-Dacă ar fi să desenezi un copac, cum l-ai face? m-a întrebat într-o zi Cosmina.
-Cu coroana bogată ca în logoul Timberland și cu rădăcini stufoase.
Chiar dacă nu se văd, rădăcinile sunt importante căci fără ele copacul nu poate să existe. În urmă cu doi ani când m-am apucat să-mi fac casa, Constantin m-a deplâns la telefon:
-Dacă-ți faci castel ai rupt-o cu marea…
-Nicidecum, am protestat cu gândul la Mara, cățelușa ce poate să doarmă ziua întreagă, dar care la primul semn de plecare sare sprintenă la ușă vociferând pe limba ei.
Să ridici o casă e o epopee în sine. Muncă, multă muncă. Muncă cu drag, muncă cu satisfacții, muncă din cauza căreia orice altceva nu mai are loc, apoi întrezărești sfârșitul, ritmul scade și-ți amintești de lucrurile pe care le făceai altă dată. Cam în această stare eram în februarie când Constantin m-a sunat să mai vadă ce fac. Îmi ardea buza după o ieșire pe mare și de data asta am găsit repede un motiv:
-M-am gândit să iau C-ul și D-ul…
-Te aștept în Skiathos, mi-a spus Constantin.
Trebuia să se întâmple în iulie, dar a venit peste noi molima COVIDului și am lăsat-o baltă. Vara a trecut ca și cum n-ar fi fost și într-o zi de toamnă timpurie m-a sunat din nou Constantin cu o propunere tentantă:
-Dacă veniți în octombrie, puteți sta două săptămâni căci după curs ducem navele la iernat la Salonic.
Nu se schimbase nimic în ecuația COVIDului, ba încă situația se înrăutățise, dar propunerea suna prea tentant pentru a rămâne indiferent. L-am sunat pe Mike, veșnicul meu coechipier, și am bătut-o în cuie. Vom pleca din nou, de astă dată împreună cu Cipri, vechiul nostru prieten de uscat ce a găsit oportunitatea de a-și petrece activ concediul.
"Cea mai bună metodă de a scăpa de răul de mare e să te culci la rădăcina unui copac" - din străvechea înțelepciune a navigatorilor
Ne-am facut testele COVID si am pornit spre Grecia. La miezul nopții am ajuns în Salonic și ne-am îndreptat spre marina Aretsou unde intentionam să lăsăm mașina. N-aveam card magnetic pentru bariera de la intrare, dar ne-am descurcat romaneste intrând în spatele unei mașini. Cu toate că în țară venise toamna, aici era încă vară. Străzile Salonicului forfoteau de lume îmbrăcată sumar, iar în cockpiturile multor yachturi se stătea la povești în jurul unor sticle de bere într-o atmosferă autentică de vacanță. Cu un taxi am ajuns la gară, apoi cu primul tren la Volos, prea târziu însă pentru a prinde feribotul de dimineață spre insule. Ne-am petrecut dimineața bătând portul de la un capăt la altul, am făcut baie în mare și ne-am răcorit cu niște ceaiuri până la cursa navei rapide ce ne-a dus într-o oră în Skiathos.
Întâlnire cu Constantin. Nu ne-am mai văzut din 2017, când ne-am despărțit în marina Roccella Ionica din Calabria. După prima călătorie pe mare scrisesem despre Constantin, parafrazându-l pe Hipocrat, „să prețuiesc ca pe tatăl meu pe cel ce m-a învățat această artă …” și cu toți anii ce s-au scurs de atunci sentimentele au rămas aceleași. Așadar o îmbrățișare caldă la cheu, apoi îmbarcarea pe Teranga, o Bavaria 36 unde îi găsim pe Eugen și Roxana, colegii noștri de curs.
Ne despovărăm de bagaje și ne instalăm peste drum la taverna Mariei. Maria e din Băișoara, de lângă Cluj, așa că vorbește pe limba noastră, adică ardelenește. Încercăm să ne reintegrăm în atmosfera nautică rememorând întâmplările mai picante din trecutele călătorii, apoi ne retragem în cușete pentru un somn recuperator.
Ca de multe alte ori sunt din nou în cabina prova ce valsează ușor pe hula slabă ce intră în marină. Pentru un copac cu rădăcini stufoase, schimbarea e semnificativă.
Manevra navei cu vele
Dimineața e senină, cu lumină orbitoare de vară. Constantin apare cu sacul de călătorie pe umăr și se îmbarcă ocupând cabina din pupa tribord.
N-am mai călcat niciodată pe o Bavaria și înainte de orice mă familiarizez cu nava și scotocesc prin chesoane ca să știu pe unde sunt lucrurile. Skipperul ne prezintă echipamentele de siguranță (EPIRBUL, torțele și rachetele de semnalizare), apoi urmează alte chestiuni teoretice și după atelierul de noduri completăm formularul cu lista echipajului și ne desprindem de cheu cu destinația Skopelos.
