Cadouri de la Booking.com

Portugalia – surprizele Penicheului

6 februarie 2018 Comentarii (0) Calatorii, Portugalia

Portugalia – cap Carvoeiro

Deși prognoza meteo promitea soare cu nori, ziua a cincea ne livrează o ploaie măruntă și insistentă. Atlanticul pare inepuizabil în a fabrica nori negri ce vin doldora peste noi, înecându-ne nu doar pantofii, ci și moralul. Ziua aleasă pentru plimbare la capul Carvoeiro nu pare deloc potrivită, dar cum nu avem nimic mai bun de făcut, după micul dejun predăm camera și ne urcăm în autobuzul de Peniche.

Prin geamurile mașinii, peisajele par niște acuarele în culori triste. Să spui că plouă în Portugalia mi se pare acum un pleonasm, dar nu, cu cât ne apropiem de ocean cerul pare mai luminos și, surpriză, coborâm în Peniche pe asfalt uscat! Habar n-am dacă trebuie să mulțumesc zeilor sau institutului meteorologic și nici nu e timp pentru asta căci după o scurtă orientare la hartă o pornim spre Avenida do mar unde avem rezervat un apartament.

Peniche – canalul

Actualul Peniche se întinde atât pe continent cât și pe peninsula ce se avântă trei kilometri în ocean. Cândva o insulă, capul Carvoeiro s-a legat de uscat în secolul al XVI-lea prin retragerea apelor sau colmatare, „lipitura” fiind încă vizibilă dealungul canalului ce udă temelia unui zid de cetate. Avenida noastră are expunere la canal, înșiruind lealungul ei terase și restaurante cu specific pescăresc iar la etaj apartamente de închiriat căci în sezon orășelul e căutat pentru plajele sale, dar mai ales pentru valurile Atlanticului care aici sunt maxime, incluzând plaja orașului în World Surf League Tour, cea mai prestigioasă competiție de surf din lume.

Atunci când călătorim în doi ne ferim de apartamente, nu atât fiindcă sunt supradimensionate, cât mai ales pentru că trebuie să ne dăm întâlnire cu proprietarii. Negăsind hoteluri pe vechea insulă am acceptat oferta locală, încurajați și de prețul bun, însă la fața locului găsim ușa închisă și nici-o recepție sau suflet de om care să ne îndrume. Ce e de făcut? Înainte de a suna la numărul de telefon de pe Booking încerc să culeg informații la restaurant, de unde sunt îndrumat spre clădirea vecină ce închiriază la rândul ei și mai mult, are o recepție cu program permanent ce se ocupă și de imobilele învecinate.

Apartamentul

Până acum portughezii s-au arătat oameni calzi și prietenoși și la fel e și fata de la recepție. Buni vorbitori de engleză (cel puțin cei ce lucrează în turism sau funcționarii de la ghișee), reduc necesitatea de a cunoaște limba la minimalul „obrigado”. În câteva minute ne vedem instalați în apartamentul ce este chiar frumos, dar în care nu zăbovim prea mult căci nu știm ce ne rezervă vremea și ar fi păcat să pierdem razele de soare ce se întrezăresc timide pe la ferestre.

Imaginile găsite în Google Earth înfățișează capul Carvoeiro ca un promontoriu înalt, bordat de faleze dramatice. O șosea perimetrală asigură accesul facil la farul construit la extremitate, oferindu-ne și nouă posibilitatea unui circuit de câțiva kilometri pentru care ne pregătim atât cu haine de vânt, cât și intrând într-un restaurant pentru a ne asigura rezerva de energie pentru următoarele ore.

Pregătirea pentru Cap Carvoeiro

Specificul locului impune ca laitmotiv peștele. Începem prânzul cu nelipsita supă de legume, continuând cu fileu de somon cu garnitură, din care Cosmina consumă peștele iar eu ardeii, ceapa și cartofii fierți.

Stop: se schimbă peisajul!

Eliberați de povara preparativelor suntem liberi să pornim în explorare. Până la căderea serii avem la dispoziție mai puțin de patru ore și pentru a nu rata partea cea mai frumoasă parte alegem sensul antiorar, începând cu coasta nordică. Câteva străduțe ne ajută să ieșim din centru, apoi un drum în pantă se termină cu un indicator de stop, dincolo de care încep falezele.

