dreapta, chiar lângă cădere).

Pânza de apă de la Jibou

Ultima descindere a fost la ieșire din Jibou, la podul spre localitatea Rona. Aici fotografiile aeriene lăsau să se întrevadă un prag natural de piatră pe care l-am descoperit ușor privind cursul rțului de pe pod. E posibil să fie trecut chiar pe lângă malul stâng, dar după toate cele văzute în amonte, deja răul nu mă mai interesa.

Pragul de la Rona

În concluzie, o fi navigabil Someșul aval de Dej, dar la cote mari ale râului. Așa cum l-am văzut eu în august e chinuială curată și nu are rost deplasarea.

Un nou vad, aval de Rona

Lasă un răspuns