În iarna lui 2017 am stat trei zile în Skopelos, așa că portul omonim îmi e familiar. Cu toate că e final de sezon sunt surprinzător de multe yachturi la cheu și surprinzător de multe cu pavilion românesc sau cu echipaj românesc. În următoarele zile am navigat în jurul insulei sau în insulele învecinate, dar am revenit în fiecare seară în acest port.
*
Într-o după-amiază aveam în travers Patitiri. Făcusem câteva manevre „om la apă” și Constantin hotărâse că e prea devreme ca s-o luăm spre Skopelos, așa că am aruncat ancora într-un golf și s-a dat liber la baie. Constantin a rămas la bord în timp ce echipajul a pornit înnot spre plajă. Locul era pustiu și ne-am bucurat de apă și soare până când skipperul ne-a făcut semn să ne întoarcem. Am reintrat în apă și am simțit o usturime la mână, ceva asemănător cu senzația de arsură. Până să-mi dau seama ce se petrece l-am auzit pe Mike strigând și când m-am întors l-am văzut înnotând haotic către mal. Nu știam ce se întâmplase, dar cuprinși de panică am ieșit cu toții din apă ca și cum ar fi fost radioactivă. Mike se freca la subsioară și când ne-am apropiat am văzut un fel de cicatrici sângerii ce i se încolăceau pe piele.
-Meduze!
Am cercetat apa cu atenție și am descoperit într-adevăr o meduză cât palma. Ne era groază să intrăm în apă, dar skipperul ne chema insistent și până la urmă ne-am dus. Roxana înnota în față și la un moment dat a început să țipe.
-Nu înțelegeam ce s-a întâmplat, ne-a povestit mai târziu skipperul. Fata asta urla ca din gură de șarpe și voi toți înnotați în direcție opusă.
În cele din urmă am ajuns la scara yachtului și ne-am grăbit să ieșim din apă. Nu știam că apele Egeei sunt periculoase, dar ulterior, discutând cu alți skipperi s-a confirmat că în jurul insulei Alonnisos sunt meduze veninoase.
*
Dimineață în portul Skopelos. Yachturile amarate strâns, bord în bord, formează un vremelnic sătuc plutitor ce se trezește la viață. Cookpiturile se umplu de oameni veseli ce-și sorb cafeaua sau servesc micul dejun vociferând potolit în toate limbile pământului.
Roxana: James Bond, la bar, este întrebat cât e ceasul. „Zece… Cinci fără zece…”
Mike: cum te simți? Bine… Nu prea bine…
Cipri: ridicați vela! Marcel vela!
*
Lăsând la o parte velele, conducerea unui yacht se aseamănă cu conducerea unui automobil… cam așa cum girafa se aseamănă cu măgarul lui Vasile. Amândouă au motor și volan, dar pe apă lucrurile se petrec la viteze mult mai mici asigurând timpi de reacție generoși, în schimb absolut orice manevră de la bordul ambarcației trebuie să țină cont de vânt, ceea ce complică un pic lucrurile mai ales din cauza faptului că rareori e constant.
Zi dedicată acostărilor. Portul larg din Skopelos este un teren de joacă perfect.
-Uitați-vă dacă nu vine feribotul, ne spune Constantin. Când intră feribotul în port, trebuie să eliberăm zona, să nu-i stânjenim manevra, pentru că nu ne poate feri și pentru că poliția portuară aplică amenzi de ordinul miilor de euro. Un coleg de-al vostru a plecat cu yachtul lui de la cheu și preocupat cu ridicarea ancorei n-a dat importanță feribotului: i-au dat 2000 de euro amendă.
*
Revenim în Skopelos după o zi de sailing. Este seară și cu toate că e sfârșit de sezon, cheul este plin de yachturi. Constantin ochește un loc liber între yachtul unui englez și un superb catamaran Hanse. Sunt în prova la ancoră și huruitul vinciului mă împiedică să aud vociferările din pupa, dar văd animație la cheu. Locul în care intenționam să acostăm rămăsese liber fiindcă amarajele catamaranului se întindeau peste tot ca o plasă de paiangen și, văzând manevra noastră englezul ne sărea în ajutor făcându-ne loc la babale.
Nu știu care a fost schimbul de replici din cursul acostării, dar imediat ce pasarela a fost coborâtă Constantin a sărit pe cheu și s-a proțăpit în pupa catamaranului:
-Nu e portul tău, le-a strigat echipajului de pe Hanse, trebuie să încăpem toți.