Praia do Portinho

Prima senzație e „wow!”. De la parapetul șoselei mai sunt câțiva metri până pe buza rupturii ce lasă loc oceanului. Avem în față un golf larg ce prinde în brațele sale Praia do Portinho. Valurile intrate în acest ceaun nu mai au scăpare și de la înălțimea falezei le urmărim cum se sfâșie de stânci. Surde și oarbe, parcă neștiind ce le așteaptă, vin unul după altul ca la pogrom. E atâta zbucium, atâta apă risipită în aer încât peisajul pare pâclos. Rămânem muți, captivi ai acestui joc repetitiv, mereu același și mereu altul, la fel ca în fața focului. Și-ntr-un caz, și-n celălalt e vorba de spectacolul risipei de energie, spectacol din care spectatorii beneficiază din plin. În Islanda, pe un perete scria că aurora boreală îți face „piele de găină”. Aceasta este reacția în fața splendorii, dar aici e mai mult decât atât căci prin ochi și prin nări ne umplem ca-ntr-un joc al vaselor comunicante. Am mai trăit ceva asemănător pe buza cascadei Dettifoss, dar acolo era o cădere continuă ce te golea, era purificare, pe când aici e umplere, e suprapresiune. Aceasta ar trebui să fie terapia în cazul anxietății, căci jocul energiilor ]í furnizează momentele în care te simți nemuritor. Nu întâmplător, iar și iar, ca o placă stricată, îmi răsună în minte versurile lui Nichita: „Când cântă parcă moare o taină dintr- un grec/ Şi tot ce e în mine zare arată a înec/ Dar nu-n sărata mare, ci în ceva cu mult mai mare”…

Spectacolul valurilor

Am putea rămâne locului până la înserare, dar știu că peisagistic sunt încă multe de văzut. Șoseaua urmează coasta, dar o cărare, desigur a nemuritorilor, ne poartă chiar pe buză, prin pajiști de flori cărnoase, cu frunze triunghiulare. În dreapta noastră peisajul rămâne sculptural, cu ace de piatră îmbăiate de valuri și dantele împietrite ce creează dantele de spume. Uneori urma ne coboară spre apă, în porțiuni mai joase peste care talazurile îndrăznețe reușesc să se salte în perdele lichide pe care le pot dirija. Așa cum Ioan Gyuri Pascu povestea că pe vremea în care pe scala aparatelor de radio nu erau notate frecvențe ci numele orașelor care emiteau, așezat în fața aparatului putea dirija marile orchestre ale lumii, pot și eu, sincronizându-mă cu valurile ce se apropie, să ridic jerbe de apă cu gesturi de crescendo.

Energii din Atlantic

Secretul călătoriei e secretul diversității. E nevoie de repere, de modele pe care dacă le ai, e de ajuns un imbold, o singură rază de soare pentru a le retrăii. Pentru a recunoaște grandoarea, trebuie să o ai în tine, trebuie ca înainte să te fi umplut de ea, ori asta nu se poate într-un univers familiar și repetitiv. Comoditatea ne forțează inconștient să repetăm până la plictiseală lucrurile catalogate ca plăcute, călătoria fiind în acest context gestul asumat de a schimba, de a experimenta. Din imaginile găsite pe Google Earth am intuit că Peniche e locul unei întâlniri și ajunși la cap Carvoeiro am confirmarea acestui fapt.

Farul de la capătul lumii

Un far singuratic marchează Capătul Pământului. După călătoria lui Magellan ce a demonstrat că planeta este rotundă, Capătul Pământului a început să se scrie cu „c” și „m” mic. Azi, capătul pământului înseamnă un țărm oarecare, dar în Evul Mediu Fin de Mundo era Capul Carvoeiro, punctul extrem în care uscatul se termina într-o apă nesfârșită din care nu s-a ivit nimeni, niciodată. Izolați de restul continentului de Castilia de care se rupseseră, portughezii secolului XIII trăiau ca într-un balcon suspendat deasupra prăpastiei. În spate, dușmanul, în față, neantul. Un proverb indian spune că în mijlocul dificultăților zac oportunitățile, însă până la Henrique Navigatorul (cel din Capela do Fondador) nimeni n-a avut curajul să întindă mâna ca să le ia. Acestui prințul al Portugaliei, al treilea fiu al regelui João I și al Philippei de Lancaster, i se atribuie înființarea unei școli de navigație, dar în realitate el nu era marinar, nu a navigat niciodată mai departe de coasta Marocului și nu a înființat nici-o școală. Crescut în spiritul epocii era preocupat doar de războiul împotriva ereticilor și de răspândirea dreptei credințe, însă după cucerirea Ceutei, eșecul asupra Tangerului l-a reorientat spre activități comerciale. Primele nave oceanice au fost caravelele, corăbii cu două sau trei catarge derivate din navele fluviale de pe Duoro. Cu ajutorul lor portughezii au descoperit Madeira, Azorele și Insulele Capului Verde. În 1430 Henrique Navigatorul a colonizat Madeira în scopul exploatării cherestelei și a producerii vinului și mai târziu a zahărului, dar cele mai importante bogății le-a obținut de pe coasta Africii, unde a finanțat numeroase expediții impunându-le căpitanilor obiective clare, stabilind distanțele ce trebuiau făcute și mai ales cerându-le să consemneze cu rigurozitate detalii despre navigație, despre geografia coastelor, despre mărfurile, prețurile și limbile populațiilor întâlnite. Până în 1460, anul morții lui Henrique, portughezii au coborât pas cu pas până în Guineea, întorcându-se acasă cu fildeș, aur și sclavi.