În cookpitul catamaranului sar în picioare doi burtoși ca luptătorii de sumo, pe lângă care Constantin pare o scobitorică. Unul mai ales are o față de criminal, dar culmea, tocmai el pare mai împăciuitor, blocându-i calea celuilalt ce o pornise spre pasarelă.
Suntem pregătiți să sărim în apărarea skipperului, dar cumva, cumva, spiritele se liniștesc. Întindem cablul electric până la panou și Constantin îl aranjează meticulos, nu numai pe al nostru ci și pe un altul ce fusese prins între parâme, riscând să fie ros sau smuls. Eroare! De pe puntea catamaranului o voce iritată se răstește la noi:
-Cine v-a permis să atingeți cablul meu?
Constantin îl săgetează cu privirea:
-You are total crazy!
*
De câteva zile urmărim prognoza meteo căci ne paște o furtună. Pentru navigatori furtună înseamnă vânturi puternice, chiar dacă nu sunt însoțite de precipitații. În portul larg al Skopelosului, nu prea bine protejat pe axa nord-sud, Teranga împreună cu suratele ei se leagănă în amaraje.
-Vom aștepta până la prânz când va mai cădea vântul, ne zice Constantin, apoi ne vom muta pe cealaltă parte a insulei în Neo Klima, unde e un mic port bine protejat. Până atunci însă vom exersa lucrul la hartă.
GPSul este instrumentul de bază în navigația modernă, dar oamenii au navigat și înainte folosind hărți maritime, compas, rigle, raportor, sextant, cronometru, alidada si sonda de adâncime.
Cei ce sunt familiarizați cu hărțile din turele montane vor avea parte de un șir de surprize, trecând la cele nautice. În primul rând, dacă la munte căutai o cărare pe care s-o urmezi fără să-ți mai bați capul pentru fiecare schimbare de direcție, pe mare dispui de libertatea de a-ți alege tu drumul dintr-o mulțime de variante posibile, libertate ce vine la pachet cu problema de a ști în orice moment unde te afli căci rutele sunt invizibile. Pe mare devine primordial să te știi deplasa pe o anume direcție determinată de un unghi măsurat în grade, ba mai mult, chiar și distanțele se măsoară tot în grade, minute și secunde, lucru ce sfidează întregul sistem zecimal împământenit în mintea noastră, căci liniile drepte de pe hărțile plane în realitate sunt arce de de cerc pe suprafața sferică a pământului. Unitatea de măsură pentru distanțe este mila marină ce măsoara 1852m, iar viteza măsurată în noduri exprimă mile marine/ore. Până aici cu puțină dexteritate matematică te-ai putea descurca, dar surprizele apar în continuare, una mai grozavă ca alta. De pildă faptul că scara hărții nu e aceeași pe toată suprafața ei, alfel spus că un centimetru în colțul de jos al hărții semnifică o altă distanță decât același centimetru în colțul de sus sau faptul că unghiurile rutelor trebuiesc corectate cu un coeficient care se schimbă anual. Suma sumarum, dacă Navionics, o aplicație banală ce poate fi instalată pe orice smartphone la bani mărunți îți trasează automat o rută și apoi îți arată în orice moment unde te găsești, trasarea unei rute pe harta de hârtie necesită calcularea coordonatelor fiecărui waypoint, a unghiurilor compensate dintre direcții și mai complicat, transpunerea lor în realitate căci navigația înseamnă deplasarea din punctul A în punctul B în deplină siguranță și mai ales știind în orice moment unde te afli.
*
La prânz vremea se mai îndreaptă și ridicăm ancora. Mare parte din port s-a golit și skipperului îi e teamă că nu vom mai găsi loc în Neo Klima. Ocolim insula pe la sud. Vremea e minunată, dar vântul e de bulină obligându-ne să navigăm la motor. Hula persistentă ne ridică stomacul în gât, dar ocazia de a traversa în Skiathos e prea bună pentru a o rata. După-amiază suntem amarați la ponton și în vederea furtunii ce va avea intensitatea maximă la noapte, dublăm legăturile. Chiar dacă portul larg nu oferă o bună protecție, grosul furtunii nu va trece pe aici așa că ar trebui să scăpăm ieftin.
*
Noaptea a trecut cu bine. Au fost câteva rafale de vânt mai puternice, dar nici o ambarcație n-a avut de suferit. Ne petrecem ultima zi de curs exersând acostările. Luăm masa de adio la Maria căci Eugen și Roxana se vor întoarce acasă în timp ce eu cu Mike vom mai rămâne o săptămână. A fost o săptămână plăcută din toate punctele de vedere, dar mai ales pentru faptul că ne-am înțeles bine ca echipaj. Facem schimb de telefoane și promitem să ne revedem.