Corabia de piatră

Începutul fusese făcut, însă urmașul lui Henrique, Afonso al V-lea a schimbat prioritățile războindu-se pe uscat cu Marocul și cu Castilia, unde a eșuat. În acest moment descoperirile spaniolilor se întrepătrundeau cu cele portugheze astfel încât a fost nevoie de o înțelegere materializată în Tratatul de la Alcáçovas prin care portughezii recunoșteau Canarele aparținând Castiliei în schimbul Madeirei, Azorelor, a Insulelor Capului Verde și a exclusivității asupra coastei Africii. Având mână liberă în Africa, João al II-lea a continuat expansiunea înspre sud, consolidând totodată cuceririle prin construirea unei cetăți în São Jorge da Mina, Ghana, dar încurajat de proaspătul succes al lui Bartolomeo Diaz care în 1487 a reușit să depășească punctul cel mai sudic al Africii, Capul Bunei Speranțe, a ratat momentul de glorie refuzând propunerea compatriotului său, Cristofor Columb ce mânat de ideea unui nou drum spre Indii s-a dus să ceară finanțare Castiliei. A urmat Tratatul de la Tordesillas din 1494. Până atunci nimeni nu se gândise să împartă marea și să o trateze din punct de vedere politic ca pe teritoriile de pe uscat. Bazat pe bula papală „Inter caetera” care stabilea pentru Portugalia o frontieră maritimă de 480 de kilometri la vest de Insulele Capului Verde, tratatul considera ca și graniță meridianul 46, dincolo de care toate descoperirile îi reveneau Castiliei. Neștiind că Atlanticul se curbează sub formă de „S” și că mai la sud uscatul se apropie de Africa, spaniolii și-au frecat palmele, însă pentru scurt timp: în anul 1500, Pedro Álvares Cabral descoperă Brazilia, de partea portugheză a lumii.

Portugalia, ultimul bastion al Europei

 

Cu toate succesele din vest, ruta în jurul Africii nu a fost abandonată. Dacă explorarea coastei pe vremea lui Henrique Navigatorul a mers anevoie din cauză că, trecând dincolo de populațiile arabe, nu a fost posibilă comunicarea cu băștinașii, ocolind continentul și urcând spre nord, expedițiile lui Vasco da Gama au întâlnit din nou populații arabofone de la care au aflat marele secret al drumului spre Indii: musonul. Aventura maritimă a fost anevoioasă și a durat mai bine de un secol, însă de aici înainte drumurile erau deschise și ce a urmat e cunoscut ca primul pas spre globalizare. Se spune că nu au mai rămas în Portugalia decât cei care se temeau de apă, dar e desigur o metaforă căci în ciuda amplorii comerțului cu Indiile, în perioada de maxim flota poartugheză nu a avut mai mult de 10000 de oameni îmbarcați.

Seară în Peniche

Revenim în orășel la ora înserării. Mâine vom ajunge la Lisabona, și pentru a nu fi nevoiți să căutăm cazare din poartă în poartă trebuie să mă ocup de rezervări. Oferta de pe Booking este uriașă, însă hotelurile par ponosite și au reviewuri proaste, camerele din clădirile vechi au baie comună, nerămânând ca alternativă decât apartamentele, atractive ca preț și aranjate cu gust. Deoarece în faza de planificare n-am studiat orașul, am probleme cu alegerea cartierului și până la urmă optez pentru zona Bairro Alto și pentru apartamentul Azul.

Alte imagini:

  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA
  • OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mai departe:

Lasă un răspuns